Tipul ăsta și-a servit prietenii cu mâncare făcută din piciorul său amputat

Dacă ar fi etic să guști carne de om, ai face-o? E genul de întrebare pe care ți-o pui după ce te uiți la Tăcerea mieilor fumat. Indiferent ce răspuns dai, nu te-ai aștepta niciodată să te tragă cineva la răspundere. Dar într-o postare recentă de pe Reddit, utilizatorul IncrediblyShinyShart a împărtășit povestea unui accident de motor care l-a adus față în față cu ipoteza macabră. Când i-a lovit o mașină motocicleta și l-a azvârlit cât colo într-o pădure din apropiere, avea piciorul sfărâmat în așa hal că n-avea să mai meargă niciodată pe el. Când doctorul l-a întrebat dacă vrea să i-l amputeze, singura lui întrebare a fost: „Pot să-l păstrez?”

Doctorul a spus că da. Duminică, pe 10 iulie 2016, la trei săptămâni după accident, Shiny, care preferă să rămână anonim, și-a invitat zece dintre cei mai deschiși la minte prieteni la un brunch special. Au mâncat ștrudel cu mere, quiche în foietaj, tarte cu fructe și tort de ciocolată. Au băut punch cu gin și limonadă și cocktailuri mimosa. Iar apoi a venit felul principal: tacos în fajita făcut din membrul retezat al lui Shiny.

Statele Unite nu au o lege federală care să interzică canibalismul. Idaho e singurul stat în care simplul gest de a mânca carne de om te poate băga la pușcărie. Legile împotriva uciderii, cumpărării și vânzării cărnii de om și a profanării de cadavre îngreunează canibalismul, dar tehnic vorbind e legal în celelalte 49 de state. E rar ca cineva care poată să consimtă la a fi mâncat să se întâlnească cu o persoană interesată în a o mânca, dar chiar și acel scenariu ridică o tonă de întrebări etice. Un bărbat belgian pe nume Detlev Gunzel a fost condamnat la opt ani și jumătate de închisoare pentru că a măcelărit și a mâncat un om de afaceri polonez, cu consimțământul acestuia.

Cazul lui Shiny e unul dintr-acelea rare, în care canibalismul a fost nu doar legal, ci și etic. A documentat tot procesul, dar, din cauza caracterului explicit al pozelor, am omis mai multe din postarea lui. Poți să vezi toată seria aici.

L-am întrebat pe tipul de 38 de ani de ce a hotărât să fie mâncat de prietenii lui, ce gust avea și cum l-a schimbat experiența respectivă. Interviul de mai jos a fost editat și condensat pentru lungime și claritate.

VICE: De ce-ai făcut asta?
Shiny: Inițial, aș fi vrut să-l împăiez sau să-l trec prin criogenie. Cât de tare ar fi fost să am piciorul meu, împăiat sau criogenizat, pe undeva prin casă, pe post de lampă sau opritoare de ușă sau ceva? Toate astea au plecat de la ideea că e piciorul meu. N-o să fie incinerat și aruncat la groapa de gunoi. E parte din mine și-l vreau înapoi.

Cum ți-ai convins doctorul să-ți dea piciorul înapoi?
Politica de la majoritatea spitalelor e să-ți dea părțile corpului înapoi, pentru că în unele religii trebuie să fii îngropat întreg, așa că am semnat pur și simplu niște acte. Mama, care mă ajuta să mă pun la loc pe picioare, ca să zic așa, m-a dus cu mașina acolo să-l ridic. Însă ea nu știe că l-am mâncat. Am intrat și angajații spitalului mi-au dat piciorul într-o pungă roșie de plastic pentru deșeuri biologice. L-am adus la mașină și l-am pus imediat la rece. A fost destul de straniu.

Cum l-ai păstrat înainte de a-l găti?
M-am întors acasă și l-am pus la congelator. N-am reușit să găsesc niciun taxidermist care să mă ia în serios, iar criogenia ar fi fost prea scumpă. Ar fi costat 1 200 de dolari să congelez la rece chestia aia. Dac-aș fi avut banii, aș fi făcut-o. În cele din urmă, m-am hotărât să fac un mulaj după el, ca să-l folosesc ca opritoare de ușă, apoi să-i fac o randare 3D, ca să fac mini-brelocuri.

Când am ajuns înapoi la mine acasă, am scos piciorul și, frate, ce scârbos era. Era plin de sânge și acoperit cu iod. După ce l-am curățat, am fost plăcut surprins de cât de bine se păstrase. Nu e ca și cum îl păstraseră în formol sau ceva. Dar când te gândești la carnea de vită, care poate fi uscată timp de luni întregi, bănuiesc că are sens.

