Cum arată finalul verii într-un bâlci românesc aproape ca-n anii ‘90
Foto

Cum arată finalul verii într-un bâlci românesc aproape ca-n anii ‘90

O să găsești printre fotografiile astea o bucurie simplă și cât de cât frumoasă a oamenilor.
22 Septembrie 2018, 7:48am

Toată copilăria mea am trăit cu impresia că dacă nu prinzi bâlciul de toamnă, ai ratat cam tot ce are un sat de oferit la final de vară și început de toamnă. În cazul meu era vorba de bâlciul din Oltenița, un oraș pus pe malul Dunării. Satele care mai fac așa ceva o pun pe seama unei zile a recoltei. Altele pur și simplu fac câte un târg de-ăsta fix pentru comerț. Așa e și Titu, un spațiu necunoscut României până la început de septembrie, când are mai multă viață decât niște orașe cu fițe.

La Titu, în septembrie, câmpul se umple de mașini, mese, tarabe și oameni. La început vin cu zecile, apoi cu sutele. Umplu mașinuțele electrice pe care le poți tampona de cine vrei și cât vrei, umplu mesele pe care pun mici cu muștar și felii de franzelă sau umplu scaunele din tiribombe.

Anul ăsta Eli a ajuns acolo să ne arate cum e în lumea satului care întinerește un pic câteva zile pe an. Practic, în funcție de cum ai trăit anii ‘90, o să vezi printre fotografiile astea diverse elemente din perioada aia. Mie mi-au adus aminte de copilărie pistoalele și mitralierele care trag cu bile sau doar fac zgomot. Pe astea le voiam în copilărie și pe astea nu le-am prea avut. M-am dat însă în mașinuțe și niciodată nu era cursa suficient de lungă.

Gândește-te însă că te uiți peste imaginile de mai jos într-un miros constant de carne friptă și fum de cărbune. Dacă n-ai ajuns, atunci vezi aici cum e să trăiești un pic fără mofturi și fără fițe de oraș.