Fotografiile astea îți arată cum se rupeau rockerii și punkerii români în anii 2000

Pe vremea când Tony Wilson prezenta Sex Pistols sau The Buzzcoks pe televiziuni de mare tiraj, în România abia se nășteau Sfinx, Phoenix sau Progressiv TM. Dar ieșeau și discuri precum Cîntece Patriotice sau tot felul colecții de șlagăre și romanțe. În decada următoare, în timp ce în Vest oamenii își pierdeau mințile pe muzică și acid, la noi rahatul social avea să se îngroașe, iar generația alor noștri contempla tot mai mult la cum să fugă din țară.

Cu toate acestea, bețiile și bancurile păreau modalitățile prin care mai puteai să evadezi din starea mentală a republicii socialiste. Chefurile de punk și rock neprietenos regimului se țineau în buncăre sau bombe, pe măsură ce greața față de stat se accentua pe zi ce trecea.

Iar poveștile cu pletoșii luați la tuns și bătuți de miliție sigur le știi deja.

După care a venit Revoluția, anii 90 semi-anarhiști, cu bătăi, chefuri prin cartiere și un simț de libertate decadentă. În tot acest timp, oamenii din Periam, o comună dintre Timiș și Arad, organizau chefuri pe acorduri de Sigue Sigue Sputnik și Generation X. Din 2002 încoace, treaba s-a transformat din chestie DIY într-un festival pe bune, Rock la Mureș, care a ținut până în 2008 și-a adunat tot underground-ul din România, de la antivedete locale precum Implant Pentru Refuz, Haos sau Coroziv, la Exploited, Paraziții sau Anti-Flag.

Festivalul a renăscut anul ăsta cu Atari Teenage Riot, SS Sputnik sau Jinjer, așa că am vorbit cu Helmut Jost, unul dintre părinții festivalului, despre trecutul și viitorul punkului și rock-ului în România. Și, ca bonus, ți-am ales unele din cele mai tari poze din arhiva lor

VICE: De ce îi zice Rock la Mureș, deși e în altă parte?
Helmut: Dacă întrebai oamenii din zonă unde merg, nu ziceau că merg la Periam-Port. Toată lumea mergea „la Mureș". Știu că lumea face confuzie cu Târgu Mureș sau altele, da' așa-i vorba.

Tinerii din ziua de azi cum îs față de tinerii de ieri?
Cum sunt și peste tot. Noi avem copii puștani acum. Ascultă altă muzică, ce-i normal. Nu-s cu Exploited, da' le-o plăcut Dope D.O.D., de exemplu. Și la festival politica noastră din start a fost să aducem chestii și pentru bătrâni, dar și mai contemporane. Rock la Mureș tot timpul a fost genu' de festival în care trupele sunt împreună cu publicul. De fiecare dată rămâneau dintre trupe câteva zile să facem party împreună.

Da' contrar denumirii, nu a fost niciodată doar rock.
Din start am mers pe ideea de cam tot ce-i muzică urbană. Numele dă un impact mai mare, dar nu-i doar vorba despre asta. Nu vrem să vină doar pletoșii. Dar să vină și ei, bineînțeles! De exemplu, în Germania ai Rock am Ring, Mini-Rock-Festival. Nu merg doar pe rock. Și chiar și-n muzică, mai nou se împletește foarte mult cu electronică sau alte stiluri. Da' rocku-i baza.

Mulți zic că se trece foarte mult pe post rock și alte genuri mai nișate. Moare rockul?
Nu, doar se schimbă. Am zis mai înainte de influențele alea, da' e și invers: în rock se bagă tot mai multe sample-uri de electro, da' nu e ca și cum trupele zic „tre' să cânți aia ca să te primim". Nu așa funcționează. Și nu mi se pare un lucru rău.

Știu c-ați avut mulți zei ai punkului pe aici, inclusiv Haos anul ăsta, dar nici genul ăsta nu mai așa de popular ca pe vremuri. Is punk dead?
Nu, nu cred. Nu trebe neapărat să ai creastă și să umbli cu cinci câini care să-ți țină de cald, că ești fără adăpost, ca să fii punker. Încă există o curiozitate legată de punk între generațiile noi, că textele sunt explicite, direct. Muzica e destul de în forță. În fața scenei, la Haos, tinerii au fost ăia care s-au moshit.

E nevoie de mai mult punk, având în vedere situația socio-politică în România?
Păi la ultimele mari evenimente, Colectiv sau OUG13, dacă ne uităm în primele rânduri timișorene tot punkerii au fost. Și așa, pe social media sau din vorbă-n vorbă, s-au strâns toți, că-și găsesc în ei esența de punk. Deci aia este în foarte mulți oameni, doar că unii o exprimă, alții nu.

La tine cum se manifestă punku'?
Eu am teoria punkistului de lux. Adică ăla care-și vede de job și viață în timpul săptămânii, iar când e ceva care nu e OK, intervine. Da, merg la proteste, organizez RLM, da' în rest îmi plătesc facturile la bloc. Nu poți să fii punkistul ăla absolut, care e total anarhist și nihilist, care poate că merge la segmentu' paișpe-șaișpe, să zic.

Ce-ar trebui să extragă tinerii de la punkerii mai mari?
Să fie liberi, da' nu total anarhiști. Poate la unii funcționează, da' mie-mi place să am un pic de sistem, un pic de ordine în viață.