Artă

De ce unii sunt mai creativi decât alții

Creierele creative sunt construite altfel.
Fotografie de Margaret Vincent/Stocksy

Creativitatea e de multe ori definită drept capacitatea de a găsi idei noi și folositoare. Ca și inteligența, poate fi considerată o trăsătură pe care o avem toți într-o oarecare măsură – nu doar „geniile” creative precum Picasso sau Steve Jobs.

Nu e vorba doar de abilitatea de a desena o imagine sau de a realiza designul unui produs. Toți trebuie să gândim creativ în viața de zi cu zi, indiferent că vorbim despre cum să facem cina din ce ne-a rămas de la prânz sau cum să ne alcătuim un costum de Halloween din hainele pe care le-avem în dulap. Sarcinile creative merg de la ceea ce cercetătorii numesc creativitate cu „c mic” – să faci un site, să meșterești un cadou de zi de naștere sau să găsești o glumă haioasă – până la creativitatea cu „C mare”: să scrii un discurs, să compui o poezie sau să concepi un experiment științific.

Publicitate

Cercetătorii în psihologie și neuroștiințe au început să identifice procesele de gândire și regiunile din creier care au de a face cu creativitatea. Dovezile recente sugerează că creativitatea implică o interacțiune complexă între gândirea spontană și cea controlată – capacitatea de a veni spontan cu idei noi și de a le evalua conștient, pentru a determina dacă o să funcționeze sau nu.

În ciuda progresului, răspunsul la o întrebare anume a rămas în mod special de negăsit: ce-i face pe unii oameni mai creativi decât pe alții?

Într-un nou studiu, eu și colegii mei analizăm dacă abilitatea de a gândi creativ a unei persoane poate să fie parțial explicată printr-o legătură între trei rețele cerebrale.

În studiu, 163 de participanți au fost puși să îndeplinească un test clasic de „gândire divergentă”, numit „proba de utilizări alternative”, în care oamenii sunt rugați să găsească întrebuințări noi și neobișnuite pentru obiecte. Pe măsură ce încheiau testul, erau supuși unor scanări la tomograf, prin care li se măsura tensiunea în diverse părți din creier.

Proba evaluează abilitatea oamenilor de a se îndepărta de întrebuințările obișnuite ale unui obiect. De exemplu, în cadrul studiului, le-am arătat participanților diverse obiecte pe un ecran, cum ar fi un ambalaj de gumă sau o șosetă și i-am rugat să găsească întrebuințări creative pentru ele. Unele idei au fost mai creative decât altele. Pentru șosetă, un participant a sugerat întrebuințarea ei pentru încălzirea picioarelor – utilizarea obișnuită pentru șosete – în timp ce alt participant a sugerat folosirea ei ca sistem de filtrare a apei.

Publicitate

Mai important, am constatat că oamenii care se descurcă mai bine la sarcina asta tind și să raporteze cum că ar avea mai multe hobby-uri și realizări creative, ceea ce se aliniază cu precedentele studii care au arătat că sarcina măsoară abilitatea generală de a gândi creativ.

După ce participanții au îndeplinit aceste sarcini creative, la tomograf am măsurat conectivitatea funcțională dintre toate regiunile creierului – cât de mult se corelează activitatea într-o regiune cu activitatea în altă regiune.

Le-am mai evaluat și originalitatea ideilor: întrebuințările comune au primit scoruri mai mici (folosirea unei șosete pentru încălzirea picioarelor), în timp ce alea neobișnuite au primit scoruri mai mari (folosirea șosetei ca sistem de filtrare a apei).

Apoi, am corelat scorul de creativitate al fiecărei persoane cu toate conexiunile cerebrale posibile (aproximativ 35 000) și am eliminat conexiunile care, conform analizei noastre, nu se corelau cu scorurile de creativitate. Conexiunile rămase au constituit o rețea „de înaltă creativitate”, adică un set de conexiuni extrem de relevante pentru generarea de idei originale.

