Toate momentele când Las Fierbinți a încercat să schimbe România

Cel mai mult m-am uitat în continuu la Las Fierbinți în pragul alegerilor prezidențiale din 2014, timp de 17 minute, într-o cameră de hotel. Lucram ca sunetist la un teatru din oraș. Eram însă cu o piesă în deplasare, la București. Până am golit sticla de coniac cu un coleg de la tehnic, m-am uitat cu el la show-ul românesc preferat al său. Atunci a fost primul și singurul meu contact cu serialul. Colegul meu râdea întruna și eu mă uitam precum Coaliția pentru Familie la Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Am înțeles atunci că e genul de serial pe care trebuie să-l urmărești ca să-ți placă. Altfel, nu vezi acolo decât niște țărani proști. Iar asta nu-i decât o prejudecată, și-atunci țăranul prost ești chiar tu. Las Fierbinți rupe în topurile de audiență, inclusiv pe urban.

Pe 17 aprilie, de exemplu, aproape 20% din orășenii cu TV-ul pornit s-au uitat la emisiune. La nivel național, numărul a sărit peste 1 600 000 de oameni, deci cam 10% din totalul românilor rămași în țară.

Din cauza lipsei de experiență legată de acest show, am luat pe cineva care-l urmărește la o frecvență semi constantă, adică pe maică-mea. Am vrut să văd dacă patru monoloage cu tentă socio-politică pe care le-am găsit pot schimba ceva în conștiința națională. Este Las Fierbinți un show educativ ocazional sau doar profită de viralitatea acestor momente pentru a se promova?

„Aspirina îmi place. Spune lucrurilor pe nume și e o fată isteață”, îmi zice mama. În sceneta asta, mărul discordiei dintre Aspirina, vocea satului, și primar e o fabrică fictivă. Roșcata îi răspunde edilului că ăsta-i secolul „nesimțirii, nu al vitezei”. Muzica înduioșătoare de pe fundal în timp ce-și povestește copilăria zbuciumată spune ceva despre generația X sau a alor noștri. BRIFCOR, blugii de la turci și alte simboluri ale pre- și post-Revoluției sunt invocate în discurs.

Conflictul amintește de episodul Pungești, când sătenii comunei vasluiene s-au luat la bătaie cu jandarmii, au dărâmat gardurile din jurul unui perimetru de explorare a gazelor de șist și, în general, au încercat să trimită compania de petrol Chevron înapoi la mama ei, în California.

Despre domnul Dragu nu a știut nici maică-mea să-mi spună prea multe, că e un personaj care apare rar sau deloc în serial, așa că am citit împreună că-i „un politician care a cumpărat un județ întreg din România”. Mârlanu’ ăsta are un discurs tipic de boss sictirit că e întrerupt din vânătoarea săptămânală să vină să rezolve un lucru mic.

În cazul ăsta este exproprierea localnicilor care dețin livezi de pruni. În vremuri tulburi ca astea, atașamentu’ țăranului român nu mai e față de pământ, cât e față de țuică. Licoarea lor prețuită nu va fi oferită baronilor care vor să deturneze fonduri UE ce-ar trebui alocate pentru construirea unei fabrici de cauciucuri.

Asemănarea cu președintele PSD e pe față, la propriu. Are o mustață similară și trimite la înaintare o Firea sau o Dăncilă sub forma Goluței. Tipa asta „e viitorul prim-ministru sau președinte”. „Cum îți construiești viitorul, așa-l ai”, insistă Dragu, iar viitorul va fi furat în buzunarele lor sau nu va fi deloc. Din banii statului, desigur. Sau al Uniunii. Indiferent.

În episodul ăsta, Stela Popescu a jucat rolul directoarei din sat. Personajul ei se plânge de cam toate relele din învățământul românesc pe care-l caracterizează drept „o corabie care se scufundă”: lipsă de personal, fonduri ioc pentru laboratoare, încălzire pe lemne. Și că are de completat formulare de management și solicitare, toate în van.

„Da, și pe noi ne pune să completăm rapoarte peste rapoarte în detrimentul muncii cu copiii”, remarcă mama, care-i educatoare. Despre restul nu sunt multe de adăugat. Tavanele școlilor chiar pică peste copii și profesori, iar multe dintre sălile de clasă de la sate sunt încălzite de sobe din teracote, deși imobilele nu au autorizaţie de securitate la incendiu.

Deși mama mă contrazice, avem printre cei mai slab pregătiți și plătiți profesori din UE, iar Monitorul Educației și Formării 2017 al Comisiei Europene spune că „Legea educației solicită profesorilor să urmeze un program de masterat de doi ani în educație, dar această cerință legală nu a fost pusă în aplicare”. Asta se datorează și faptului că „salariile cadrelor didactice sunt în creștere, însă atragerea cadrelor didactice de înaltă calitate în școlile dezavantajate rămâne dificilă”, conform aceluiași monitor.

Prefectul, jucat de Răzvan Vasilescu ( California Dreamin’, Undeva în Palilula), justifică cursul mitei în natură pe camera ascunsă a primarului. Șeful cel mare primise mai puțin de jumătate din suma cerută șefului mic, așa că-l pune pe-ăsta să meargă prin sat și să ia de la cine poate, că partidu’ n-o să își finanțeze singur campania electorală, presa n-o să tacă din proprie inițiativă, nevasta nu ajunge notăriță pe propriile competențe, cele trei amante nu se răsfață pe banii lor, iar copiii nu muncesc să dea mai departe la decan și la rector.

Toată mărturisirea asta e distrusă în momentul în care polițistul profită de neatenția edilului pentru a-i face urări de ziua lui. Birăul în schimb mersese să negocieze un contrașantaj în baza înregistrării, despre care află amândoi că dispăruse, odată reveniți în birou.

Mama consideră că prin astfel de momente, cel puțin ei, îi reaprinde frustrarea și neîmplinirea. „Prin ceea ce ei vor să transmită, te pun să gândești și să te revolți, să acționezi cumva”, conchide ea.