Publicitate
Cât te costă să fii tânăr în România

Jurnal de salariu în București: La 23 de ani câștig mai bine ca tata, dar îmi sparg banii pe Uber

După o săptămână am realizat că aș putea economisi mai mult, dacă nu mi-aș arunca banii spontan, pe țigări și plimbări cu aplicațiile de ridesharing.

de Adina Florea
31 Octombrie 2018, 11:57am

Autoarea, într-un moment solemn cu o pungă de Mega goală

Rubrica „Cât te costă să fii tânăr în România” va conține mai multe episoade cu tineri din diverse orașe ale țării, care-ți arată pe ce se duc banii atunci când se duc. VICE vrea să vadă cum își sparg tinerii salariul, indiferent de jobul pe care-l au, de statutul social sau de orientarea alimentară: chipsuri sau avocado?

Nu știu dacă te-ai prins, dar tinerii nu sunt prea buni la economii și nici nu au aceleași priorități ca acum două decenii, când ai noștri se apucau de copii de la 23-25 de ani. Și nu-i nicio problemă în asta. Ne-am schimbat și pretențiile financiare de la angajatori. Asta dacă ai angajator, că amicii mei o duc bine și în freelancing. Dar parcă îți vine mai ușor să strângi din buci pentru o vacanță low-cost și alte accesorii ale vieții de tânăr, pentru că statornicia îi parcă prea scumpă. Și dacă tot nu ai bani să te așezi la casa ta, îi bine să te distrezi înainte să te îndatorezi pe viață la vreo bancă. Și cu acest moto de partea noastră așteptăm cu covrigul la gură următoarea alertă de la aplicația de internet banking. O intrat salariu!

Cine sunt?

M-am născut și am crescut într-un oraș de provincie care nu-i așa rău pe cât ai crede: Vaslui. Ai mei erau bugetari lower middle class cu aspirații, loviți în moalele capului de marea tăiere din epoca Boc. Așa că de la 15 ani încolo am crescut cu o mamă plecată pe alte meleaguri ca să asigure supraviețuirea financiară a familiei.

Pe mine, ca pe mulți alții, m-a adus studenția în București. Am început să muncesc de la 20 de ani, pe un salariu de subzistență în jurnalism. Dar de atunci am crescut și am învățat cum să cer bani cinstiți pentru munca mea. Așa că trei ani și trei demisii mai târziu, am reușit să ajung la un salariu decent pentru piața media din România.

Sigur, nu am bani de multe chestii, dar îmi știu cât de cât granițele financiare și nu visez la ce nu pot să am. Oricum îmi sparg cei mai mulți bani în mod spontan, că m-a ferit moștenirea lui bunicu’ de plata unei chirii în București. Pe mâncare nu cheltuiesc mult. Mai mult ciugulesc decât mănânc și nu cred că mi-am atins în ultimii cinci ani necesarul zilnic de calorii. Sunt o schiloadă și maică-mea crede că mă hrănesc din fotosinteză, dar asta măcar mă scutește de bonuri făr’ de sfârșit la Mega Image.

Ce job am? Sunt reporter de câteva luni la VICE.
Câți ani am? 23 de ani pe acest Pământ.
Unde locuiesc? București, mai precis în Berceni City.
Ce salariu am? Puțin sub salariul mediu pe economie, n-am voie să spun cât.
N-am multe certitudini, dar am impozite și cheltuieli lunare
Întreținere: 150 de lei
Chirie: sunt proprietară de apartament, dar plătesc impozit și gunoi pe an, pentru că m-a adus piața imobiliară în Sectorul 4.
Electricitate: 40 de lei
Telefon: 40 de lei
Internet și TV (deși nu mă uit): 80 de lei
Țigări: 300 de lei
Netflix: 40 de lei
Menstruație: 20 de lei
Abonament RATB/STB și ocazionala cartelă de Metrorex: 70-90 de lei
Economii: 4 000 de lei

Așadar, am făcut un jurnal plin de detalii nepicante despre o săptămână oarecare din viața mea. Nu o să găsești extreme cu bani aruncați pe lăutari sau cu strâns din buci până la următorul covrig cu mac. Poate și pentru că am ales să țin evidența penultimei săptămâni dinaintea sfintei zile de salariu. Ah, de menționat că tocmai mă întorsesem dintr-un city-break de șapte zile în Berlin și Varșovia. Prin urmare, am intrat adânc în economii, că nu aveam dispoziția necesară să mănânc fulgi de ovăz două săptămâni. Mai bine trăiesc cum m-am obișnuit, adică prost, iar canapeaua aia de la IKEA o cumpăr nițel mai încolo.

mancare

Luni

10.00. După o regulă nescrisă, mă trezesc la ora la care trebuia să fiu deja la redacție. Sunt în întârziere și contemplez că-n weekend am dat prea mulți bani pe Uber și Taxify. Ca să rezolv această dilemă morală, mă urc fără bilet în RATB/STB.

