Elevii din Generația Z l-ar iubi mai mult pe Eminescu, dacă n-ar fi băgat pe gât la școală

Cât am fost elevă de școală generală, am detestat ziua de 15 ianuarie, pentru că însemna, în fiecare an, că toată școala se mută pentru câteva ore în sala de sport, ca să ne plictisim la serbarea de ziua lui Eminescu. Ni se plimbau prin față colegi care recitau „Fiind băiet păduri cutreieram”, „Floare albastră” și, bineînțeles, „Luceafărul”, apoi o profă de română ținea un discurs despre poetul nepereche, luceafărul poeziei românești și restul clișeelor pe care le învățam și noi pe nemestecate.

Asta m-a făcut să nu-mi placă Eminescu și a trebuit să ajung la liceu ca să descopăr pe cont propriu că opera lui e compusă din mai mult de câteva poezii ușurele despre natură și iubire. M-am ofticat că școala ne-a îngustat atât de mult viziunea despre poet și chiar dacă n-a fost niciodată preferatul meu, am început să-l privesc cu alți ochi.

La fel se întâmpla și în alte școli și mi-a fost clar că avem o problemă de sistem în ceea ce privește predarea lui Eminescu, care ucide orice urmă de entuziasm din inima elevilor.

Zece ani mai târziu, am vrut să aflu dacă s-a schimbat ceva în mentalitatea profesorilor și în atitudinea elevilor, așa că m-am plimbat prin mai multe licee din București ca să văd ce cred elevii despre Eminescu.

Eminescu clar își merită titlul de cel mai mare poet român. Problema noastră, a elevilor, e că ni se bagă pe gât la școală. Toată lumea e speriată că vai, Eminescu la bac, la examenul dintr-a opta. Problema e că profesorii nu urmăresc ca noi să înțelegem cu adevărat ce a vrut el să transmită și să ne formăm o părere despre asta. Nu, noi trebuie să învățăm ce au spus criticii sau profesorii ca să luăm notă mare. Trebuie să tocești, nu interesează pe nimeni ce poți tu să înțelegi și să gândești despre opera aia. Pe mine metoda asta de la școală mă îndepărtează de o operă, și cred că e o reacție firească de respingere pentru orice elev.

Mi se pare fascinant că e foarte popular, toată lumea știe cine e Eminescu, toți avem cărțile alea vechi ale lui de la bunica. În general, când te conectezi cu cineva prin ceea ce scrie, ai impresia că îi cunoști viața, că știi ce a făcut. Dar la Eminescu nu e chiar așa, am aflat că era atât de introvertit că nu ieșea din casă cu zilele și trebuia să vină cineva să-l hrănească, ceea ce n-ai crede despre un poet așa de mare. Îl apreciez foarte mult, mai ales pentru că îmi amintește de copilărie. A călătorit cu mine din clasa a treia până acum, la bac. Chiar dacă uneori poate devine redundant, mai ales pentru că recitim aceleași chestii pentru școală, dacă te apuci de citit și alte lucruri pe care le-a scris, descoperi mereu altceva.

Locul pe care îl are în literatura română este meritat, pentru că el e, într-adevăr, un scriitor foarte îndrăgit. Cred că e apreciat pentru că folosește simboluri diverse, pe care le folosește pentru a exprima o singură idee, de fapt. Eram fascinată de Luceafărul și am simțit nevoia să învăț toate strofele. N-am reușit niciodată, deși mi-am dorit să fac asta.

Nu ni s-a vorbit niciodată despre el ca persoană. În afară de o scurtă descriere din manual, nu aflăm niciodată cine a fost omul ăla, ce avea în minte când scria ce scria. Poate interpretările pe care le dăm noi poeziilor nu sunt de fapt cele pe care le gândea el.

Mihai Eminescu transpune foarte frumos sentimente în artă, scrie poezii care sunt accesibile, dar nu neapărat tuturor. Uneori au un limbaj mai dificil, dar overall e foarte mișto. Fiecare operă pe care a scris-o inspiră un sentiment puternic.

Cred că Eminescu își merită titlul de poet național și să ne reprezinte, pentru că a făcut multe lucruri pentru noi, adică a scris niște opere în care foarte mulți oameni s-au regăsit și care i-au inspirat pe mulți, a atras oamenii spre literatură prin operele lui care au un mesaj puternic emoțional.

La opinia mea despre el a contribuit foarte mult faptul că am fost în generală la Colegiul Național Mihai Eminescu. Mă simțeam tot timpul responsabilă să știu chestii despre el, să-i învăț poeziile. Mi se spunea mereu că e un geniu, dar pentru mine ăsta era doar un cuvânt, nu simțeam, nu înțelegeam ce înseamnă. Până în clasa a opta, după ce i-am citit proza. Atunci am început să înțeleg și poezia.

