Acest articol a apărut inițial în VICE Olanda.Am încercat mereu să țin pasul cu moda, dar n-am reușit întotdeauna. Totuși, este importantă pentru mine, pentru că a te simți încrezător în ținutele pe care le porți este un pas important în formarea identității tale. Chiar dacă nu mă consider habarnistă, feed-ul meu de Instagram este plin de oameni mult mai cool decât mine. Și se pare că cei mai mulți dintre bloggerii de modă cu influență sunt adolescenți care defilează în articole vestimentare la care eu nici n-aș îndrăzni să mă gândesc.
Publicitate
Este ciudat să mă gândesc că niște persoane mult mai tinere decât mine sunt sursa mea de inspirație în materie de modă, pentru că asta înseamnă, evident, că mă vor judeca pentru alegerile mele. Dar poate că asta este exact ce am nevoie, câteva adevăruri dure care să mă trimită pe drumul cel bun, în ceea ce privește moda. Așa că am decis să-i las pe niște adolescenți cu păreri, preocupați de modă, să-mi analizeze ținutele.După ce mi-am petrecut ore întregi pe Instagram, căutându-mi calea în lumea modei pentru adolescenți, am găsit cinci bloggeri mai mult decât bucuroși să vină la sediul VICE din Amsterdam și să-mi spună ce e greșit la felul în care mă îmbrac.
PRIMA ȚINUTĂ
DE CE ÎMI PLACE ȚINUTA ASTA:
CE PĂRERE A AVUT JURIUL:
Publicitate
Îmi dau jos geaca ca să-mi scot la iveală bluza într-un galben aprins. Cu toții s-au obișnuit destul de bine cu ce au de făcut, așa că nu se sfiesc să-și exprime părerile. Înainte să apuc să-i întreb despre bluza mea, încep să-și spună părerile.Dora Lin: „Ai putea să transformi ținuta asta într-una mult mai trendy cu niște bijuterii – poate cu un inel drăguț sau niște coliere. Ai mare nevoie și de niște pantofi colorați.”Merlijn: „Dacă aș fi fost în locul tău, aș fi purtat o curea mare roșie care să se asorteze cu geaca.”Dora Lin: „Ar trebui să-ți faci ceva la păr.”Merlijn: „Da, poate să-ți faci un coc sau o coadă drăguță.”Dora Lin: „Ar arăta drăguț într-o coadă de cal în vârful capului, iar elasticul să fie ascuns de câteva șuvițe de păr.”Merlijn: „Chiar și așa, trebuie neapărat să rezolvi problema bijuteriilor.”
La dracu’. Încep să cred că a fost o idee foarte proastă. Îmi pierd din ce în ce mai mult încrederea. Am crezut că un stil sobru, minimalist, va fi apreciat. Se pare că m-am înșelat amarnic.
În timp ce ies din cameră ca să mă schimb în a doua mea ținută, membrii juriului încep să discute. „Nu știu cum să-i descriu stilul”, am auzit pe cineva fără să vreau. „Arată de parcă a ieșit direct dintr-un magazin vintage. Dacă ar trece pe lângă mine pe stradă, nu aș observa-o.”
A DOUA ȚINUTĂ
DE CE ÎMI PLACE ȚINUTA ASTA:
CE A CREZUT JURIUL:
Publicitate
Totuși, nu sunt o cauză pierdută. Au și niște sfaturi pentru mine și trebuie să recunosc că au logică. Dora Lin îmi spune să-mi suflec pantalonii ca să par mai degajată, în timp ce Merlijn îmi amintește – iar – că niște bijuterii ar face minuni. Malour completează și îmi recomandă să-mi înlocuiesc pantofii negri și practici cu niște tocuri și să adaug o geacă albă pentru a-mi completa ținuta nouă.
A TREIA ȚINUTĂ
DE CE ÎMI PLACE ȚINUTA ASTA:
Publicitate
Îi întreb și dacă încălcarea normelor de sex este o parte importantă a modei moderne. Este OK să porți haine bărbătești dacă ești femeie? „Da, dacă te simți confortabil așa”, spune Caylani. „Ca să fiu sinceră, mi-aș dori să existe măsuri mai mari pentru femei, pentru că sora mea și-a cumpărat o jachetă super șmecheră și vreau și eu, dar nu au mărimea mea”, adaugă Boris. „Sunt atrasă aproape instant de oamenii care arată diferit și care se remarcă în mulțime”, spune Malou.În mod surprinzător, le-a plăcut. În sfârșit, prima mea alegere trendy pe ziua de azi. „Pantofii albi sunt cool și îmi place cum se asortează cu tricoul alb pe care îl porți pe dedesubt”, spune unul dintre ei. Nici măcar comentariile despre lipsa mea de accesorii nu-mi strică buna dispoziție.
CE A CREZUT JURIUL DESPRE ULTIMA MEA ȚINUTĂ:
Și uite așa, prezentarea mea de modă a ajuns în cele din urmă la final. Juriul a fost mult mai sincer decât mă așteptam, dar am învățat multe. Dacă vreau să fiu mai trendy, ar trebui să nu mai port haine atât de lălâi, să optez pentru culori vii și să învăț cum să port accesorii. Ar trebui de asemenea să iau o pauză de la magazinele mele vintage preferate și să cutreier pur și simplu orașul.O să țin cont de părerile lor data viitoare când o să merg la cumpărături? Cu siguranță. O să le mai permit vreodată unor adolescenți să-mi critice ținutele? Niciodată.