Politică

Ce trebuie să știi despre jurnalistul turc din România pe care vrea să pună mâna Erdogan

Acuzațiile oficiale aduse de autoritățile din Turcia sunt ridicole.
7.12.18
jurnalistul turc
Jurnalistul turc, în fața Parchetului Curții de Apel București, 5 decembrie 2018. Fotografie de Andreea Alexandru / Mediafax Foto

Turcia a cerut extrădarea unui cetățean de-al său, jurnalistul Kamil Demirkaye, care se află pe teritoriul României și are legături cu rețeaua clericului Fethullah Gülen. Acesta e un cleric care trăiește în auto-exil în Statele Unite și a fost un aliat-cheie al președintelui Recep Tayyip Erdogan pe care, de altfel, l-a ajutat să ajungă la putere.

Cei doi sunt, însă, în conflict de câțiva ani, iar acesta s-a acutizat după tentativa de lovitură de stat din iulie 2016 care, potrivit Ankarei, ar fi fost orchestrată de Gülen. Rețeaua simpatizanților și adepților lui Gülen a fost denunțată de Erdogan drept „statul paralel” și este cunoscută în Turcia și drept FETÖ, acronim de la „organizația teroristă Gülen”.

Publicitate

Zeci de mii de presupuși membri ai rețelei au fost arestați, alte zeci de mii au fost concediați. Epurarea a afectat administrația, învățământul, sistemul judiciar, poliția, armata. Dincolo de aceasta, campania autorităților a vizat și mediul de afaceri privat, mass-media, dar și cetățeni turci aflați în afara granițelor.

Campania anti-FETÖ a ajuns acum și în România odată cu cererea de extrădare a jurnalistului turc.

Care sunt acuzațiile aduse jurnalistului și ce spune publicația pentru care acesta lucrează

Ediția în română a Zaman, publicația la care lucrează Demirkaye, a scris că „România începe extrădările la ordinul lui Erdogan. Prima victimă: „un ziarist” care, insistă Zaman, „și-a făcut doar datoria de ziarist, scriind despre abuzurile puterii”. Kamil Demirkaye a declarat, la ieșirea de la Curtea de Apel București, că acuzațiile pentru care a fost solicitată cererea de extrădare se referă la faptul că a deținut un cont și bani la o bancă inaugurată, pe vremuri, chiar în prezența lui Recep Tayyip Erdogan și că a avut instalată pe telefon o aplicație care ar fi putut fi descărcată și folosită de oricine.

Acestea reprezintă doar pretexte, a afirmat jurnalistul: motivul real pentru care s-a cerut extrădarea este faptul că a predat la școli asociate așa-numitei rețele Gülen, a celor care „aderă la principiile” clericului cu același nume.

Demirkaye se opune extrădării pentru că, spune el, justiția nu funcționează în Turcia iar cadrele didactice și jurnaliștii sunt ținte ale autorităților; dacă ar fi trimis acasă, se teme că va fi torturat și, în plus, nu va mai avea cine să îi întrețină familia din România – soția și copilul minor.

Deocamdată, există doar o cerere de extrădare trimisă de Turcia, iar cea care urmează să se pronunțe este instanța – care poate, foarte bine, să respingă extrădarea. Această variantă a fost preferată în cazuri similare.

În ceea ce privește acuzațiile oficiale menționate de Kamil Demirkaye, contul său a fost la o bancă islamică, Asya Bank, fondată de adepți ai lui Gülen. În perioada lunii de miere dintre acesta și Erdogan banca a dus-o foarte bine, inclusiv din contracte cu statul, însă a început să aibă probleme când cei doi au intrat în conflict.

Publicitate

Aplicația de mesagerie – denumită ByLock și scoasă din uz de câțiva ani – era similară cu Whatsapp dar cu o criptare și măsuri de siguranță mai mici, iar autoritățile turce afirmă că ar fi fost folosită de membrii rețelei Gülen inclusiv atunci când ar fi planificat lovitura de stat; la un moment dat simpla utilizare a aplicației era suficientă pentru a atrage arestarea, deși s-a dovedit că aproape 12 000 de persoane care o aveau instalată nici măcar nu o folosiseră vreodată.

Campania de epurare din Turcia

Erdogan a reușit, în cei 16 ani de când este la putere, să sape serios la temelia statului turc fondat de Mustafa Kemal Atatürk să-l islamizeze parțial, în ciuda opoziției armatei și a sistemului judiciar, care funcționau ca garanți ai republicii lui Atatürk, și să impună un regim autoritar. Islamizarea a făcut-o și cu ajutorul rețelei Gülen, care l-a ajutat să evite o reacție a armatei similară cu cele care au pus capăt altor regimuri islamiste ale Turciei. Regimul autoritar a fost consfințit de referendumul de anul trecut, care a transformat Turcia în republică prezidențială.