Am știut mereu că o să descopăr ceva legat de el, că e ceva acolo. S-a întâmplat când am citit „Cezara” și „Sărmanul Dionis”. Și „Geniu pustiu” mi-a plăcut enorm, cred că atunci am înțeles de fapt de ce omul ăsta e considerat geniu.

Am avut în clasa a noua un proiect despre viața lui și atunci am citit mult din ce au scris alții despre el. Creangă, Regina Maria, Titulescu. M-a fascinat ce am citit, mai ales chestiile mici, cum ar fi că era destul de rebel, nu purta pălărie și umbla cu mâinile în buzunar, ceea ce era foarte neobișnuit pentru vremea aceea. Poezia mea preferată a rămas „Glossa”. Nu cred că ar trebui venerat atât de mult în cultura noastră. Dacă ar fi să aleg pe cineva care cred că i-ar face concurență lui Eminescu, ar fi Nichita Stănescu. Probabil că peste o sută de ani Nichita va fi studiat la școală cum îl studiem noi pe Eminescu acum.

Nu am o relație bună cu Eminescu pentru că ni se bagă pe gât la școală. Aș vrea să studiem mai mulți autori contemporani, mai mulți străini. Degeaba îmi dai să învăț o poezie de acum două sute de ani, pentru că eu nu pot să relaționez cu ea. N-am crescut la țară, nu am cutreierat păduri. Poate mă duce cu gândul la copilărie, dar nu la iubire, singura amintire pe care mi-o trezește e cum alergam cu verișorii prin pădure ca descrierații. Sper să nu-mi pice la bac.

De când am terminat a opta, nu prea mai am nicio relație cu Eminescu. A intrat în programa de examen și chiar dacă la început mi-a plăcut, dar când am început să-mi tot repet ideile în comentarii, m-a plictisit. De la un punct în colo a devenit whatever.

Eu sunt mai degrabă fană poezie contemporană, chestii mai actuale. Cred că lumea s-a modernizat mult și simt că Eminescu e puțin fumat. Scriitorul meu preferat e Cărtărescu. Nu zic că Eminescu nu e talentat, dar e cam outdated. Pentru vremea lui a fost o revelație, dar cred că we can move on, să mai studiem și alți poeți.

Dacă nu m-ar obliga la școală să analizez poeziile cuvânt cu cuvânt și aș citi eu pe cont propriu acasă, poate aș simți diferit ce îmi transmite Eminescu. Dar așa, a devenit o monotonie, poeziile nu mai sunt așa speciale cum ar trebui să fie de fapt. Mi se pare exagerat să analizăm fiecare cuvânt, nu cred că poetul a ascuns atâtea semnificații în absolut orice.

Eu am avut noroc să am un prof foarte bun, care e conștient că toate chestiile astea cu poetul nepereche, cu înnoitorul limbajului poetic, nu mă fac decât să vreau să-mi dau foc când le aud. Pot să apreciez poezia lui, dar mi se pare că e exagerat modul în care se vorbește despre Eminescu, pentru că mai sunt atâția alți poeți care mi se par mai buni. Mie „Luceafărul” nu-mi spune prea multe, în afară de faptul că Eminescu a avut răbdare să scrie atâta.

Mă bucur că avem un poet care ne-a introdus în rândul literaturii universale și a făcut străinii să se uite de două ori la literatura noastră, nu doar sa întrebe unde e România pe hartă, dar nu pot să spun că eu personal mi-aș fi dorit ca Eminescu sa fie acela. Consider că în comparație cu el, simboliști ca Macedonski sau Bacovia meritau mai mult. Pentru mine ca elevă nu înseamnă altceva decât materie de studiat.

Cea mai îndepărtată amintire a mea legată de Eminescu e de la o serbare din clasa a doua. A trebuit să recit „Revedere” și „Mai am un singur dor”. La vremea aia aveam opt ani și făceam ce îmi cerea învățătoarea, fără să înțeleg profunzimea liricii. Abia în clasa a zecea, când am ajuns la lecția despre „Luceafărul”, l-am înțeles cu adevărat pe Eminescu și am început să-l admir. În alea 98 de strofe găsesc tot ce mi-a plăcut mie vreodată la Eminescu. Găsesc pastelurile incredibile prin patosul și atenția la detaliile fine ale naturii. Găsesc o îmbinare de genuri și de specii literare cu o simbioza unică și naturală. Găsesc o autenticitate a ideilor poetului despre viață, iubire, univers, societate, mitologie și multe altele, realizată printr-un lirism de măști pe care și azi aș sta cu drag să-l analizez ore în șir.

*Am schimbat numele elevilor cu care am vorbit ca să nu le creăm probleme cu profii de română.