Serialul „Family Guy” a împlinit 20 de ani și încă nu-i clar dacă e genial sau o mizerie

Family Guy, serialul animat produs de Seth MacFarlane, care în continuare adună două - patru milioane de vizionări pe noapte (fără să mai punem la socoteală ce face pe platforme de streaming ca Netflix), a împlinit 20 de ani. Deși a început ca o parodie, seria a ajuns o forță la fel de controversată ca multe dintre problemele politice.

Cei care urăsc serialul consideră acest tip de umor, cu toate poantele despre viol, homosexuali, evrei, persoane cu handicap, transsexuali, musulmani și SIDA, atât de respingător, încât e aproape dureros să-l urmărească. Fanii care apără Family Guy susțin că părțile controversate sunt tema centrală a serialului, așa că, dacă oamenii nu vor să se simtă ofensați, atunci n-ar trebui să se uite.

Un exemplu tipic de controversă este o scenă din episodul „Movin' Out (Brian's Song)”: Quagmire, amicul lui Peter Griffin, o violează pe Marge Simpson. Ea îl împinge de pe ea și fuge din cadru, iar el o urmărește cu pantalonii în vine. Câteva momente mai târziu, ei se întorc împreună în cadru, iar el spune: „Nu a fost așa rău, nu?”. Ea îi răspunde „fantastic” și se trântesc în pat. Când Homer îi descoperă, Quagmire împușcă toată familia Simpson.

FOX a decis să nu-l difuzeze în Statele Unite, deși a apărut în Canada, pe DVD sau pe Adult Swim. MacFarlane a spus că studioul a oprit gluma deoarece era un atac „prea personal” la adresa The Simpsons. MacFarlane a simțit că a fost o răzbunare meritată pentru episodul lui Matt Groening în care îl acuză de plagiat.

Ce poți să mai spui despre calitatea unui serial în care scriitorii creează astfel de scene, animatorii o desenează, iar producătorii o trimit rețelei de televiziune cu intenția de a fi difuzată, doar pentru o harță? Nu e poanta asta cu viol suficient de deplasată, încât să primească cartonaș roșu?

Pe de altă parte, de ce să îți concentrezi atenția doar pe scena asta, când e vorba de 20 de ani de Family Guy? Hai să abordăm debutul unui MacFarlane de 24 de ani, cel mai tânăr producător executiv din televiziunea americană. De ce să nu discutăm despre cum serialul a câștigat opt premii Emmy, plus prima nominalizare de Outstanding Comedy pentru un serial animat de la The Flintstones încoace? De ce să nu menționez și lupta perseverentă de a fi difuzat în ciuda a două anulări separate? De ce să nu vorbesc și despre vedetele invitate și de bătăile amuzante cu cocoșul și episoadele cu excursii și șlagărul „The Bird is the Word”?

Motivul sunt glumele despre viol sau rasism, unde violatorul sau rasistul nu este demontat. Peter McGraw, regizorul pentru University of Colorado, Boulder's Humor Research Lab, HURL, are o teorie.

El a vorbit cu sute de comedianți profesioniști, pentru cartea sa The Humor Code, și s-a tot lovit de două filozofii despre ce înseamnă să faci o glumă bună. „O mentalitate ar fi că oamenii comici ar trebui să încerce să facă glume deștepte și să nu-i deranjeze pe alții”, a spus el pentru VICE. „Iar cealaltă ar fi că nu ar trebui să existe limite, că acestea sunt impuse de public. Dacă nu râd, atunci nu e profitabil.”

El folosește o metaforă ca să explice diferența dintre cele două ideologii: oamenii fără limite consideră că umorul e ca un termometru, iar cei care cred că nu ar trebui să jignească îl consideră mai mult un termostat. Poanta ori măsoară temperatura camerei prin a stârni râsete, ori se folosește de râs ca să o ajusteze. Glumele ori schimbă percepțiile oamenilor, ori scot la iveală convingerile acestora. Vizionarea serialului Family Guy e ca un test decisiv, ca să-ți dai seama în ce tabără te încadrezi.