Pentru a-și justifica faptele, regimul Erdogan a invocat și o triplă amenințare teroristă – cea venită din partea kurzilor (războiul cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan a fost relansat în 2015), cea a Statului Islamic (deși Turcia a tolerat ani buni mișcările jihadiștilor pe teritoriul său și fluxul către Siria) și, în sfârșit, cea a FETÖ.

Așa s-a ajuns la situația în care până și o postare pe rețelele de socializare riscă să te trimită la închisoare, după cum mi-a explicat Dragoș C. Mateescu, lector în științe politice și relații internaționale la Universitatea Economică din Izmir:

„Codul Penal turcesc, art. 299, criminalizează insulte la adresa Președintelui; art. 301 criminalizează insultele la adresa Turciei, națiunii turce și instituțiilor turcești.

Formulări vagi și o armată de procurori specializați doar în treburile astea, plus o conducere politica setată în cheia dictaturii, au dus la înmulțirea fără precedent a cazurilor aduse în instanțe. Acestea scăzuseră ca număr după reforme în cadrul integrării europene a Turciei, dar practica discreționară a procurorilor și judecătorilor este de neoprit sub Erdogan, mai ales după tentativa eșuată de puci. Aici vine în discuție și Gülen. Din câte știu eu, nu există nici măcar o singură dovadă indubitabilă privind responsabilitatea INDIVIDUALĂ a cuiva anume privind puciul. Totul (absolut totul, de la campania de presă până la arestări, prigoniri, concedierile masive, închiderea și confiscarea unor instituții și afaceri, inclusiv condamnările de până acum și vânătoarea asta de oameni) deci TOTUL se bazează (1) pe declararea verbală de catre Erdogan a faptului că FETÖ (așa-zisa organizație din jurul lui Gülen) este organizație, că (2) FETÖ a organizat puciul și că, prin urmare, (3) FETÖ este o organizație teroristă.

Să fie clar: Güleniștii sunt niște conservatori islamiști duplicitari care chiar au pus mâinile pe stat cu ajutorul lui Erdogan care, de altfel, este creația lor. Dar ce avem aici nu se poate numi justiție”, spune Dragoș Mateescu.

Publicitate

Mateescu a adăugat și că definirea terorismului în Turcia este vagă, ceea ce permite măsuri discreționare.

Situația presei din Turcia

Zaman a fost unul dintre cele mai importante ziare ale Turciei și, probabil, cel mai citit. Cotidianul a avut legături cu mișcarea lui Fethullah Gülen, însă nu a fost nicio problemă atât timp cât clericul s-a aflat în relații bune cu Recep Tayyip Erdogan; în acea perioadă, Zaman era prietenos cu Partidul Justiție și Dezvoltare al lui Erdogan. Problemele au început, însă, în 2013, odată cu un scandal de corupție care a implicat apropiați ai liderului de la Ankara, inclusiv pe fiul său.

Erdogan a afirmat că, de fapt, ar fi fost ținta rețelei Gülen și acela a fost momentul în care s-a lansat și campania care i-a vizat pe adepții clericului; campania respectivă doar a fost intensificată după tentativa de lovitură de stat din iulie 2016. Zaman, care scrisese despre scandalul de corupție, a ajuns în atenția autorităților, iar în martie 2016, așadar cu câteva luni înaintea puciului eșuat, autoritățile au preluat controlul Zaman.

Ulterior, numeroși angajați ai publicației au devenit ținta autorităților, iar condamnările au început să curgă – închisoare pe viață pentru un fost tehnoredactor în februarie, sentințe de 9 – 11 ani pentru alți șase jurnaliști în iulie, 19 ani pentru un fost editorialist pe 14 noiembrie, ca să-ți dau doar câteva exemple de anul ăsta.

Zaman nu a fost, însă, singura publicație vizată de regimul Erdogan. Numeroși jurnaliști de la alte publicații au fost arestați sau trimiși în judecată; în multe cazuri, înainte de a începe procesele, ziariștii au petrecut perioade îndelungate în arest preventiv. De multe ori acuzațiile au fost legate de terorism, nu doar pentru cei care erau percepuți drept prietenoși cu rețeaua Gülen, ci și pentru aceia favorabili kurzilor; în general, însă, au fost vizate vocile care deranjează.

De altfel, rubrica dedicată Turciei în Clasamentul Mondial al Libertății Presei pe 2018, publicat de Reporteri fără frontieră, este intitulată „jurnalismul la ora epurărilor masive”. Țara se află în acest clasament pe locul 157 din 180 și de câțiva ani este în top în ceea ce privește numărul de jurnaliști aflați în închisoare.

erdogan

Erdogan. Fotografie via contul său oficial de Facebook

Obsesia Turciei pentru cetățenii aflați în afara granițelor

Cazul lui Kamil Demirkaye nu este singular. Ankara pare să aibă o adevărată obsesie pentru membrii rețelei Gülen aflați în afara țării. În luna noiembrie, ministrul de externe Mevlüt Çavușoğlu declara că au fost trimise cereri de extrădare pentru 452 de persoane aflate în 83 de țări, iar alte 100 de persoane din 21 de țări fuseseră deja aduse în Turcia.

