De ce președinția UE e la fel de importantă pentru România ca Eurovisionul

Noi, românii, avem atâtea issue-uri și complexe de inferioritate, de zici că suntem ultimii oameni de pe planetă. Preluarea președinției rotative a Uniunii Europene, eveniment astronomic cu Marte în retrograd are potențialul să ne activeze jenele de neam și de țară mai ceva decât virusul zosterian zona zoster.

Următoarele șase luni de prezidat Consiliul Uniunii Europene, mandat început oficial la 1 ianuarie înseamnă, tehnic, că toți se vor uita în gura noastră și că prima voce care se va auzi va fi cea a Bucureștiului. Practic însă, dacă ești prost de gură în loc să mediezi și să asiguri continuitatea dosarelor europene, lumea nu te bagă în seamă. La 12 ani de la aderarea la Uniune, România are de gestionat câteva dosare sensibile, cu Brexitul, migrația, extinderea spre Balcanii de Vest și cadrul financiar multi-anual post-2020 în fruntea listei.

Ni s-a pus mandatul ăsta în brațe, la fel cum am fi primit și organizarea Eurovizionului, dacă Mihai Trăistariu nu-și punea teniși roșii în picioare și ar fi câștigat concursul: Twelve points go to…Romania. Vrem, nu vrem trebuie acum să ne descurcăm cu infrastructura și organizarea. Pentru că Terra se învârte oricum în continuare, iar Brexitul merge înainte și cu Iohannis și Dăncilă, dar și fără ei.

Anul a început prost, pentru că presa străină a scris de rău despre România. S-au legat trolii de corupție și au sugerat chiar că pe-aici s-ar schimba legi pentru ca unii politicieni să scape de pușcărie. Mai mult, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, a sugerat că România ar putea suferi de deficit de atenție și de analfabetism funcțional:

Până la urmă, rolul țării care deține președinția Consiliului Uniunii Europene e de mediator. În România vor veni lideri politici din Ungaria, Cehia sau Polonia, ăștia puși pe scandal, iar opiniile lor ar trebui armonizate cu ceilalți din Vest, politically correct și mai prietenoși cu migranții, de exemplu. Dacă nici asta nu putem face, ghinion. Pleacă lumea supărată și se mută discuțiile la Bruxelles. Dacă discuțiile pe bani și buget eșuează, vor fi preluate de următoarea țară care va deține președinția (Finlanda) și aia e.

„Dacă ținem logistica bine și încercăm să evităm prostiile și declarațiile șocante, vom fi ok”, spune analistul și consultantul Radu Magdin.

Avem în mâini o telecomandă performantă, cu bateriile scoase preventiv. Să ne punem măcar un costum decent pe noi și să mimăm uitatul la televizor fără se spargem semințe de floarea soarelui pe covor albastru cu steluțe galbene.

Uită de clișeul ăla motivațional cum că cel mai mult contează cum te vezi pe tine însuți. Hai să ne uităm în oglindă puțin: mieunăm dragnian prin zona săracă a Europei și nu suntem nicidecum vreun tigru scăpat în libertate, cum și-o luase Ponta-n cap.

Așa că, de fapt, România nu are ce strica, îmi explică în continuare Radu Magdin. În momentul în care o președinție nu face față, intervine o plasă de siguranță la nivel de Secretariat General al Consiliului Uniunii Europene și în ecuație intră și statele mai mari, influente, peste capul țării care dă cu mucii-n fasole la cârma UE. Cu alte cuvinte, România este acest acrobat hrănit cu parizer care dacă pică de pe trapez, e prins de funcționarii europeni și de întreg aparatul birocratic de la Bruxelles. În logica asta, ideea nu e dacă strici sau nu, ci când de mult reușești tu ca țară să-ți faci imagine și să câștigi încredere de la ceilalți:

„Interesul este să capitalizăm foarte mult ca imagine și influență. Să se zică uite, românii sunt băieți deștepț, fete deștepte. Au făcut o impresie frumoasă. O parte vorbesc limbi străine foarte bine. Ne-am simțit foarte bine în România la evenimente. Au fost buni negociatori. Dincolo de zumzetul lor politic, așa cum sunt românii certăreți între ei, a ieșit președinția bine. UE înseamnă un club. Și într-un club nimeni nu-și poate impune punctul de vedere. Se creează majorități pe bază de prietenie sau interese”, mi-a mai zis Radu Magdin.

Din altă perspectivă, România în UE e ca un bețiv notoriu parașutat pe terasă la Control. Fumează timid o țigară, bea un whisky cola, se plânge pe la colțuri că au francezii și olandezii ceva cu ea și ușor-ușor și-o ia în cap, când se vede în capul mesei.

