FYI.

This story is over 5 years old.

Sănătate

Cum să faci față insomniilor din facultate

Am întrebat câțiva specialiști cum să reziști nopților nedormite din facultate.
Ilustrație: Elzeline Kooy 

Că studenții dorm aiurea e puțin spus. În mod tradițional, experiența de student presupune să stai frecvent treaz până dimineața, când ceilalți își beau deja cafeaua și apoi să fii nevrozat de oboseală pe parcursul tuturor prelegerilor. Cercetările ne arată că somnul neregulat sau insuficient are un efect negativ foarte puternic asupra sănătății fizice și mentale. Dar este totuși imposibil să convingi un student să își schimbe stilul de viață caracterizat prin petreceri și îngrășarea porcului în ajun cu un regim de somn foarte bine organizat. Dar poate că un stil nesănătos de viață este doar un stadiu temporar, dar necesar, în ciuda tuturor consecințelor.

Publicitate

Poate ar trebui să ne punem problema altfel: cum se poate trece prin facultate cu un program minim de somn? Câte un pui de somn în timpul orelor ajută la ceva? Ai vreo șansă să îți amenajezi spațiu locativ minuscul astfel încât să creezi o atmosferă propice somnului?

Ca să aflu, am discutat cu câțiva specialiști în somn, printre care Suzanne Booij, neurolog la Spitalul Canisius-Wilhelmina în orașul olandez Nijmegen. „În primul rând este important de știut că studenții în primul an de facultate au nevoie de nouă ore de somn pe noapte”, a zis ea și a adăgat că tinerii devin păsări de noapte în perioada pubertății. Asta înseamnă că mai bine amâni studiul pentru azi, mai târziu. În general, ei se culcă târziu și se trezesc și mai târziu. „Din punct de vedere biologic, aceasta înseamnă că studenții sunt, de obicei, capabili să se concentreze mai bine seara și sunt mai productivi și activi în nenumărate moduri.”

Marcel Smits, neurolog la Spitalul Gelderland Valley, este de acord cu Booij. „Etapa naturală de somn profund la adolescenți se mută mai târziu, spre seară.”

Practic, asta înseamnă că studenții trebuie să ia asta în considerare când își planifică activitățile, ca să funcționeze cât mai eficient. „Nu e o problemă dacă te culci mai târziu, dar măcar s-o faci regulat la aceeași oră”, a explicat Booij. „Nu e ok să te culci o noapte la 2 dimineața și alta la 9 seara.”

Dacă ai probleme cu trezitul dimineața, cel mai bun antidot e să înveți să te bucuri de lumina soarelui. „Mai bine ia bicicleta, autobuzul sau mergi pe jos decât să iei metroul”, a explicat el.

Publicitate

Pentru un stil de viață mai sănătos, e crucial să mănânci la ore regulate și să limitezi gustările între mese. „Suntem ființe care funcționează după ritualuri. Dacă mâncăm zilnic la aceleași ore, ni se va face foame la aceleași ore”, a zis Booij. „Nu ajută să mănânci ceva prăjit înainte de culcare. Corpul tău o să stea treaz să digere porția aia de cartofi prăjiți cu maioneză.”

Uneori, suntem nevoiți să mâncăm târziu, dar în situațiile astea e important să limităm cantitatea de mâncare, a zis Booij.

Apoi, drogurile și alcoolul pe care le consumăm pot avea un impact mare asupra somnului. „Alcoolul e o metodă bună de a induce somnul, dar asta nu înseamnă că o să ai unul de calitate”, a explicat Smits.

„În nopțile ulterioare unei beții, somnul REM va fi afectat și nu te vei simți odihnit a doua zi”, a confirmat Booij.

Dar dacă schimbi prea brusc felul în care bei, corpului îi va fi greu să se obișnuiască cu noile tale obiceiuri. Dacă un student bea șase beri în fiecare seară, nu e o idee bună să nu mai bea brusc în noaptea dinainte de un examen, pentru că îi va fi mai greu să adoarmă.

L-am întrebat pe Smits cât de grav e dacă renunți cu totul la somn în unele nopți, cum făceam și eu în studenție. „Nu e chiar așa de groaznic să stai treaz toată noaptea, atât timp cât nu faci un obicei din asta”, mi-a zis el.

Cât despre beneficiile unui pui de somn în timpul cursurilor, Smits a zis că da, ajută să faci asta, dar e un semn că ai un stil de viață dezorganizat și nesănătos. Booij e de acord: „Un pui de somn profund te ajută să te recuperezi dacă n-ai dormit. De multe ori ajunge chiar un pui de somn de 15 minute, dar cel mai bine e să dormi între treizeci și 45 de minute.”

Publicitate

În plus, nu uita să închei orice activitate mentală sau fizică excesivă cu două ore înainte să adormi. „Corpul are nevoie să se destindă după o activitate obositoare. Trebuie să-ți organizezi activitățile cu cap și să nu lași totul pe ultima clipă”, a zis Booij.

Probabil că o să ai o cameră de cămin mică și nașpa, dar nu trebuie să lași asta să te împiedice să dormi bine. „Asigură-te că ai o saltea bună și draperii groase care blochează lumina soarelui. Ajută să închizi televizorul, laptopul și telefonul. Acestea emit o lumină albastră, iar tipul ăsta de lumină îi transmite creierului că e timpul să se trezească.”

Și, nu în ultimul rând, cum ne afectează somnul nopțile pe care le dormim acasă la altcineva? „Multe persoane au nevoie de timp să se obișnuiască cu sunetele sau luminile dintr-un mediu diferit și le e greu să adoarmă”, a zis Booij. „Partea stângă a creierului va fi mai activă, ceea ce te face să stai de pază.” Așa că, dacă ai examen a doua zi, cel mai bine e să dormi la tine acasă.

Dacă ești hotărât să îți faci un regim de somn eficient pe timpul facultății, dar îți faci griji că n-o să profiți la maximum de libertatea pe care ți-o oferă studenția, Booij are vești bune pentru tine: „M-aș recomanda nimănui să renunțe cu totul la băut sau la ieșirile în oraș. Dar e important să faci totul cu moderație.”

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.