FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Niște fotbaliști au fost suspendați după ce au alergat goi cu oreo între buci

Americanii ăștia și dulciurile lor.
oreo
Imagine via Getty Images /Fajrul Islam // Emojipedia 

Pe site-ul Departamentului Sportiv al Byron High School, pagina de știri din mijloc este goală, cu excepția unui anunț pe care scrie „Nu există știri noi”. Sigur nu este așa. Au fost mai multe știri recente despre echipa de fotbal a liceului din Illinois și în mare sunt diverse variații pe tema „FOTBALIȘTII AU FOST DISCIPLINAȚI DUPĂ CE ȘI-AU BĂGAT BISCUIȚI OREO ÎNTRE FESE ȘI AU ALERGAT GOI PE TEREN”.

Publicitate

Conform Rockford Register Star, zece membri ai echipei de fotbal au fost pedepsiți într-un mod nespecificat după ce au recunoscut că și-au băgat între buci biscuții și au ieșit pe teren. Partea bună este că, după ce au fost intervievați toți cei 30 de membri ai echipei și antrenorii, și s-au uitat la filmarea incidentului, administratorii școlii au decis că toți care și-au pus biscuiții periculos de aproape de anus au făcut-o voluntar.

Buster Barton, șeful școlii Byron, a spus că un student i-ar fi povestit incidentul Oreo la scurt timp după ce s-a întâmplat la finalul lui octombrie. „Luăm foarte în serios problemele de genul, și avem un sistem gata să le adresăm”, a spus el pentru Register Start. „Dar asta nu a avut nimic de a face cu milităria.”

Departamentul atletic al școlii a trimis scrisori părinților studenților care au participat la maratonul cu Oreo. La naiba, ne-ar fi plăcut să fim în cameră când au fost deschise acele plicuri. „Numele fiului tău a fost luat în considerare ca o posibilă conexiune cu situația dată”, scria în fiecare scrisoare. „Un coleg al fiului dumneavostră a recunoscut că a alergat pe terenul de fotbal, fără haine pe el, în timp ce purta un biscuit Oreo între fese. Această acțiune este o violare a politicii Byron pentru participanții la activități extracurriculare.”

Participanții au fost găsiți vinovați pentru expunere indecentă și suspendați pentru trei meciuri de fotbal, inclusiv campionatul statului pe care în final Byron l-a pierdut. (The Register Star a spus că niciunul dintre cei mai buni jucători de la Byron nu a fost suspendat pentru acele jocuri, lucru care nu înseamnă neapărat că nu se aflau printre cei care au trebuit să-și scuture discret bucile și să-și scoată firimiturile de Oreo din funduri).

Deși lucruri precum „Maratonul Gol cu Oreo” și „Oreo Între Buci” vor apărea în căutările Google pentru Byron High School de acum pe vecie, președinta școlii, Carol Nauman, a fost mulțumită de cum a fost gestionată situația. „Au făcut tot ce au putut ca să protejeze copiii și au lucrat din greu ca să facă bine”, a spus ea. „În ceea ce privește viitorul, cred că va dura ceva timp până se vor liniști lucrurile, dar trebuie să lucrăm la asta.”

Mai au de lucrat și la modul în care echipa de fotbal va face față partidelor din sezonul următor ca să nu fie bombardați inevitabil cu Oreo. Succes, băieți!

Articolul a apărut inițial pe VICE US.