Zece chestii pe care poți să le cumperi cu cei 3 lei primiți de la PSD în 2018, dacă ți-i dau

FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Zece chestii pe care poți să le cumperi cu cei 3 lei primiți de la PSD în 2018, dacă ți-i dau

Klaus Iohannis a anunțat că salariul mediu din România va crește cu trei lei în cel mai bun caz, iar Liviu Dragnea nu neagă asta.

Cu atâta harababură-n jur, nici nu-ți mai dai seama ce naiba se mai întâmplă-n România. Se discută schimbarea legilor în justiție și modificarea modului în care se impozitează salariul tău. Ambele au dus la proteste față de măsurile PSD. Cert e că președintele, Klaus Iohannis, a anunțat că salariul mediu va crește în cel mai bun caz cu trei lei, odată cu aplicarea legii, iar Liviu Dragnea nu neagă asta.

Publicitate

Nu zi nu, până la urmă și leii ăia sunt buni, nu? Asta dacă nu o să-ți scadă salariul așa cum li se va întâmpla în mare parte celor care lucrează în mediul privat. Dar să zicem că ești între bugetarii ăia norocoși care se vor bucura de această mărire. M-am plimbat prin piața Obor din București ca să găsesc zece lucruri mișto pe care ai putea să le iei cu banii ăștia.

O floare iubitei tale, pe lună

Oricât de mârlan ai fost cu iubita sau soția ta, o simplă floare și niște cuvinte sincere ar putea să te scoată din prăpastie și să te aducă din nou în calculele pentru mondiale. Sau nu.

Citește și: Am calculat cu cât îți scade exact salariul, în 2018, din cauza PSD, și n-o să-ți placă

Cert e că, prin creșterea asta de salariu, te poți folosi de arma asta. Însă, nu uita, șansa e doar o singură dată pe lună, așa că vezi să n-o dai prea des în bară. Că nu-ți permiți orhidee imperială și nici măcar un trandafir, ci doar o crizantemă. Dar gestul contează! Explică-i iubitei tale, dacă îți reproșează prin absurd că nu i-ai luat una mai scumpă, că doar cu atât ți-au crescut salariul. Sau desparte-te de ea direct, dacă a ajuns să te întrebe d-astea.

Bomboane Bucuria, ca să-ți treacă tristețea de a fi român

Dacă ai sub 30-35 de ani, mai gândește-te dacă chiar ai motive să fii entuziasmat că ești un dac mândru. Serios, mi-ar fi rușine în locul tău să cred așa ceva.

Dacă ai succes profesional, după ce-ai venit dintr-un mediu care te-a condamnat la sărăcie toată viața, e pentru că o faci strict individual prin străduință, în timp ce mai toți ceilalți rămân în același loc. Nu de alta, dar, în România, o alocație de copil e aproape la fel de mare cât zicea PSD-ul că primește un protestatar de la Soros, în perioada OUG13.

Publicitate

Citește și: 9 șpăgi șmechere pe care mi le-a dat PSD-ul din banii tăi, fraiere, deși nu votez cu ei

O pereche de șosete, ba chiar două, dacă negociezi

Copilăria mi-e marcată de târgul de vechituri din Pitești, unde mergeam cu taică-miu să vindem chestii luate en gros din alte părți, printre ciorditori, drojdieri și amărâți. Dar ce-mi aduc aminte e o vorbă a unui coleg de tarabă, îl chema nea Aurel. Printre mustăți și o gură de țuică, a zis: „Occidentalii vor să ne distrugă stilul ăsta al nostru românesc de a merge la piață, a negocia, a schimba vorbe, și să-l înlocuiască cu supermarket-urile". Ce vorbe mari zicea nea Aurel acum zece ani.



Așa că, dragi români, cu trei lei, puteți să mergeți în Obor sau în oricare altă piață din țară și să negociați cu vânzătorul. Acum, cât mai putem, că vedem cum corporațiile încep să ne ruineze mahalale noastre seculare. De exemplu, la una din tarabele din Obor, o pereche de șosete costa între 1,50 și 2 lei, în funcție de grosime și calitate. Cu trei lei am luat ambele modele. Am rămas și cu 50 de bani, care-s bani în România. Mai pun încă tot atât și iau o pâine.