Printre țările care au răspuns pozitiv la cererile de extrădare a fost Republica Moldova, care în septembrie a arestat și a expulzat șapte profesori turci de la licee afiliate rețelei Gülen. Gestul Chișinăului a atras un val de condamnări internaționale însă, o lună mai târziu, Erdogan a vizitat Republica Moldova și nu s-a dus cu mâna goală: a oferit două autospeciale pentru combaterea demonstrațiilor în masă.

Publicitate

Presa de la Chișinău a scris și că, tot în schimbul profesorilor, Turcia a reparat sediul Președinției, deteriorat în timpul protestelor din aprilie 2009. În ceea ce îi privește pe profesori, aceștia ar fi fost plasați în detenție imediat ce au ajuns în Turcia, ceea ce arată că temerile lui Demirkaye sunt întemeiate.

Marea țintă a Ankarei rămâne, însă, chiar Fethullah Gülen, pe care Statele Unite au refuzat să îl extrădeze până acum întrucât nu a comis nicio infracțiune pe teritoriul american.

Politicieni români care cer blocarea extrădării

Imediat ce cazul Demirkaye a devenit public, în România au apărut cereri de blocare a extrădării. Există chiar și o petiție online care a adunat, rapid, mii de semnături, inclusiv pe cele ale unor jurnaliști.

Dintre politicieni, fostul președinte Traian Băsescu a afirmat că Demirkaye „nu va avea parte de un proces corect în Turcia, nu-i vor fi respectate drepturile” iar viața sa va fi în pericol, în timp ce USR a transmis, prin Vlad Alexandrescu, că este “inacceptabil ca un guvern al unei țări europene să dea curs unei cereri de extrădare venite din partea unui dictator”.

Primul politician român care a cerut blocarea extrădării a fost, însă, eurodeputatul Cristian Preda, care mi-a explicat de ce a făcut acest lucru:

„În privința situației drepturilor omului rezoluțiile succesive ale Parlamentului European sunt foarte clare – de mai bine de doi ani acesta cere întreruperea tuturor negocierilor cu Turcia, ceea ce nu s-a întâmplat la nivelul Comisiei.

Felul în care s-a comportat Erdogan după lovitura de stat eșuată arată că drepturile omului nu sunt respectate. Jurnaliști, profesori și funcționari sunt arestați sau dați afară din serviciu pe baza echivalenței Gülen – terorism. Problema majoră este că România nu a adoptat o atitudine foarte clară în privința guvernului Turciei. Dăncilă a fost fericită să meargă în Turcia fără a explica politic chestiunea drepturilor omului, pe care o discută toate statele membre, iar Iohannis, care este titularul politicii externe a României, nu i-a zis „ mai ușor!”.

Noul ministru al afacerilor europene, George Ciamba, este mai mult în discuții cu turcii decât cu europenii; ieri IGPR umflă ziaristul turc pentru gülenism, iar astăzi (n.r- 6 decembrie 2018) ministrul Ciamba participă la o conferință despre cum să ajutăm Turcia să intre în UE, explicația fiind erdoganizarea regimului”, mi-a spus Preda.

Ce spun reglementările naționale și internaționale

Eurodeputata Monica Macovei, care a cerut la rândul său blocarea extrădării, citează convențiile internaționale relevante în domeniu: Convenția Europeană pentru Extrădare, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și Convenția Împotriva Torturii și altor pedepse și tratamente cu cruzime, inumane sau degradante.

Cele trei spun că nimeni nu poate fi extrădat dacă infracțiunea pentru care s-a cerut extrădarea este considerată a fi de natură politică și nici dacă există riscul de a fi torturat sau executat în țara care a solicitat extrădarea.

Publicitate

Unul dintre cele mai relevante texte citate de Monica Macovei este art. 3 din Convenția împotriva torturii, care spune la alineatul 2 că autoritățile trebuie să analizeze dacă în statul care solicită extrădarea există „violări sistematice ale drepturilor omului, grave, flagrante sau de proporții”.

În România, extrădările sunt acoperite de Legea 302/2004 privind cooperarea internațională în materie penală, care face trimitere directă și la un al patrulea document internațional: „Convenția europeană pentru drepturile omului și a libertăților fundamentale”.

De altfel, legea românească interzice și ea (articolul 21 din legea 302) extrădarea pentru infracțiuni politice și, mai mult, pentru opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social.

Soarta jurnalistului turc este deocamdată incertă, după ce Curtea de Apel București a amânat procesul de extrădare până pe 14 decembrie.

Editor: Gabriel Bejan