FYI.

This story is over 5 years old.

birou

Cât de inutil e biroul la care stai în picioare

Beneficiile de sănătate pot veni la pachet cu niște incoveniențe mai serioase.
Fotografie de Helen King/Getty Images.

Articolul a apărut inițial pe Tonic.

Prin primăvara anului 2011, m-am angajat ca reporter la revista Men’s Health.

Am ajuns aici, după ce am scris pentru un ziar din Washington, iar tranziția de la o redacție tradiţională, la birourile Men’s Health din Pennsylvania a fost stresantă din mai multe puncte de vedere, printre care și că majoritatea colegilor lucrau la birou, din picioare.

Ăsta era un concept nou pentru mine, așa că am întrebat oameni din jurul meu. Aparent, cu câteva luni înainte să mă angajez, Men’s Health a publicat un articol despre pericolele de a sta jos toată ziua.

Publicitate

Articolul ăla (și multe altele publicate în perioada respectivă) era bazat în mare parte pe un studiu de la Centru de Cercetare Biomedicală din cadrul Universității de Stat din Louisiana, care spunea că, dacă oamenii petrec mult timp jos, au șanse mai mari să dezvolte boli cardiace, cancer și eventual să moară de la te miri ce şi mai nimic. Chiar dacă faci exerciții în mod regulat, dacă stai toată ziua pe scaun, tot îți periclitează sănătatea, sugerează un alt studiu.

Documentația împotriva statului jos a fost atât de convingătoare, încât mulți dintre angajații revistei au înlocuit birourile vechi cu modele pentru stat în picioare, iar în scurt timp, m-am alăturat și eu. În fine, nu îmi petreceam tot timpul în picioare, stăteam jos în timpul ședințelor sau când mâncam la prânz, însă cel puțin 60% din ziua de lucru o petreceam în picioare, în fața computerului.

Nu mai țin minte exact când m-au apucat crampele musculare. Probabil că în primul an de stat în picioare sau doi ani mai târziu. Dar, la un moment dat, am început să mă trezesc în mijlocul nopții cu cârcei oribili în partea inferioară a picioarelor. Crampele atacau mai mereu mușchii de-a lungul tibiilor și trebuia să mă dau jos din pat și să fac mișcare ca să-mi revin.

Am întrebat doctorul ce aș putea să fac în privința asta, iar ea mi-a recomandat o schimbare de dietă, să mănânc mai multă salată kale și banane. Nu mi-a trecut prin cap că statul în picioare toată ziua ar fi putut să-mi cauzeze crampele, până când am dat peste niște studii care evidențiau riscurile de „a staționa mult timp în picioare.”

Publicitate

Un studiu descoperise că statul în picioare toată ziua poate duce la crampe nocturne și varice. Alt studiu mai înfiorător, de la Toronto’s Institute for Work and Health, a descoperit că, în comparație cu statul jos toată ziua, statul în picioare aproape dublează riscurile unei persoane de a dezvolta boli cardiace.

Cum ar putea fi mai rău să stai în picioare decât să stai jos? „Atunci când stai în picioare perioade lungi de timp, sângele tinde să se adune la bază, ceea ce determină creșterea presiunii din venele care pompează sângele înapoi la inimă și reduce volumul de plasmă care circulă prin sânge”, spune Peter M. Smith, primul autor al acestui studiu și cercetător de la University of Toronto’s Dalla Lana School of Public Health. „Atât presiunea mărită din vene, cât și reducerea volumului de plasmă pot avea consecințe negative asupra sistemului cardiovascular, atunci când sunt prelungite mult timp.”

Am irosit câțiva ani lucrând din picioare, pentru a evita pericolele de a sta prea mult timp jos. Așa că, atunci când am dat peste studiu lui Smith, reacția mea a fost: „Cred că-ți bați joc de mine.”

„Cum bine știți, toată chestia asta, de la bun început… e fascinant să urmărești lucrările pe care le-am scris, precum și munca altora, ca să vezi ce au făcut oamenii cu descoperirile”, spune Tim Church, profesor la LSU’s Pennington Biomedical Research Center.

Church a autorizat o parte din lucrările din studiu care au lansat știrea din media: „canapeaua ta te omoară”. După ce am discutat cu el, e clar că prin „fascinant” el se referă la ceva mai aproape de „exasperant”. „Atunci când stai jos, nu te miști, iar staționarea e dăunătoare pentru tine”, spune el.

Publicitate

El mai spune că, deși pericolele de a sta prea mult timp jos au fost notate în studiu, o mare parte din ce a scris el și colegii lui evidenția riscurile asociate cu „inactivitatea fizică”. Deși când stai în picioare activezi mai mulți mușchi decât atunci când stai jos, „faptul că poți sta în picioare pe loc și să slăbești sau să devii mai sănătos, noi nu am spus asta și nu cred că există dovezi care să sprijine așa ceva”, continuă el.

Un studiu publicat de Mayo Clinic a descoperit că poți arde 0,15 calorii pe minut în picioare, decât dacă stai jos, o creștere care, teoretic, ar putea determina în timp o pierdere semnificativă în greutate. Însă acel studiu nu a analizat beneficiile de pierdere în greutate la oameni normali, care au trecut de la a sta jos, la a sta în picioare la birou.

Deci, care e răspunsul? Birouri cu bandă rulantă pentru toată lumea? Church spune că există o opțiune mai sănătoasă, deși probabil nu e prea realistă. „Într-o lume perfectă, te ridici o dată la 45 de minute și faci o plimbare”, spune Church.

Acele perioade prelungite de inactivitate, în special de la două ore în sus, par a fi cele mai groaznice pentru sănătatea noastră. Dacă le scurtezi cu perioade de mișcare, te duci până la baie sau până la bucătărie, pot reduce riscurile implicate. „Ăsta e minimul de prescripție pentru sănătatea ta, nu pentru a te menține în formă sau să slăbești”, adaugă Church.

Pentru cei care au făcut deja schimbarea cu un birou la care stai în picioare, el spune că nu e clar cât de des ar trebui să te plimbi pentru a contracara orice problemă de sănătate. Totuși, pauzele regulate pentru a face mișcare sunt o idee bună. Pentru minimum de prevenire a bolilor, ar trebui să faci 7 000 de pași pe zi, din care 3 000 ar trebui să fie mai alerți”, spune el.

Publicitate

„Dacă ești în picioare și te miști, atunci nu se mai adună la fel sângele, ca atunci când staționezi în picioare”, adaugă Smith.

Pe baza acestor sfaturi, mi-am făcut un setup de birou unde pot sta jos, dar și în picioare. De obicei stau pe scaun. De asemenea, am descărcat o aplicație care mă alertează din 45 în 45 de minute, să mă ridic și să fac un pic de mișcare, chiar dacă doar fac ture prin cameră.

Crampele de la picioare s-au potolit și trebuie să spun că e plăcut să lucrez din nou de pe scaun.

Citește despre mai multe studii medicale:
**_[Tipii ăștia au scris un studiu fals despre penis și lumea i-a luat în serios

](https://www.vice.com/ro/article/pay38g/studiu-fals-despre-penis)[Îndulcitorii ăia cu „zero calorii” te fac grasă

](https://www.vice.com/ro/article/mgvmw3/indulcitorii-cu-zero-calorii-te-ingrasa)Corporațiile care fac miliarde din zahăr ți-au ascuns un secret criminal_**