Festivalul românesc care te izolează de lume ca să te bucuri de muzică și atmosferă

Ai auzit de Waha deja. Poate chiar ai fost anul trecut la Petre Inspirescu sau la chestiile mai psihedelice, care sunt, de fapt, baza conceptului festivalului. OK, nu e chiar Ozora, dar tot e un eveniment semnificativ al anului, atât în agenda hipioților veritabili, cât și în cea a clubberilor de la oraș.

Mie mi-au plăcut pozele pe care le-a făcut Mircea anul ăsta. El a fost fotograful oficial al petrecerii, dar se ocupă și de alte proiecte pe care colegii mei le-au documentat în trecut. N-am stat prea mult pe gânduri și l-am sunat ca să aflu cum a trăit el faptele din Covasna anul ăsta.

Dacă te uiți peste fotografiile lui, o să înțelegi mai bine cum au chefuit laolaltă, în armonie și pace, oamenii din toate păturilel culturale, de la hipsteri iubitori de manele până la reprezentanții ultimului răcnet în materie de alternative și muzică electronică. Pe el îl găsești și pe Facebook.

VICE: Pe o scară de la Pelerinajul la Sf. Parascheva la Woodstock, cam cât de psihedelic a fost festivalul ăsta?
Mircea: N-am fost la niciunul dintre astea. Dar îmi imaginez că era mai aproape de Woodstock, aia-i clar. Eu intru în zona asta pentru divertismentul meu, dar nu mai folosesc chimicale. Am făcut meditație și alte chestii. Dar ai punctat bine, căci asta se reflectă în imaginile mele. Pe același principiu, am întâlnit oameni care au ales să nu facă poze de la fest fix de-asta, ca să nu răpească din magia momentului. La fel ca anul trecut, nu prea exista semnal la telefon. Erau doar anumite petice în care prindeai.

Cum a fost pentru tine, în afară de ce vedem în fotografii?
Anul ăsta mi s-a părut că au venit foarte mulți oameni care nu ascultă psy. Cam peste jumate dintre participanți, aș zice.

Erau mai mult pe techno, house?
Da, dar nu numai. Erau și oameni care gustau electro sau care mergeau pe la scena alternative, unde era muzică destul de simpatică.

Ție ce ți-a plăcut cel mai mult, atât ca public cât și ca muzică?
Că erau oameni pozitivi, relaxați. N-am auzit certuri, înjurături sau chestii de genul ăsta. Și că simțeai că făceai parte dintr-o comunitate prietenoasă, că oricine te-ar fi ajutat cu ceva, la o adică. Era un sentiment de confort și siguranță. Dintre artiști, mi-au plăcut cei de la Karpov not Kasparov, cât și proiectele lor înrudite Kepler not Kopernicus și Omlette. Și am mai auzit un DJ foarte tare, de care nu știam, Rolf Ono.

Ah, ăsta făcea parte din P E R I C O L, cu Matze. În afară de asta, ce chestii hippie ai remarcat?
Am văzut și multe chestii care erau opusul curentului hippie, cum ar fi băieții techno. Dar chiar și ei erau super chill. Asta ar face diferența, cumva. Eu am fost și la Electric Castle anul trecut, și mi se părea că oamenii erau într-o goană continuă după distracție. Aici erau și oamenii de genul ăsta, pe muzică electronică, dar erau și hippie.

Câți străini crezi că erau?
Vreo două sute. Care mi se par destul de mulți. De exemplu, era o fată din Sri Lanka ce a auzit de festivalul ăsta și a venit singură din Anglia, cu ghiozdanu-n spate, fără să știe pe nimeni. Au mai venit din Franța, Spania, Olanda, Bulgaria, Serbia. Pe lângă asta, am niște prieteni cu care nu stabilesc neapărat întâlniri, dar cu care mă văd automat la Waha, ceea ce mi se pare foarte tare.

Ce alte chestii te-au impresionat, în afară de muzică?
Era o chestie din asta de teatru senzorial. Erai legat la ochi și ți se oferea un parcurs de potecă total necunoscută, și diverși actori îți ieșeau în cale, care adăuga o părticică în călătoria pe care tu o făceai. Din păcate, n-am participat.

Mai multe fotografii trase de Mircea vezi mai jos.