Ziarul „Taifasuri" de la chioșc

Să susținem printul! Să susținem adevărata presă! Să nu moară ziarul! Să nu moară ziarul Taifasuri! De trei lei cumpără și tu un Taifas, care e condus de actriță Stela Popescu. Acolo o să afli despre medicamentele homeopate, de ce suferi de singurătate la bătrânețe și poate îți găsești un partener de viață prin intermediul secțiunii de anunțuri matrimoniale.

Publicitate

Citește și: Nouă motive pentru care a picat curentul în juma' de București ieri

O candelă, pentru când ți se taie curentul în București

Puțini români au în casă o candelă sau lumânare. Ceea ce-i o tâmpenie. Pe lângă partea legată de înmormântări, candela are o trebuință importantă la casa omului, pe care românii n-o conștientizează prea mult. Mai știi când părinții noștri ne certau că ne-au oferit toate condițiile să învățăm, dar noi tot luam note mici la școală, în timp ce generația lor învăța la lumina lumânării, pentru că li se lua curentul zilnic între 19-21? Sigur că știi, la cât de des zic asta.

Acum, curentul se ia din cauza infrastructurii electrice care-i de aceeași vârstă cu taică-tu, dar nu asta e important. Vital e să fii pregătit, așa că trezește-te odată, tinere! Când s-a luat curentul săptămână trecută, de ce nu te-ai pregătit și-ai dat vina pe alții precum doamna Firea? Data viitoare poate ții în casă candele sau lumânări. Găsești candelă la Obor, cu 2,5 de lei, și mai are și-o față divină pe ea, ca să te apere de duhurile diabolice.

Produse aleatorii vândute trei la un leu

La o tarabă din Obor era îngrămădeală mare. Am zis să văd care-i treaba. Se striga: „Orice produs la un leu". Ajung acolo, de la șurubelnițe, cuțitașe, lipici, scotch, portofel pentru acte, brichete, pixuri, servetele, săpuniere, plasturi cu rivanol și multe altele.

Se vindeau ca pâinea caldă, asta pentru că aceleași lucruri le găsești în alte părți la prețuri duble sau triple. Eu am profitat și mi-am luat o brichetă, folie pentru acte și o șurubelniță.

Publicitate

Trei covrigi ori un ștrudel cu brânză

Ce vezi cel mai des la colț de bloc, după case de pariuri, bănci și farmacii, sunt covrigăriile. Asta pentru că, un covrig poți să zici că e ori mâncarea săracului, ori ceva de înfulecat când ești în grabă spre școală sau job.

Doar că, de la anul, vei putea să te binedispui cu mai multă cocă în organismul tău. Cocă sănătoasă și nutritivă. Cocă, nu coca, că tu ești român și ca să-ți iei d-aia îți mai trebuie vreo 99 de euro-n plus, la salariu.

O cutie de aspirine

Încă nu se știu beneficiile exacte ale aspirinei, dar ele încă mai sunt consumate de români. Iar asta-i absurd, când te gândești care-i procentajul oamenilor care iau medicamente după ureche. Dacă ai o durere de cap sau un început de răceală, ia aspirina.

De banii ăștia, îți iei o cutie, ejti nebun, mai ales c-ai nevoie, la câtă durere de cap îți dă guvernarea PSD.

Citește și: Șapte lucruri pe care trebuia să le facă guvernul PSD înainte să le dea drumul deținuților

Mici si bere

La Obor, un mic e 2.5 de lei, iar o chiflă un leu. În cazul ăsta, am luat doar juma` de chiflă, ca să mă încadrez în bani. C-un mic nu-ți umpli stomacul, dar tot e mai bine că ai ocazia s-ai parte de el, dacă ești micoman.

Alternativ merge și o bere la draft, tot la trei lei, din același loc. Doamne, ce bine e cu gândul că poți să mănânci și să bei mai mult!

Hârtie igienică, chiar dacă n-ai după ce să tragi apa

La tarabă, eram cumva dezorientat. Aveam de ales între trei hârtii măricele la un leu, ori mai multe la 50 de bani, dar mai mici.

Când mi-am zis cu voce tare că nu știu de care să iau, un nene care voia să cumpere și el ceva, mi-a zis: „No, cumpără din astea mai mari, că ieși mai în câștig, îți faci treaba mai bine cu ele". Așa am și făcut. Trei hârtii la un leu.

Acum, mai rămâne doar să ai ce mânca, ca să poți să le folosești. Doar că e mai greu să scoți ceva consistent doar din covrigi.

Dacă nu ești pesedist și te speli pe dinți măcar o dată pe zi, mă găsești aici, pe fb.