11.00. Intru la Mega Image și dau doi lei pe o doză de Cola. Poate trebuia să fac și un jurnal pentru câte doze d-astea bag într-o săptămână, dar măcar stau departe de sticla de doi litri.

14.00. După ce mațele se apucă de exersat simfonii, ies în căutare de mâncare asemenea strămoșilor vânători-culegători. Îmi lipsește sulița, dar am un card contactless care funcționează excelent la cantina fancy de centru. Dau 20 de lei pe o ceafă de porc, juma’ de porție de piure și o salată de roșii cu brânză de la Qzine.

18.00. Se lasă seara peste prima zi de muncă și ies la băut cu colegii de redacție. E abia luni și eu reușesc să beau doar o bere după un weekend înecat în aburi etilici. Las 30 de lei pentru berea mea și a colegului de breaslă de la Timișoara.

20.30. Mă întorc în redacție pentru o sesiune nocturnă de scris și dau 18,5 lei pe un pachet de țigări și 36 de lei pe o pizza cu ton de la Jerry’s.

00.30. Știu că nu mai este luni, dar mă prinde miezul nopții în fața laptopului. Nu dau bani pe transport, că merg acasă prin aplicația de Taxify a colegului din provincie.

Marți

10.00. Mă trezesc din nou la o oră indecentă pentru o zi de muncă și plec direct pe teren. Îmi zic că poate așa nu se prinde lumea din redacție că sunt permanent un reporter întârziat. Rezist la trei ore de repetiții fără nici măcar o gură de apă și plec mai mult leșinată spre redacție, cu o cursă ilegalistă de RATB.

15.00. Intru la Mega Image și dau 13,5 lei pe un sandviș, un pachet de biscuiți cu bezea și o doză de Cola.

19.00. Plec spre casă cu vreo 300 de calorii consumate într-o zi de muncă. Chestia e că nu îmi este foame, chiar dacă nu dau pe afară de energie. Parcă nu mă mai miră că delegatele PSD au simțit nevoia să mă hrănească în ziua referendumului CpF.

20.00. Ca să nu mă culc totuși flămândă, bag niște pâine prăjită cu unt de la Lurpak, cea mai mare slăbiciune a mea de la Mega Image.

Miercuri

8.00. Sunt deja în drum spre redacție, că vreau să lucrez la un interviu înainte să se aglomereze prea mult. Prind ora de vârf pe autobuz și apoi la metrou. Durează 50 de minute să parcurg cinci stații pe magistrala Berceni-Pipera.

9.20. Ies din subteran întreagă și nervoasă, așa că intru la Mega Image. Dacă tot m-am trezit de dimineață, zic că trebuie să-mi continui ziua într-un mod sănătos. Îmi iau un suc de portocale și kiwi stors la rece de belgienii de la Delhaize. Mai bag în coș două portocale, două banane și las 17 lei.

12.00. Încă lucrez la întrebări, dar un coleg se oferă voluntar pentru un drum la McDonald’s. Se duce pe apa sâmbetei încercarea mea de juma’ de zi de a mânca sănătos. Cedez ispitei consumeriste și dau șapte lei pentru un Cheeseburger.

15.00. După un interviu peste așteptările mele, intru fericită la Mega Image. Dau 25 de lei pe un pachet de țigări, o gogoașă cu scorțișoară și o doză de Coca-Cola. Și pentru că am o zi bună, îmi las pozele din vacanță la developat. Dau 40 lei, că e scump să tragi pe film în 2018.

19.00. În loc să merg acasă, o iau spre Dristor. Pentru că fața mea începe să capete propria ei personalitate, intru în lumea făr’ de sfârșit a Farmaciei Tei. Sparg 120 de lei pe creme și alte chestii de îngrijit chipuri tinere. Dar mă lovește vinovăția cum ies, așa că iau un tramvai și un autobuz spre casă pentru a mai lungi cartela aia de Metrorex.

20.30. Ajung acasă și mă îngrozesc de costurile tinereții mele. Bag niște apă furată de la birou și îmi continui obsesia nocturnă pentru CrashCourse.

