Te plimbi printr-o pădure tristă și rece din România. O voce de pe fundal îți spune o poveste tulburătoare, despre locul în care a avut loc masacrul de la Jilava, din 22 ianuarie 1941, când legionarii au asasinat 89 de evrei. Ești în spectacolul virtual București ’41 Tur Retur al regizorului Alexandru Berceanu.
Alex a fost ghidul meu prin centrul CINETic, al cărui director este. E vorba de clădirea din spatele Teatrului Național București acoperită de-un graffiti uriaș, în care tinerii români învață cum să folosească tehnologia de realitate virtuală. A fost înființat în cadrul UNATC, dar și cu o finanțare de opt milioane de euro din fonduri europene. Ca student acolo, poți să depui proiecte de cercetare pe zona asta și să le folosești echipamentul. Din ce mi-a explicat Alex, studenții masteranzi de la film accesează cel mai des resursele, dar și studenți și profesori ai facultății de teatru.
Publicitate
De la prima cameră vizitată, mi-am dat seama că va fi un tur ceva mai diferit. În Laboratorul de Interacțiune Digitală, am prins o experiență imersivă, în care folosești ochelari cu senzori de mișcare, ca să descoperi o lume întreagă. Imaginile sunt proiectate pe pereți, senzorii adaptează imaginea unghiului în care te afli, iar tu te poți deplasa sub apă, într-un oraș din Portugalia sau unde vrei tu.
Creierul nu apucă să se obișnuiască, așa că riști să uiți unde ești. Ori dai cu nasul de peretele real, convins că ai cale liberă, ori îți tremură genunchii de la înălțime, de exemplu, pentru că te-ai cocoțat pe un horn de casă și privești în jos. De altfel, tehnologia de aici poate fi folosită și în scopuri clinice. La Universitatea Babeș Bolyai s-a lansat un proiect care își propune să ajute persoane cu depresie, anxietate sau alte probleme psihice. Prin folosirea unui mediu imersiv, exact ca acesta, persoanele expuse își pot schimba modurile în care procesează informația venită din mediu și pot, treptat, diminua problemele cu care se confruntă.
Ciprian studiază modul în care realitatea și realitatea virtuală se întrepătrund. Cercetează medii de tip digital pentru a construi povești în noi forme de teatru, în cinematografie imersivă și interactivă. „Practic, pentru spectator asta va însemna contopirea experienței de gaming cu experiența cinematografică”, mi-a explicat el.
Cu același mediu s-au jucat și artiste precum Cinty Ionescu, care a realizat Contrapartida, un spectacol imersiv și interactiv cu video 360. Asta înseamnă crearea digitală a efectelor grafice, a decorurilor și lumilor, pentru o experiență care provoacă altfel imaginația. Te poți afla într-un decor postapocaliptic, în care umblă pe fundal zombie, dar poți fi și printre flori sau între liniile unei căi ferate, ca în spectacolul lui Cinty Ionescu. Experiența e intimă, pentru aproximativ 12 spectatori, care să încapă în spațiul imersiv al CAVE-ului.
Publicitate
Am coborât apoi la subsol, unde parcarea a fost transformată ca să permită instalarea unei aparaturi-monstru de tăiere sau printare 3D. În Laboratorul de Design Decor Virtual și Realitate Augmentată poți face alte năstrușnicii. Studenții la scenografie pot învăța să lucreze obiecte reale cu ajutorul calculatorului sau pot porni și de la un obiect real, care este scanat și reprodus în spații virtuale. Dar merge conceput și un obiect nou în programe cum e AutoCAD, iar mașinăriile CINETic îl taie în lemn, forex și chiar aluminiu. Așa s-au realizat decoruri pentru Teatrul Național București, de exemplu.
Într-un al laborator, cel de Dezvoltare Cognitivă și Psihologie Aplicată prin Experiențe Imersive se desfășoară un proiect pentru dezvoltarea unei terapii prin teatru, coordonat de Ioana Carcea, cercetătoare în neuroștiințe la New York University. Vor să vadă cum se poate scădea nivelul de stres prin exerciții simple de tip amintire sau oglindă, până la elemente din ce în ce mai complexe de joc teatral. Practic să vadă cum te pot ajuta, mai ales dacă ai o afecțiune psihică (stres post-traumatic sau stres ocupațional, de exemplu). Subiecților li se măsoară pulsul, nivelul hormonilor de stres sau plăcere în salivă sau alte fluide, precum și activitatea electrică la nivelul scalpului (EEG). Totul ca să vadă ce-i în capul nostru când plângem la un film, sau ne simțim bine la o piesă de teatru.
Publicitate
Câteva zile mai târziu, am avut ocazia să discut și cu rectorul UNATC, Nicolae Mandea, unul dintre inițatorii și susținătorii CINETic care mi-a explicat că, deși există de ceva timp programatori foarte buni, nu sunt prea multe persoane care să creeze narațiunea (conceptul jocului, dezvoltarea situațiilor, scrierea scenariului, personaje) și designul lumii.
„Lucrăm acum să punem pe hârtie un Masterat de game design. Termenul pe care ni-l propunem este să finalizăm proiectul până în primăvară, iar în această toamnă să avem prima admitere. Va fi un program orientat către conținut și concept, atât pentru absolvenți ai UNATC cât și ai altor universități. Masteratul va beneficia de faptul că a fost înființată în actualul an universitar secția de licență de animație.” S-au mai înființat anul trecut Masteratul de New Media Design, în care înveți să creezi imagine pentru VR, Interactive Technology for Performing and Media Arts și cel de film documentar care au contribuit la cristalizarea programului de Game Design.
Mandea consideră că, În condițiile în care sistemele industriei culturale nu sprijină tinerii și tinerele artiste, e foarte important ca artiștii tineri să se educe între ei.M-am tot gândit dacă nu o sa se aleagă praful, cu atâta tehnologie, dacă nu o să ne alienăm și mai tare unii de alții când o să mergem la teatru sau film, fiecare cu cașcheta noastră 3D, fiecare cu experiența ei. Dar am plecat cu voie buna de la UNATC, de la discuția cu Nicolae Mandea, care m-a încurajat că revoluțiile tehnologice n-o să distrugă niciodată arta: „nu vor face altceva decât să elibereze teatrul de ce îi este inutil și nu reprezintă esența sa de nedistrus”. În plus, prin noile metode, teatrul și filmul ne vor putea ajuta cu problemele pe care le resimțim, prin faptul că ne vor putea citi reacțiile la ele, chiar în timp ce le simțim.
