Cum s-au organizat primele concerte rock din România, în haosul din anii ‘90

În urmă cu aproximativ un an de zile, Nelu Stratone, cel mai cool rocker din România, și-a lansat primul volum dedicat scenei rock de la noi. Cartea Istoria Rock-ului Românesc Vol. 1: Rock sub seceră și ciocan a spus povestea trupelor din perioada comunistă, când te lua Securitatea pe sus dacă aveai părul lung, cam la fel cum s-a întâmplat și cu tânărul ăla din Cluj-Napoca acum câteva săptămâni, dat afară de la ore.

Acum se pregătește să-și lanseze al doilea volum din trilogie. Se numește Rock în timpuri noi și după cum ți-ai dat seama probabil din titlu, e despre ce a urmat pentru roacheri după căderea comunismului. O perioadă în care toți am fugit ca găinile fără cap, într-o încercare disperată să înțelegem cu ce se mănâncă capitalismul. A fost perioada cea mai bună pentru o nouă generație de rebeli să-și facă filmul fără reguli. Mai mult sau mai puțin.

Poți precomanda cartea de la pagina de crowdfunding lansată de editura Hyperliteratura. Înainte de lansare, Nelu ne-a trimis niște fragmente din carte. Câte un pic din introducere, ca să înțelegi exact cum era scena pe atunci, dar și o mică povestioară despre solistul trupei Abator, care cică a sacrificat o pisică pe scenă în ‘93. După cum spuneam, era altă viață pe atunci:

„Entuziasmul, creativitatea și dorința de afirmare cu orice sacrificiu au fost atunci la cote istorice în România. Pe de altă parte, se făcea metal în niște condiții de heirupism care i-ar fi făcut să moară de invidie pe brigadierii de la Bumbești - Livezeni. Concerte cu instrumente improvizate, repetiții pe stații care te curentau din trei în trei măsuri, cazare în condiții precare pe oriunde se organiza un festival… Iar selecția naturală a fost făcută tot pe bază de bani, nu neapărat de talent. Adică rockerii cu părinți ceva mai înstăriți sau cu rude peste hotare au avut mereu bani și de echipament, și de cazare, și de deplasare.” - Mihai Ursu

Și totuși, primul concert rock bucureștean din 1990, s-a organizat în luna ianuarie, la Sala Polivalentă, sub genericul „București – Timișoara 22”. Au participat: IRIS, COMPACT, HOLOGRAF, PRO MUSICA, care lansează marele hit, „Timișoara” (imnul revoluției de la Timișoara și în ziua de astăzi imnul oficial al Municipiului Timișoara), ABRA, CARGO, la rândul lor cu o altă piesă memorabilă, „1989”, Valeriu Sterian & COMPANIA DE SUNET, care relansează piesa „Doamne, vino Doamne!” cu un text nou adaptat la evenimentele din decembrie 1989 și KRYPTON.

După câteva zile, în semn de respect pentru România, pe 7 februarie 1990, în Sala Floreasca, concertează formația maghiară HOBO BLUES BAND condusă de vocalistul Földes László (Hobo).

La începutul lunii februarie 1990, Andrei Partoș, înființează Societatea Metronom, care se dorea un sindicat al trupelor rock din România și lansează revista eponimă.

Pe 19 februarie 1990, ca răspuns social – umanitar la concertul „București – Timișoara 22”, PRO MUSICA se implică activ în organizarea, alături de Casa de cultură a Municipiului Timișoara, a concertului eveniment Rock pentru Revoluție. Un eveniment muzical major, cu participarea unor grupuri de frunte din rockul iugoslav RIBLJA CIORBA și BAJAGA & INSTRUKTORI și din rockul românesc PRO MUSICA, CARGO, ABRA, FOILETON, COMPACT B și HOLOGRAF.