Aveam, la momentul respectiv, patru prieteni la mine și a fost totul suprarealist. L-am luat și ne-am jucat cu el. Nu părea să fie un picior. Părea un obiect, pur și simplu, nu o bucată dintr-un om. Nu exista nicio conexiune emoțională. Eram în stare să mă gândesc: „Dap, chestia aia de-acolo e piciorul meu”, dar nu exista nicio parte mai profundă din mine care să se îngrozească de chestia asta. De fapt, cea mai ciudată chestie a fost că nu era dubios.

Cum ai preparat piciorul ca să fie mâncat?
Înainte să facem mulajul, am luat repede un cuțit din bucătărie și am tăiat o halcă din partea de sus a gambei. Pielea deja era cumva ruptă, din cauza operației, și o bucată mare de mușchi era jupuită. Pur și simplu am luat mușchiul. L-am pus într-o pungă de plastic și am băgat-o la congelator.

Știi secvența aia din filmul National Lampoon’s Family Vacation în care Chevy Chase zice numai: „E o nebunie, e o nebunie, e o nebunie”? Așa mă simțeam. Mi-am spus: „Probabil e cea mai dubioasă chestie din viața mea. Sper să nu mi se mai întâmple chestii mai dubioase de-atât.”

După ce am făcut mulajul după picior i-am făcut mai multe poze, l-am pus într-o ladă de flori și l-am incinerat.

Cum ți-ai convins zece prieteni să mănânce piciorul împreună cu tine?
Am invitat 11 persoane. Am zis ceva de genul: „Țineți minte că mereu vorbeam despre cum, dacă o să avem vreodată șansa să mâncăm carne de om în mod etic, am face asta sau nu? Ei bine, vă trag la răspundere. Facem asta sau ce?” Zece dintre ei au zis că da. Cred că suntem o gașcă de dubioși.

Au fost implicate mai multe grupuri diferite de prieteni. Am venit cu ideea la unul dintre grupuri și ei au zis, gen: „Clar!” Pentru că, na, cât de des ai o ocazie dintr-asta? O prietenă a spus că o să-și roage iubitul, bucătar profesionist, să-l gătească. Perfect.

Lista finală a constat din: bucătarul și iubita lui, fosta mea iubită, un prieten din facultate, doi prieteni pe care-i am de câțiva fac mulajul. A fost un grup foarte intim.

Cum a decurs gătirea în sine a piciorului?
I-am spus bucătarului ideea mea și după ce a stat vreo două zile să se gândească, a zis: „OK, hai s-o facem. O să-l gătesc eu și voi trebuie doar să veniți mâine.”

L-a lăsat peste noapte la marinat și l-a sotat cu ceapă, ardei gras, sare, piper și suc de lămâie verde. Apoi l-a servit pe tortillas din făină de porumb, cu sos tomatillo. [Aici poți să citești toată rețeta, transcrisă de bucătar.]

Iată și cea mai evidentă, dar necesară întrebare: ce gust avea?
Oamenii cred că are gust de porc, pentru că în filme auzim că-i spune „porc lung”. Dar termenul respectiv a apărut în locuri gen Papua Noua Guinee, unde mănâncă mistreț sălbatic. Nu mănâncă porci de-ai noștri, mari, grași și domesticiți, cu carnea albă. Mistreții nu au carnea albă. Pur și simplu n-o au. Îmi aduc aminte c-am mâncat un porc de rasă și avea una dintre cele mai roșii și aromate cărnuri pe care le-am mâncat vreodată. Era aproape ca vânatul. Cred că seamănă mai mult cu asta.

Bucata asta era foarte asemănătoare cu vita. Avea o aromă de vită foarte pronunțată. Mușchiul pe care l-am tăiat era tare și cauciucat. Avea gust bun, dar experiența n-a fost cea mai bună.

Ai spus pe Reddit: „Un prieten a fost nevoit să mă scuipe într-un șervețel.” Restul mesei cum a fost?
A existat un soi de așteptare îngrețoșată. Ne-am uitat toți unii la alții, gen: „O facem, da? O facem.”

Au fost și glume foarte macabre. Cred că de-aia a și mers atât de bine. Am făcut glume tot timpul. La un moment dat, am zis: „Ei bine, azi a fost ziua în care-am fost în zece dintre prietenii mei în același timp.” A doua zi m-a sunat un prieten să-mi zică: „Hei, ca să știi, te-am căcat. Îmi pare rău.”

A existat senzația că experiența ne apropie. Am avut ocazia să împărtășim experiența asta super unică împreună. Și a fost modul meu de a pune capac părții ăsteia din viața mea.

Ai scris că masa asta te-a ajutat să treci peste accident. Cum adică?
Toată chestia a fost super de căcat. Îmi aduc aminte cum am zburat prin aer. Îmi aduc aminte când am fost lovit. Îmi aduc aminte cum stăteam în pădure și mi-am scos casca și-am simțit o durere fierbinte. M-am uitat în jos și-mi atârna piciorul. Imaginea cu piciorul rupt complet și măcelărit și murdar e din ambulanță.

