FYI.

This story is over 5 years old.

Film

Am vorbit cu Cristian Mungiu despre cum prea multe filme comerciale îți prăjesc creierul

Anul trecut, filmul românesc care a adus cele mai mari încasări în ultimii 26 de ani a fost #Selfie 69. Asta spune multe despre noi.
Screenshot via Youtube

Anul acesta Cristian Mungiu a fost președintele juriului secțiunii Cinéfondation a festivalului de film de la Cannes, secțiunea de scurtmetraje creată în 1998 unde românii s-au remarcat de câteva ori prin: Călătorie la Oraș, de Corneliu Porumboiu (2004), Megatron (2008) de Marian Crișan și În Acvariu, de Tudor Cristian Jurgiu (2013). Mungiu, însă, e deja obișnuit cu scaunul ăsta, după ce, în 2013, a făcut parte din juriul prezidat de Steven Spielberg.

Publicitate

Chiar dacă a 70-a ediție a Festivalului de la Cannes nu a fost la fel de fericită pentru cinematografia românească și, cred că nici foarte promovată, din câte mi-a fost dat să citesc prin presă, e bine să nu uităm că cineaștii români au făcut istorie în Franța. Că-ți place sau nu noul val românesc, Cristian Mungiu a câștigat aici, pe Croazetă, un Palme d'Or pentru lungmetrajul 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, a mai primit premii pentru scenariu (După dealuri) şi pentru regie (Bacalaureat).

Chiar și-așa, filmele de tipul ăsta nu sunt chiar consumate de românii d-acasă, o arată încasările din cinematografe. Probabil că oamenii nu se obosesc să plătească bilet pentru industria autohtonă și așteaptă, răbdători, niște torenți.

Citește și: Cele mai bune filme de la Cannes, din 2017, pe care n-ar trebui să le ratezi

Iar, dacă până acum competiția pe piața internă a constat în primul rând în blockbustere americane, fenomenul Selfie 69 de anul trecut ne-a făcut să înțelegem ce vrea cu adevărat publicul românesc: mai lasă-mă, dragă, cu arta asta! Motiv de îngrijorare? M-am întâlnit cu Cristian Mungiu, în Cannes, și-am vorbit despre cât de mult le plac românilor filmele comerciale și cine mai e interesat să facă filme de autor, atunci când România a rămas fără săli de cinema.

E un cerc vicios.

Fotografie de Georges Biard via Wikimedia Commons

VICE: Cum înseamnă pentru tine filmul comercial?
Cristian Mungiu: Filmele comerciale înseamnă filme care pot recupera majoritatea banilor investiți în ele pe piața internă. Este un film care se legitimează prin încasările pe care le face, ăsta e scopul lui, clar. Nu contează dacă are cronici bune sau proaste, dacă rămâne în istoria cinemaului sau nu, contează să fie un film care aduce banii înapoi. Și cu cât e mai popular cu atât e mai ok pentru el.

Publicitate

De ce ce nu se prea fac filme comerciale în România?
Fiindcă noi, în momentul în care am pierdut cinematografele, am pierdut și posibilitatea de a recupera bugetul filmelor pe piața internă. Încetul cu încetul a devenit fără obiect să mai faci filme comerciale pentru că oamenii nu au mai avut unde să meargă să le vadă. Și tendința de a face filme la care să vină milioane de oameni, ca înainte de 89, s-a pierdut odată cu dispariția cinematografelor. Și s-a mai pierdut odată cu tehnologia care îți oferă posbilitatea să vezi filmele pe absolut orice device. Țările care au mult public au multe filme de gen, însă în aceste țări vine foartă multă lume la film.

„La noi nu vine foarte multă lume la film, că nu are unde."

Ce spune despre noi ca țară că cel mai vizionat film românesc, de anul trecut, a fost Selfie 69 ? L-ai văzut? Dar Două Lozuri ?
Nu, nu le-am văzut, deci nu pot să comentez calitatea acestor filme, dar faptul că a venit multă lume să le vadă mă bucură. Filmele populare sunt cam la fel peste tot. Ele sunt populare pentru că nu sunt foarte sofisticate. Și nu asta e problema, problema e să ai o piață destul de nișată care să permită existența, în același timp, și a filmelor populare și a filmelor care, de exemplu, au premiera la Cannes.

Ce impact crezi că a avut și va avea Selfie asupra cinematografului românesc?
Ce s-a întâmplat anul trecut cu Selfie e că, dintr-o dată, piața a început să se echilibreze. Ea nu se echilibrează pe zona de cinema unde suntem noi, autorii care încep cu filmele la un festival, ci a început să se echilibreze pe zona de Multiplex. Sunt destul de multe ecrane și numărul de intrări a crescut de la două-trei milioane, acum zece ani, până la aproape 12 milioane acum, deci începe să existe un public, odată ce sunt ecrane.

Publicitate

„Pentru publicul ăsta încep, acum, să se ivească niște realizatori care urmăresc scopul de a avea un film comercial."

Ca peste tot, de atlfel, un cinema sănătos conține ambele tendințe.
Da, ca peste tot, deși acesta este mai mult un deziderat, pe teren lucrurile nu stau așa. Cinemaul care aduce beneficii este peste tot avantajat, fiindcă e o activitate comercială. De aceea statele și organizațiile din fiecare țată preocupate de cinema trebuie să se implice în crearea de săli pentru cinemaul mai fragil. E ca și cum ai asculta muzică populară și, apoi, muzică clasică. Muzica clasică trebuie să o asculți într-un loc dedicat acelei nișe și pentru asta trebuie să investești puțin în ea, pentru că avem nevoie de toate genurile.

Citește și: Filmul ăsta românesc despre o relație amoroasă bolnavă îți arată cum părinții îți distrug viața

Care este situația filmului de artă în România? Este posibil să devină un produs cultural dedicat în principal pieței externe?
Cu filmul de artă e mult mai complicat. Eu nu cred că există ceva care se numește film de artă, e un mod de a găsi un limbaj comun ca să ne putem înțelege. Fiindcă filmul de artă ascunde milioane de subgenuri. Dacă poți să faci un film care e apreciat în acel moment de cei care se pricep un pic la cinema, fie că sunt cinefili, fie că e presa de specialitate, fie că sunt festivaluri - adevăratul test pentru filmele necomerciale este să vezi ce mai rămâne din ele peste 15 - 20 de ani. Dacă sunt reținute cât de cât în istoria cinemaului, fie în cea mare, fie în istoria locală, națională, atunci sunt valabile. Dacă nu, aparțin momentului și atât. Dar eu nu sunt printre cei ce cred că filmele de artă sunt cele complexe, plicticoase și care vorbesc despre mari subiecte morale. Nu cred deloc chestia asta. Cred că este loc pentru toată lumea și cred în cinemaul bine făcut.

Ce riscăm dacă ne uităm doar la filme comerciale?
Riscăm să ajungem niște oameni cu creierul călcat cu fierul. Cinemaul nu s-a născut pentru filme populare în exclusivitate. O fi fost el o manivelă la care te amuzai văzând imagini care se mișcă, dar, totuși, din clipa în care s-a dezvoltat într-o artă, și-a dezvoltat un limbaj propriu și a fost făcut ca să transmită ceva mai mult decât să fie amuzant, într-o vineri, seara.

Avem multe filme de genul ăsta - care să te facă să te simți mai bine după o săptămână de muncă. Însă e important să existe și altfel de filme.