Toate fondurile rezultate din vânzarea biletelor sau din sponsorizări au fost donate familiilor din Timișoara care au avut morți în Revoluție. Spre deosebire de alte inițiative de acest gen, în care banii s-au pierdut în neant, în acest caz banii au ajuns la cele 106 familii, cu ajutorul Poștei Române din acele vremuri care a facut o derogare și astfel mandatele poștale (pe numele dispăruților și la adresele lor) au putut fi ridicate de urmașii celor decedați.

Trupelor enumerate mai sus li s-au alăturat și cele trei formații britanice: SKIN GAMES, JESUS JONES și CRAZY HEAD, pe care Andrei Partoș și Societatea Metronom le invitase să susțină turneul British Rock For Romania. Turneul trupelor britanice a continuat la Brașov, unde a participat și formația „gazdă”, GRUP 74, și apoi, în București, la Sala Polivalentă.

„Evenimentul, turneul s-a născut în urma unui interviu acordat de mine unei doamne de la BBC. Era Alison Muttler. Pe 17 ianuarie 1990. Am fost sunat de la British Council, de simpaticul Ken şi rugat să colaborez la acest proiect. Eu exprimam dorinţa tinerilor români de a avea concerte adevărate, cu trupe mari din lume. Sigur, mă gândeam la altele, dar asta nu conta atunci. Cei de la B.T.T. s-au implicat (prin Aurel Borşan şi Ghighi Bejan), exista Societatea Metronom proaspăt fondată, din care făceau parte cam toate trupele rock valoroase din România. Cei de la Guvern ne-au susţinut.”

Turneul formațiilor britanice în România a fost amplu relatat în cele mai prestigioase reviste muzicale din Marea Britanie: New Musical Express, Sounds și Melody Maker.

„N-am văzut niciodată atâta emoţie şi entuziasm la un public”, spune Jim Marr, basistul de la Skin Games. „Aş putea numi o sută de grupuri care vor fi verzi de invidie că n-au trăit experienţa publicului român. Sper că vor mai veni și alţii după noi, deşi există un impediment: banii. Numai grupurile mari îşi pot permite să vină aici fără ajutorul guvernului, cei de talia lui Eric Clapton sau Phil Collins, şi e păcat. Aceşti tineri au nevoie de muzică.”

Simpatia stârnită de România în Occident s-a materializat prin invitarea unor muzicieni români în Vestul Europei. Astfel, PRO MUSICA înregistrează piesa „Timișoara”, în versiune română și engleză, pe un single apărut la casele de discuri Freak Weber din Viena și respectiv Virgin din Marea Britanie.

Valeriu Sterian este invitat în Norvegia unde înregistrează un disc single, cu piesa „Nopți”, în variantă norvegiană și română, alături de muzicienii: Åge Aleksandersen, Øyvind Elgenes, Kine Hellebust și Steinar Albrigtsen. CARGO concertează în Franța și înregistrează, în mai 1990, un disc single în Melody Studio din Dreux. IRIS, obține locul II la Cannes, la concursul dedicat formațiilor din fostele țări socialiste, și, împreună cu SECRET efectuează timp de aproape doi ani turnee pe stadioanele și în cluburile din Italia.

Doru Căplescu, ROATA și HOLOGRAF participă la festivalul de la Bourges (Franța) unde sunt apreciați de Jacques Higelin. Tot HOLOGRAF sunt invitați în Marea Britanie unde rămân timp de câteva săptămâni.

După primele apariţii la televiziunea britanică, unde John Sachs le-a prezis un viitor frumos, cu condiţia să reflecte prin creaţia lor elemente ale zonei geografice din care provin. Dilemă subliniată şi de Mugurel Vrabete într-un interviu fulger în limba engleză: «Aici ni se cere să cântăm ca-n est, iar acasă să cîntăm ca-n vest!»”. La Londra, înregistrează pentru Captain Records Company, albumul World Full Of Lies. La câteva luni de la lansare aflăm că 5 dintre piesele albumului figurau în primele 50 de poziții ale clasamentului Mondo Rock – International Radio Hit, publicat de revista italiană Mercantino Musicale. Mai multe trupe românești, mai ales cele din Banat și Crișana, sunt invitate la diverse festivaluri sau concerte în Ungaria, Iugoslavia sau Austria.