Două randări în care se arată lobii cerebrali conectați la rețeaua de înaltă creativitate. Fotografie obținută prin amabilitatea autorului

Odată ce-am definit rețeaua, am vrut să vedem dacă o persoană cu conexiuni mai puternice în rețeaua asta de înaltă creativitate va avea un scor mai bun la testele astea. Așa că am măsurat forța conexiunilor persoanei în rețeaua asta, iar apoi am folosit modele predictive pentru a testa dacă putem să estimăm scorul de creativitate al unei persoane.

Publicitate

Modelele au dezvăluit o corelare semnificativă între scorurile de creativitate prevăzute și cele observate. Cu alte cuvinte, am putut să estimăm cât vor fi de creative ideile cuiva, pe baza forței conexiunilor din rețeaua asta.

Apoi am mai testat și dacă putem să prevedem capacitatea de gândire creativă în trei grupuri noi de participanți, ale căror date cerebrale nu fuseseră folosite la construcția modelului de rețea. În toate grupurile, am constatat că putem prevedea – deși cu rezultate modeste – abilitățile creative ale unei persoane, pe baza forței conexiunilor din aceeași rețea.

Per ansamblu, persoanele cu conexiuni mai puternice au venit cu idei mai bune.

Am constatat că regiunile cerebrale din rețeaua „de înaltă creativitate” aparțin unor sisteme anume din creier: rețeaua implicită, cea de explorare și cea executivă.

Rețeaua implicită e un set de regiuni cerebrale care se activează atunci când oamenii se implică în gândire spontană, cum ar fi visatul cu ochii deschiși, imaginarea sau lăsatul gândului să umble aiurea. Rețeaua asta poate să joace un rol esențial în generarea de idei sau în brainstorming – în găsirea câtorva soluții posibile pentru o problemă.

Rețeaua de control executiv e un set de zone care se activează atunci când oamenii trebuie să se concentreze sau să-și controleze procesele de gândire. Rețeaua asta poate să joace un rol esențial în evaluarea ideilor sau în determinarea funcționalității ideilor găsite prin brainstorming și modificarea lor, ca să se potrivească scopului creativ.

Publicitate

Rețeaua de explorare e un set de zone care se comportă ca mecanism de alternare între rețeaua implicită și cea executivă. E posibil ca această rețea să joace un rol esențial în alternarea dintre generarea și evaluarea de idei.

O trăsătură interesantă a acestor trei rețele e că, în mod normal, nu se activează în același timp. De exemplu, când se activează rețeaua executivă, de obicei cea implicită e dezactivată. Rezultatele noastre sugerează că persoanele creative sunt mai capabile să co-activeze rețele cerebrale care, de obicei, funcționează separat.

Concluziile noastre indică faptul că un creier creativ e „structurat” altfel și că persoanele creative se pricep mai bine la activarea unor sisteme din creier care, în mod normal, nu lucrează împreună. E interesant că rezultatele se aliniază cu niște teste recente la tomograf asupra unor artiști profesioniști, printre care muzicieni de jazz care improvizează melodii, poeți care scriu versuri noi și artiști vizuali care schițează idei pentru o copertă de carte.

E nevoie de studii ulterioare, ca să aflăm dacă rețelele astea sunt maleabile sau relativ fixe. De exemplu, dacă faci cursuri de desen o să se conecteze mai ușor rețelele astea? E posibil să îmbunătățim abilitatea generală de a gândi creativ prin modificarea conexiunilor între rețele?

Pentru moment, întrebările astea rămân fără răspuns. Ca cercetători, nu trebuie decât să ne folosim de propriile rețele creative, ca să ne prindem cum răspundem la ele.

Roger Beaty e cercetător în neuroștiințe cognitive, la Universitatea Harvard. Articolul original a fost publicat în The Conversation. Citește articolul original.