„Asta trebuie să înțeleagă ai noștri: că nu mai pot să declare orice la Tecuci, Constanța, fără să-i audă lumea la Berlin sau Bruxelles. Nu mai poți să dai un discurs frustrat la Calafat și după aceea să crezi că vei fi pupat pe frunte la Londra”, continuă Radu Magdin.

România rămâne o țară eurofilă, dar dacă Dragnea o mai ține mult langa cu multinaționalele care ne fură țara, atunci lumea s-ar putea să-l ia și în serios. Mai ales că omul s-ar pregăti să dea în judecată Comisia Europeană pentru raportul făcut de organismul antifraudă al UE în cazul Teldrum.

De data asta nu mai merge să te dai european pe covorul roșu și să fii putinist pe la Antena3.

Am stabilit deja că avem mereu groaza asta: să nu ne facem de căcat. Când vine câte cineva pe la noi pe acasă, ne scuzăm mereu că e deranj, de parcă ar fi Papa. Dacă oaspetele e străin, atunci angoasa asta se amplifică mai rău ca frica bătrânilor de a nu-și primi pensia.

Când mai era doar o aruncătură de băț și preluam președinția, ministrul român al Sănătății a recunoscut că prin casă e deranj.

În luna mai, la Sibiu va avea loc un summit unde vor veni mii de oficiali europeni, mai mici sau mai mari, unii sănătoși, alții cu boli știute sau mai puțin știute. Dacă apare vreo problemă de sănătate, trebuie să ai unde să-l tratezi pe cetățeanul european, bonus fără să-i faci cadou o infecție nosocomială.

Veșnic nepregătit rămâne și Bucureștiul, unde vor avea loc sute de evenimente. Dacă nu iese Firea în persoană să dirijeze traficul de la Otopeni, oamenii ăia ar fi bine să se înarmeze de pe acum cu ceva răbdare și să-și instaleze Waze-ul.

La. București, Iohannis urmărește cu fooooarte mare atenție…ce face guvernul PSD și tot aici premierul Viorica Dăncilă se plânge că orice om îi este greu cu trollingul. De fapt, ăștia doi au o relație schizoidă, fiecare pe tempo-ul lui. Iohannis este în căsnicia lipsită de iubire cu PSD-ul și cu toți premierii pe care tot el i-a acceptat. România e sufrageria lor de familie tradițională, prost aerisită, mobilată peste măsură cu pal ieftin.

Or să-și tragă coate, dar cine iese în față? Momentul cel mai important, climaxul, este summitul de la Sibiu, programat pentru 9 mai. Celelalte întâlniri sunt informale.

„Crema e la Sibiu. De acolo va ieși o declarație despre viitorul Europei după Brexit. Automat, Iohannis va fi cel mai vizibil. Sigur, se poate ieși în față și cu ocazia altor evenimente. Însă nu e ceva de o magnitudine similară, în care să zici că dintr-un format ministerial un ministru sau Viorica Dăncilă pot capitaliza la fel ca Iohannis. Greul este însă pe zona guvernamentală”, mi-a mai explicat Radu Magdin.

Cu alte cuvinte, oricât trage Daea-n jug și oricât se face permanent Dăncilă, tot președintele va fura camerele și va lăsa impresia de final.

Cum ar trebui să ieșim după acest mandat? Ar trebui să ne propunem măcar să fim ca polonezii în 2011. Polonia a deținut atunci, între 1 iulie și 31 decembrie președinția și a făcut o super-treabă, pentru o țară aflată în premieră într-o astfel de ipostază.

În plină criză a zonei euro, Polonia a reușit să-i aducă pe toți la masă, să îi treacă puntea și chiar a negociat un buget comunitar mai mare decât cele de dinainte.

Mai multă Europă, mai multă intergrare europeană – ăsta e răspunsul în fața crizei, spunea, sigur pe el, fostul premier polonez, actualul președinte al Consiliului European, Donald Tusk. De altfel, mii de funcționari polonezi au fost păstrați la Bruxelles și sunt acolo și azi, pentru că au habar de ce fac.

A fost un mandat apreciat și, mai important de atât, a fost o președinție pe care a înțeles-o și Stanislaw, adică polonezul de rând. 7 din 10 polonezi aveau să declare după că mandatul ăsta în care au fost alocate resurse considerabile a fost important pentru țara lor, 50% au considerat că președinția Uniunii a fost un succes absolut și peste o treime au fost de părere că momentul a îmbunătățit imaginea țării lor.

În România lui Vâlcov și Dragnea, în an electoral, mandatul ăsta pare că va trece neobservat pe stradă și că singurii care vor avea o părere vor fi taximetriștii frustați că stau în blocaj când trece vreo coloană oficială. Mi-e să nu ieșim cu fruntea sus de pe dreptunghiul verde. Am pierdut cu 3-0, am jucat politic inodor, incolor și insipid, dar la Antena 3 am făcut o figură foarte frumoasă.