Deşi pe ansamblu anul 1990 nu a fost unul prea strălucit pentru muzica românească se poate observa o diversificare a genurilor muzicale abordate de trupele româneşti. Starea de „libertate absolută” a permis apariţia unor trupe exponente ale rock-ului extrem care era quasi-interzis în anii comunismului.

Paradoxal însă, absenţa cenzurii va duce la o scădere a calităţii textelor. Tot mai multe formaţii găsesc de cuvinţă ca mesajul să fie direct, brutal şi de cele mai multe ori vulgar, dispărând astfel mesajele încriptate. Apar o serie de trupe teribiliste cu ținute scenice excentrice, unele fără pic de talent muzical.

În plus, vizionarea tot mai multor emisiuni ale canalelor muzicale „de dincolo” oferă multor trupe falsa iluzie că pot cânta şi ele la fel de bine ca acolo şi că singura problemă ar fi problema limbii de exprimare. Din acest motiv apar formaţii care îşi aleg nume englezeşti sau cântă exclusiv în limba engleză în speranţa că vor putea pune mâna pe un contract în străinătate. Din nefericire, pentru multe formații autohtone această decizie va avea un efect de bumerang. Fanii trupelor respective nepricepând clar mesajele se îndreaptă către alte formații şi în definitiv trupele englezeşti „adevărate” începeau să vină în România sau puteau fi văzute la televizor.

Dar probabil că principalul necaz care avea să se abată asupra rock-ului românesc a fost transformarea fostelor case de cultură ale tineretului şi sindicatelor în săli de biliard, săli de bingo sau în cluburi de noapte. Dispărea astfel interesul pentru formațiile rock care au fost evacuate din sălile de repetiţii şi s-au împuținat astfel și locurile tradiţionale de cântări.

Din acest motiv underground-ul avea să se zbată în anonimat, multe trupe desfiinţându-se sau având o activitate sporadică sau meteorică. În schimb, trupele care se afirmaseră în anii ‘80, având deja grupuri de fani fideli și dispunând de notorietate și o dotare corespunzătorare, precum: IRIS, HOLOGRAF, COMPACT, CELELALTE CUVINTE, TIMPURI NOI, CARGO, PRO MUSICA, KRYPTON sau ROATA, reuşesc să monopolizeze interesul organizatorilor de concerte şi al mass mediei. Doar câteva dintre trupele noi reușesc să se afirme la începutul anilor ’90, printre ele aflându-se: SURVOLAJ, ALTAR, CONEXIUNI, ANTRACT, B22, KAPPA, IMPACT, FLOARE ALBASTRĂ, ESPERANDO şi DIRECȚIA 5.

(…)

În octombrie 1993, a avut loc „Un concert rock sângeros la Arad”, cam ăsta era titlul unui articol din Vox Pop & Rock nr. 9 / decembrie 1993. Un festival rock local, cu participarea formațiilor BLOOD & PAIN, GRIMEGOD, APOSTAS, TREMORS și ABATOR, a inclus și sacrificarea unei pisici în timpul recitalului ultimei trupe. Interesant este faptul că nefericitul eveniment a fost mediatizat excesiv, într-o perioadă în care din Evenimentul zilei aflam că la Pașcani o găină a născut pui vii.

Liliana Trocan afirma că: „La concertul rock al trupei ABATOR, rockerii au sărit calul. După ce au provocat distrugeri în sală, la un moment dat, un spectator a despicat o pisică slabă, care-şi avea domiciliul pe lângă scenă şi i-a mâncat inima. Ceilalţi, aflaţi în apropierea lui, au aplaudat şi au vrut să ajungă şi ei măcar la vreo bucată de pisică”.