Dar am avut foarte mare noroc să fiu într-o zonă cu oameni. Am avut mare noroc că a apărut o tipă tânără, care acum termină liceul, care mi-a pus un garou la picior. Tocmai făcuse un curs de prim ajutor. Am avut noroc că a apărut un paramedic în 15 minute, deși nu era pe tură.

Foarte multe chestii s-au întâmplat în cel mai bun mod cu putință. N-aveam alte răni. Doar piciorul și o tăietură mică la ceafă. În afară de asta, frate, eram neatins! M-am întors să revăd locul și am zburat printre copaci care sunt doar la o distanță de jumătate de metru unul de altul. Mergeam cu 70 de kilometri la oră când m-am dat peste cap. Deci nu știu cum am ajuns acolo doar cu rana aia. Puteam lejer să mor în ziua respectivă.

Îmi aduc aminte că m-am trezit de multe ori la spital și-am plâns pur și simplu, întrebându-mă cum o să arate viața mea. Am vorbit cu doctorul despre ce putem să facem, ce mai poate fi salvat. Dar lipseau oase, iar tot restul era varză. N-aveam cum să mai merg vreodată pe el. Cam după o săptămână m-am hotărât să-i las să-l taie.

Am trecut prin toată această experiență. A fost o perioadă crucială de tranziție. Sunt un puști alb din clasa de mijloc. N-a trebuit niciodată să mă chinui pentru nimic în viață. N-am fost niciodată pus pe bune la încercare. N-am făcut armata, n-am fost niciodată sărac, n-a trebuit să mă chinui să fac rost de casă sau de masă. Am avut o viață ușoară, recunosc. Înainte de accident, nu-mi apreciam cum trebuie viața sau pe oamenii din jurul meu.

Valurile de compasiune și empatie pe care le-am primit de la prieteni și de la cei dragi chiar m-au ajutat să mă confrunt cu provocarea acestei mari schimbări din viața mea. Așa că m-am îngrijit de o parte a corpului care m-a susținut atâta timp. I-am adus un omagiu și mi-am luat la revedere de la ea cum trebuie.

Cenușa e într-un borcan pe altarul prietenei mele, la ea în sufragerie, și o s-o iau cu mine în mormânt. E o parte din mine și și experiența asta e parte din mine.

Lucrurile mi-au mers al naibii de bine după. Viața mea s-a îmbunătățit simțitor. Am plecat din orașul în care locuiam, mi-am dat demisia de la un job pe care-l aveam de zece ani, care mă ucidea emoțional. M-am mutat în alt stat. Am un job mult mai bun, care-mi place la nebunie. Am cunoscut o femeie cu care sunt deja de un an și jumătate și e cel mai bun lucru din viața mea. Sunt mai fericit acum decât mi-aș fi închipuit înainte că pot să fiu. Și e datorită acestei perioade din viața mea în care viața mi-a fost pusă în pericol și pe care am depășit-o. Faptul că mi-am mâncat piciorul a fost un mod haios și dubios și interesant de a merge mai departe.

Chestia asta s-a întâmplat acum doi ani. De ce te-ai hotărât acum să spui povestea?
E o poveste excelentă de spus cuiva care deja te cunoaște, dar pe mulți îi sperie. Și mie mi-a luat ceva vreme să-mi fie comodă. E destul de ciudată. Am pus-o pe Reddit pentru că, practic, e anonim. Îmi plac mult chestiile super scandaloase pe care le postează unii pe-acolo și am simțit că e o cale prin care pot contribui și eu la comunitatea asta. Ce-am făcut eu nu e ilegal, tehnic vorbind. Nu l-am vândut. Nu l-am dat altora fără consimțământul lor. Era al meu. N-am reușit să găsim nicio lege pe bune împotriva chestiilor dubioase de genul ăsta.

Deci nu-mi fac griji că e ilegal. Pur și simplu nu vreau să fiu cunoscut ca dubiosul ăla canibal. Nu prea mă reprezintă.

Cum ți-a schimbat tot chinul ăsta părerea despre canibalism?
E stigmatizat. E asociat cu culturi care nu sunt percepute drept civilizate sau cu situații în care oamenii sunt forțați s-o facă pentru supraviețuire. E văzut drept barbar, deci lumea se întreabă de ce-am făcut-o, așa, ca pe un moft. Dar există oameni care mănâncă placenta, după ce se naște un copil. Și ăla e tot canibalism. Nu am cum să-l văd altfel.

Cred că poți să practici canibalism etic în anumite situații. N-am vreo poftă să mă duc să-i vânez pe unii și să le ronțăi fețele. A fost o experiență care mi-a dat ocazia să fac ceva unic, într-un mod sănătos și etic. Am făcut-o și a fost haios și tare și am o super poveste de spus.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.