Filmul care a prezis toate problemele din prezent

Deși filmul Roma al lui Alfonso Cuaron nu a câștigat premiul pentru cel mai bun film la Oscar, asta nu schimbă faptul că a fost cu adevărat unul dintre cele mai bune din ultima perioadă. A primit zece nominalizări la Oscar și a câștigat trei premii, inclusiv pentru Cel Mai Bun Regizor. Povestea din Roma - pune în scenă suferințele emoționale ale unei tinere servitoare indigene în toiul unei sarcini nedorite, în timp ce familia pentru care lucrează se confruntă cu propriile probleme - este de actualitate prin faptul că explorează conflictul dintre generaţii, brutalitatea organizațională, discriminarea în funcţie de clasa socială și abandonul. Scenele sunt la superlativ. Tot ce ține de acest film arată încă o dată că regizorul Cuaron este un vizionar printre ceilalți colegi ai săi.

De exemplu, în filmul din 2006, Children of Men, Cuaron explorează cu dexteritate teme similare cu cele din Roma, dar într-un context diferit. Children arată un viitor distopic în care sarcinile nu mai există de aproape două decenii. Este o poveste despre supraviețuire, în timp ce personajele se luptă să păstreze versiunea ideală a unui viitor pentru umanitate. Reprezentările sângeroase și mişcările sociale sunt asemănătoare cu problemele contemporane şi arată starea actuală a dezbaterii despre imigrare.

Când a apărut, Children of Men a fost prost înțeles ca o altă aluzie directă la Războiul împotriva terorismului. Pe atunci, criticii au încadrat filmul ca thriller politic. Pentru ei, era o combinație între nesiguranța existențială care a dus la Patriot Act și statul poliţienesc pe care l-a creat administrația Bush după ce a invadat și destabilizat Irak-ul.

Asta e o interpretare lesne de înțeles, având în vedere cât de sensibil a fost publicul în 2006 la acel mesaj și cât de frecvent a folosit Cuaron imagini care au evocat asta în timpul filmului. Pe stradă erau autobuze cu inscripția „SECURITATE NAȚIONALĂ”. Protestatarii străini mărșăluiau pe străzile Angliei, cu puști automate, în timp ce strigau „Allahu akbar!”. Ba chiar poți vedea un personaj în interiorului unei cuști, cu brațele întinse și cu o glugă neagră pe cap. Ultima scenă este recunoscută și astăzi ca o referință la infama fotografie „Bărbatul cu Glugă” din închisoarea de tortură de la Abu Ghraib.

În 2006, criticii i-au dat nota „10” pentru efortul depus, dar și-au exprimat frustrarea că acel comentariul despre epoca lui Bush nu-și avea rostul. Erau miopi. Filmul este înțeles astăzi ca o afirmație de tipul „dacă/atunci”: Dacă o societate se simte amenințată, atunci există şanse să fie adoptat un naționalism care învinovățește populația vulnerabilă pentru problemele cu care se confruntă aceasta. E un truc cu care cam ești deja familiar. Să fii precaut când vine vorba de naționalism este, până la urmă, lecția importantă pe care am învățat-o din Al Doilea Război Mondial. Și cu toate astea, problema imigrării din Children of Men a fost dată la o parte în timp ce criticii dezbăteau detalii insignifiante.

O scenă de pe la începutul filmului arată asta în aproximativ 30 de secunde, Theo Faron - protagonistul jucat de Clive Owen - călătorește cu trenul, în timp ce la televizor se derulează clipuri de propagandă. O rafală de imagini sugerează că centrele urbane importante din jurul lumii s-au autodistrus. Soldați în costume de protecție merg prin Tokyo. Insurgenții aruncă cu pietre în poliția din Moscova. O ciupercă atomică acoperă cerul din Manhattan. Palatul Westminster apare sub fraza „Only Britain Soldiers On”. Într-o reclamă, femeile și bărbații descriu cum cunoștințele și vecinii lor sunt imigranți ilegali, înainte ca un narator să zică: „Să angajezi, să hrănești și să adăpostești imigranți ilegali este o infracțiune”.

În prezent, Children of Men a fost reformulat ca fiind vârful cinematografiei contemporane. BBC l-a clasat ca al treispezecelea cel mai bun film din secolul al 21-lea. Vulture l-a numit „o capodoperă”. În sfârșit!

Această revizuire nu a apărut de nicăieri. Laudele filmului au crescut în egală măsură odată cu apariția neînțelegerilor din Statele Unite și Europa despre gestionarea schimbărilor imigrației, în general, și a celei extrajudiciare, în particular. Părerile pozitive au apărut în 2010, dar au atins apogeul prin 2016.

Ce s-a schimbat? Trump și Brexit. Administrația Trump a reușit să contopească viața zilnică cu arta de coșmar a lui Cuaron. Drama în desfășurare despre costurile pentru zidul de la graniță al lui Trump este cea mai recentă dovadă despre cât de legată este această administrație de un plan anti-imigrare. Cu mult mai înfricoșătoare este politica de separare a familiilor care, deși a fost oprită formal, încă este întărită la granița sudică, în ciuda consecințelor fatale.

Absența totală a responsabilității a însoțit aceste tragedii. Siguranța și bunăstarea oamenilor sunt secundare dorinței puterii SUA de a trata cu „duritate” imigranții ilegali. Nu contează că există soluții reale pentru acestă problemă atâta timp cât Trump discută despre ziduri ineficiente, granițe închise și teroriști inexistenți. Pentru el, la fel ca-n cazul grupurilor care-i urmăresc pe protagoniștii din Children, aspectul acțiunii este tot ce contează, chiar dacă prețul plătit este cel al vieților umane.

Cuaron a plasat Children of Men în 2027. Filmul nu este despre prezent, ci despre viitorul apropiat. A fost un semnal de alarmă neluat în considerare. A condamnat ce s-ar putea întâmpla dacă privilegiezi securitatea în detrimentul libertății și a prezis corect un rezultat: naționalism agresiv, pregătit și doritor să dea la o parte și să brutalizeze imigranții. Poate părea o exagerare, dar până la urmă filmul îți arată genul de lume pe care politicile sociale din era-Trump l-ar crea, dacă ar ieşi de sub control, mai ales că pare că suntem deja pe acel drum.

Articolul a apărut iniţial pe VICE US.