Joi

suculet

10.00. Ajung la timp la muncă, dar dau 20 de lei pe o cartelă de metrou de 10 călătorii.

11.00. Decid să nu merg la supermarket, ca să-mi menajez economiile. În schimb, bag cafea cu lapte gratis în redacție.

13.30. După multe ore de scris pe mațe goale, merg la cantina ieftină din Piața Lahovari. Dau 11 lei pe un bulz moldovenesc din care mănânc și la prânz și pe seară.

16.00. Nu mă dau în vânt după dulce, dar uneori lovește pofta. Las șapte lei pe un suc de portocale și un burger milk făcut de turci și vândut de Mega Image.

20.00. Lucrez în continuare la interviu și mor de foame, așa că încep să caut prin mâncarea uitată în frigider. Împart cu editoarea o salată de vinete, niște roșii cherry și o porție de șnițel cu cartofi. Fur de la toată lumea, dar așa e când te sărăcește city break-ul din Europa.

21.00. E târziu, sunt obosită, dar nu mă îndur să chem un Uber. Așa că prind un autobuz spre Berceni.

Vineri

10.00. Mă trezesc panicată și cu mesaje de la o ilustratoare, cu care trebuia să mă întâlnesc deja la Tribunalul București. Mă îmbrac în grabă și chem cu inima grea un Uber. Dau 22 de lei, că nimeresc și surge-ul de dimineață, dar asta pățești când îți închizi toate alarmele de la 5 AM până la 10 AM.

13.00. După două ore irosite la tribunal, pornesc cu un ghiorăit spre Romană.

13.30. Dau 3,6 lei pe două doze de Coca-Cola, că nu îmi face nimic cu ochiul din oferta alimentară de la Mega Image. Din fericire, o colegă de redacție îmi donează niște porc cu curry și mai ciugulesc de la alta niscaiva pui Shangai.



19.00. Ies la bere, dar continui ziua de băut și mâncat prin vecini. Mă aleg cu berea plătită de un coleg, drept pedeapsă că a înjurat pe pagina mea de Facebook.

20.00. Plec spre casă și îmi iau două sandvișuri crispy de la KFC. Dau opt lei în timp ce călătoresc fraudulos cu RATB.

21.30. Vine maică-mea în vizită și mă aleg cu o rezervă de cinci kilograme de sarmale și mult borș cu perișoare. Zâmbesc pe sub mustăți. Până la ziua de salariu m-a salvat pachetul de mâncare de la Vaslui.

Sâmbătă

12.00. Mănânc în familie, așa că am parte de cel mai ieftin prânz din ultima săptămână.

16.00. Pentru că nu mai suport să fiu închisă în 40 de metri părtrați cu ai mei și frate-miu, propun o ieșire în familie la IKEA. Fiindcă sunt darnică atunci când e vorba de cheltuieli spontane, las 128 de lei pe o nouă lenjerie de pat și acel minunat gem cu merișoare de Suedia.

19.00. Ai mei mă abandonează pe drum și dau 22 de lei pe un pachet de țigări, o sticlă de apă și o doză de Coca-Cola. Merg să mă culturalizez gratis, că am primit o invitație la un performance despre Colectiv.

21.00. Ajung la băută în apartamentul unui amic. Din fericire, deja au fost cumpărate berile și e prezentă și o sticlă de pălincă. 0 lei pentru socializarea de sâmbătă în București.

23.45. Dau 10 lei pe un Uber. Ajung la aniversarea unui tip pe care nu-l cunosc, dar mă aleg cu băutură și mâncare gratis. La mulți ani! Stau o oră și dau alți 10 lei pe Uber spre Berceni.

Duminică

11.00. Îmi încep ziua cu sarmalele mamei și niște plăcintă cu mere.

13.00. Dau doi lei pe o doză de Cola, pe care o sorb înainte de vizionarea de la Touch Me Not.

17.00. Ajung la socializarea de după film, așa că îmi continui weekend-ul cu băutură pe care nu dau niciun ban. De data asta în cinstea artei cinematografice.

19.00. Plec spre casă și dau 18,5 lei pe un pachet de țigări care să-mi consume plămânii.

Pe scurt, am realizat că dau mai mulți bani pe cheltuieli spontane și lucruri de care nu am neapărat nevoie. Cei mai mulți bani i-am lăsat la Farmacia Tei și la IKEA. Pe mâncare am dat doar 100 de lei, iar pe Uber 60.

În total, săptămâna asta m-a costat aproape 600 de lei.