Ca să fiu clar, nu dezbat dacă glumele despre viol sunt amuzante sau nu. Supraviețuitorii se folosesc de comedie ca să treacă peste ororile abuzului sexual, iar maeștrii comedianți, cum a fost George Carlin, au fost lăudați pentru abordarea lor sensibilă față de subiect. Alții dezbat că violul nu e niciodată amuzant, iar glumele despre asta pot declanșa amintiri traumatizante și dăunătoare. În orice caz, poanta cu Quagmire a întrecut măsura pentru cei care consideră comedia un mediu cu responsabilitatea de a impune o atitudine față de ce e acceptabil într-o conversație culturală generală.

După ce au trecut de limita asta, fără să se scuze, MacFarlane și serialul au ieșit categoric din grupul „nu jigni”, dar oamenii „fără limite” pot trece peste o glumă care nu a ieșit extraordinar: nimeni nu a fost violat, de fapt, e doar un desen animat, iar ritmul accelerat al serialului, cu 5,2 glume pe minut, te ajută să te concentrezi pe cele care chiar te fac să râzi. Dar, dacă ai trecut de-o parte, glumele care sunt la limită și o depășesc alienează oamenii. McGraw compară efectul cu acela când ești gâdilat de o persoană în care ai încredere versus de un străin dubios, prima te face să râzi și a doua să țipi.

Comedianții profesioniști se folosesc de diferențele culturale în timp real. Într-un colț e Louis C.K., care a enervat mulți comedianți când s-a reîntors subit pe scenă, după ce a recunoscut anul trecut că a comis hărțuiri sexuale. În celălalt colț e Hannah Gadsby, care recunoaște puterea pe care o au glumele de a răni oamenii și influența din societate în rău sau bine. Această dihotomie a rezonat cu Lou Wilson, un comic de improv din Los Angeles, care a jucat în American Vandal. El a spus pentru VICE: „O glumă la care râde toată sala, dar o persoană se simte jignită, e ruinată pentru mine. Devine o glumă proastă.”

O schimbare a mentalității ar putea motiva de ce din ce în ce mai puțini oameni se uită la Family Guy, care în primul sezon avea în medie de cam 12 milioane de vizualizări per episod. Sezonul 16, care s-a difuzat din 2017 până în 2018, a strâns doar 3,52 milioane per episod. Family Guy, chiar și aparițiile lui MacFarlene în afara serialului, ar putea fi considerate, de un segment mare al publicului, ca străinul dubios care vrea să te gâdile. Mai ții minte oda lui față de sânii femeilor de la Oscarurile din 2014 sau scenariul despre un extraterestru care efectiv transpiră droguri de viol în serialul The Orville. Asta ar putea să nu mai cadă atât de bine, în special în era #MeToo, în care cultura noastră devine din ce în ce mai conștientă.

Evident, sunt mai multe motive pentru o astfel de schimbare, de la argumentul lui John Hugar, care a spus că serialul e „într-o rutină perpetuă”, la simplu fapt că piața e mai fragmentată decât acum 20 de ani și, oricum, acum există mult mai multe serii animate pentru adulți.

Colegul meu Angus Harrison a identificat trei caracteristici principale ale serialului, în funcție de ritm, recunoaștere și coloristică, iar în 2019 există seriale care fac toate chestiile astea mai bine, fără bagajul ăsta. Rick and Morty și Big Mouth au un umor la fel de crud ca Family Guy, dar evită glumele care propagă stereotipuri dăunătoare sau violență împotriva oamenilor marginalizați. Bojack Horseman are mai multe glume pe minut și referințe din cultura pop. Steven Universe are culori mai vii și melodii mai catchy. South Park e mai bătrân decât Family Guy, dar se ține pe poziții.

La jumătatea lui ianuarie, Family Guy a lansat un episod în care Donald Trump o agresează sexual pe fiica lui Peter, Meg, iar oamenii s-au enervat atât de tare, încât producătorii Rich Appel și Alec Sulkin au sărit să apere gluma în media și față de public. Oamenii au fost contrariați ori de reprezentarea grosolană a președintelui Statelor Unite, ori au considerat că e dovada că scriitorii habar nu au cum să facă o glumă despre probleme de care se tot agață.

Producătorii au scris o declarație în care anunță că o lasă mai moale cu glumele despre gay. Unii se întreabă cum de au ajuns de abia în 2019 să facă mișcarea asta, dar are sens când îți dai seama că Family Guy nu are niciun interes să devină termostatul proverbial. E un serial reactiv, care abordează cea mai joasă formă de umor; Family Guy e un termometru în toată regula.

Articolul a apărut inițial în VICE US.