Un alt corespondent Vox Pop & Rock, Sașa Bordenko, amplifica știrea, de data aceasta eroul principal fiind chiar solistul vocal al trupei ABATOR:

„Despre această trupă, înaintea concertului, nimeni nu ştia mai nimic. Zvonurile spuneau că practică un stil extrem, grind. În culise, se şoptea că sunt satanişti convinşi, că vor da lovitura (şi-au dat-o!)… Înaintea începerii show-ului, vocalul formaţiei, macabru îmbrăcat, cu o bluză sfâşiată, pătată cu sânge, cu o privire demonică şi cu faţa mânjită cu sânge de pisică, se perinda prin faţa spectatorilor, dând astfel naştere unor semne de întrebare, căci nimeni, cu excepţia a trei - patru tipi din sală, care-l cunoşteau, nimeni nu-l putea identifica. Această uşoară învăluire în mister avea să fie spulberată după ce se vor sui pe scenă. La un moment dat, prin rândurile spectatorilor, a ajuns o vorbă, cum că pe scenă, în timpul evoluţiei lor, vor omorî o pisică. Pe seama acestei afirmaţii, pe mulţi dintre cei care ne-o spuneau, îi luam în băşcălie. Dar iată că după evoluţia celor de la BLOOD & PAIN aveau să urmeze ABATOR, numiţi de către prezentator „foarte satanişti". Vocalul, poreclit pare-se „Mâţă”, cu o sârmă (de lanţ) prinsă în nas şi în ureche, apare pe scenă cu o pisică în mână, înfiorând astfel sute de spectatori! Pisica, gri-vărgată, ţinută de gâtul din care şiroia abundent sângele, este aruncată pe podea. Cum în mâna dreaptă „Mâţă" ţinea o sabie (reală), a ţinut s-o utilizeze imediat, înfigând-o cu un sadism ieşit din comun, în pisica ce emana un miros pestilenţial de sânge cald…

Încet-încet, zeci de spectatori îngroziţi părăsesc sala. Asistăm la un incredibil spectacol, nemaiauzit şi nemaiîntîlnit nu numai în Arad, ci în toată ţara! Pe scenă se derulau în continuare fapte abominabile, macabre. Pentru a-şi demonstra curajul, vocalistul trupei, al cărui nume îmi scapă (dar ce importanţă mai are?), îşi duce mâna la gâtul patrupedului, ia în podul palmei sângele proaspăt care se prelingea pe podea şi, în văzul tuturor, îl bea. Apogeul situaţiei este atins atunci când, spre delirul a aproximativ cinci fani ABATOR prezenţi în sală, „Mâţă" muşcă limba pisicii. Trebuie să menţionez aici faptul că mă aflam la circa 3 metri de scenă şi se exclude categoric posibilitatea vreunui truc. Totul a fost pe viu.

Aşa cum Ozzy Osbourne a muşcat capul unui porumbel în faţa camerelor de luat vederi şi a mii de spectatori, în aceeaşi manieră, dar parcă mai sălbatic, mai diavolicesc si înfiorător, vocalul trupei ABATOR a băut sângele unei pisici, în faţa a peste 500 de spectatori prezenţi în sală… Finalmente, pisica a fost călcată în picioare, zdrobită, i-au fost scoşi ochii…”.

Tot de la Cristina Trocan, aflăm că „în urma acestui spectacol, primarul Aradului, Cristian Moisescu, a elaborat Dispoziţia nr. 589 prin care se interzice organizarea spectacolelor sau altor manifestări publice care atentează la bunele moravuri şi la ordinea publică şi care au ritualuri satanice. Încălcarea dispoziţiei se va sancţiona cu amendă de 50 000 - 200 000 lei sau cu închisoare de la 1 - 6 luni.”