De ce rasa umană va dispărea în masă după 2100

În ultimii 540 de milioane de ani au existat cinci extincții în masă pe planeta noastră. Cea mai mare, de acum 250 de milioane de ani, a șters de pe Pământ 95% dintre specii. Înțelegerea acestor extincții îi ajută pe oamenii de știință să înțeleagă ce se petrece astăzi: Animalele dispar cu o viteză alarmantă, în principal din cauza schimbărilor climatice produse de om. Mulți oameni de știință cred că următoarea extincție în masă va urma curând.

Fiecare extincție a avut loc într-o perioadă în care s-a dereglat ciclul carbonului pe planetă – procesul natural care asociază respirația celulară (care emite dioxid de carbon) cu fotosinteza (plantele absorb CO2 ca să crească). Bineînțeles, în momentul de față, oamenii pompează CO2 în mediu în cantități enorme.

Un nou studiu publicat în Science Advances a descoperit că fenomenul de extincție în masă s-ar declanșa atunci când omenirea adaugă o anumită cantitate de carbon în oceane, care găzduiesc majoritatea plantelor și animalelor de pe planetă. Studiul a zis că această cantitate ar fi de 310 gigatone. Conform autorului principal al studiului, Daniel Rothman de la MIT, în baza unor proiecții ale Panoului Interguvernamental al Schimbărilor Climatice, vom atinge această cifră în 2100. După asta, vom intra pe un „teritoriu necunoscut".

Celelalte extincții s-au produs pe parcursul a mii sau milioane de ani, dar perioada de schimbare în care ne aflăm acum a durat doar câteva secole, deci nu prea există termen de comparație cu ele. Deși mulți experți susțin că fenomenul de extincție a început deja, teoria n-a fost încă în totalitate confirmată, mi-a zis Rothman, care e profesor de geofizică la Departamentul de Științe Planetare și Atmosferice al MIT.
După ce planeta atinge pragul stabilit de acest studiu, se vor produce schimbări enorme.

Deși fiecare extincție în masă a fost marcată de un dezechilibru al ciclului de carbon, există și dovezi că au mai existat astfel de dezechilibre care n-au cauzat neapărat o extincție în masă.

Rothman argumentează că extincția în masă are loc când e depășit unul din două praguri. Dacă ciclul de carbon e dezechilibrat, urmează extincții, dar numai dacă schimbarea are loc mai rapid decât se poate adapta ecosistemul. În cazul schimbărilor mai abrupte, viteza de adaptare nu contează; magnitudinea schimbării din ciclul de carbon e cea care determină șansele unei extincții în masă.

Rothman a derivat o formulă matematică prin care încearcă să calculeze magnitudinea acestei extincții. A analizat 31 de dezechilibre ale ciclului de carbon care au avut loc în ultimele 542 de milioane de ani și a calculat masa de carbon adăugată în oceane de fiecare dată. A găsit un prag comun care n-a fost depășită de majoritatea dezechilibrelor, cele care n-au provocat catastrofe și extincții în masă.

Dar patru dintre cele cinci extincții în masă au depășit pragul. Cea mai nasoală extincție de pe planetă, cea care a distrus 95 de procente dintre specii, a întrecut cel mai mult măsura. Vom atinge și noi acest prag de 310 gigatone prin 2100 sau mai devreme, dacă nu schimbăm ceva. Cele mai nasoale proiecții prezic că până în 2100 vom avea în oceane 500 de gigatone de carbon.

Dacă depășim acest prag, intrăm pe teritoriu instabil, mi-a zis Rothman. Nu e ca și cum pe 2 ianuarie 2100, toate speciile de pe planetă o să moară în mod apocaliptic. În ziua următoare, toată lumea o să se trezească și o să meargă la lucru ca de obicei. Dezastrul s-ar putea petrece în decurs de 10 000 de ani.
Mai sunt multe întrebări fără răspuns. De exemplu, cum s-ar schimba nivelul extincției după 2100 sau dacă acest proces e reversibil.S-ar putea să ajungem într-un punct în care va trebui să analizăm scheme mai riscante de eliminare a carbonului, precum geoingineria. „Cred că merită atenția noastră", a zis Rothman.

Ne îndreptăm cu pași repezi spre un eveniment periculos care a mai avut loc în trecut pe Pământ. Dacă vom continua în acest ritm, s-ar putea să ajungem acolo în decursul vieții noastre, iar consecințele nu sunt foarte clare încă.