Deci, ce faci de Revelion?

Așadar, iat-o din nou. Întrebarea aia. Se furișează pe la spatele tău la prânzul de Crăciun. Începi s-o întrezărești în primele seri din decembrie. Fantoma planurilor nefăcute. Fiorul care-ți alunecă pe ceafă. Vocea care revine în fiecare moment de liniște.

Ce faci de Revelion? Nu prea știu, OK? Nu m-am gândit serios la asta. Hai… zi-ne… ce faci de marele chef de Anul Nou? Tocmai ți-am zis, nu prea știu. Păi, ai face bine să te gândești rapid la ceva, boss. E mai scump de Anul Nou. Ce anume? Totul, boss. Totul? Taxiurile. Cluburile. Băutura. Al dracului de scump. Da, ok, păi poate stau acasă. Nu face asta, nu poți să faci asta, e îngrozitor de deprimant. Ok, păi, atunci o să ies! Hai, baftă, ai cam pierdut startul, nu?

Așa că înghiți. Strângi din dinți și emiți întrebarea ca o scurgere de gaze printre molari: Deci ce facem de Revelion?

Probabil că cei mai organizați prieteni de-ai tăi și-au cumpărat bilete la Oval Space sau Hidden cândva prin martie. Probabil deja au cumpărat o mână de pill-uri și încep să bea de pe 26 decembrie. Simți împunsătura invidiei la auzul planului lor, care clar sună excelent și aluneci pe Resident Advisor ca să te uiți – doar să te uiți un pic, nu strică să te uiți – să vezi dacă au mai rămas bilete, doar ca să dai peste o lungă listă de „ULTIMELE BILETE, INTRARE ÎNAINTE DE 9 SEARA”, care costă 160 de lire fiecare.

Din păcate, ai făcut greșeala de a-ți întreba unul dintre prietenii bogați cu care te-ai pricopsit în facultate și ți-a spus, cu dinții lui albi și pielea întinsă, bronzată, că, da, o să fie în Bali anul ăsta, de Anul Nou.

Ne-am zis: pula mea. Am văzut avionul și biletele erau doar 4 000 de lire dus-întors la clasa întâi și bungalow-ul ăsta mic pe plajă a costat doar câteva mii în plus, așa că ne-am zis: pula mea. Am muncit atât de mult anul ăsta. De ce să nu facem ceva deosebit?

Parcă și vezi pozele de pe Instagram: marea, nisipul, cocktail-urile în nuci de cocos, artificiile care se topesc în apusuri purpurii. E întotdeauna așa un stres să organizezi Anul Nou, așa că ne-am gândit mai bine să plecăm departe, o să-ți spună, ca și cum singurul lucru care te desparte pe tine de o excursie în Bali e faptul că încă nu te gândiseși la asta.

Pregătește-te să pari impresionat, în timp ce monstrulețul lângă care ai sfârșit în cârciumă te plictisește până la lacrimi cu povești despre pachetul foarte, foarte interesant pe care-l așteaptă de pe dark web în următoarele câteva zile. 2CB, niște pill-uri, niște ciuperci, niște kush. O să devină super dubioasă treaba, rânjește ăsta la tine, înainte să sorbecăie din niște Doombar cu buzele lui crăpate.

O să-și înceapă noul an cules de o patrulă de poliție, în niște șalvari pătați, undeva la nord de Brecon Beacons.

E marele brand de cluburi care a ucis viața de noapte la tine-n oraș – s-au întors cu evenimentul lor ultra-special de Anul Nou, ceva ce prinzi o dată în viață. Să te-aștepți la ținute elegante, puști rânjiți de 18 ani, parteneriate cu mari branduri și fix aceiași artiști pe care i-au adus și anul trecut – DJi care sunt programați să bage și-n șase alte orașe în seara asta, deci pot să bage doar un set de jumătate de oră fiecare, într-o pânză în spirală de set-uri back-to-back, care se-ntoarce de unde a plecat.

Deci ai un prieten care știe pe cineva, care iese cu cineva, care locuiește cu cineva, care-i știe pe oamenii ăștia care dau un party care sună super extraordinar. Sunt oamenii ăștia care locuiesc într-un hambar convertit în sud-est. La marginea grădinii au un iaz mare, închiriază un bouncer și la platane o să fie un DJ lo-fi despre care n-ai auzit în viața ta. Unul dintre oamenii care dau petrecerea e un finanțator de start-up-uri, iar celălalt e nepotul lui Michael Ball sau a apărut în Game of Thrones sau ceva. O să auzi o dată despre petrecerea asta și apoi niciodată din nou. O să alergi după zvonuri, prin prietenii prietenilor, doar ca să ți se spună pe 2 ianuarie că a fost cel mai bun party din lume, până a venit poliția / primăria / Noel Fielding.

A, da, iată petrecerea la care probabil o să ajungi. Petrecerea „dată” de un grup de tipi plicticoși, pe care pur și simplu nu poți să-i urnești să se ducă undeva. O să fie, în cele din urmă, un spațiu liminal între trei alte petreceri din zonă și, ca atare, n-o să încapă la ea decât circa 12 oameni odată. Gen, lumea o să se joace pe Playstation – semnul suprem al unui party îngrozitor: nici măcar n-o să te prefaci că faci efortul de a pune muzică și-a vorbi cu oameni, efectiv stai trântit pe-o canapea, și butonezi acolo, la o partidă de Rocket League.

Ăsta e locul pe la care „doar treci un pic”, ăla unde „faci act de prezență”, cel în care, din greșeală, o să ajungi să numeri invers până la 12 noaptea, când o să-ți dai seama că Uber-ul e complet ocupat și o să ajungi în picioare, pe-o verandă înghețată bocnă, în timp ce te uiți la un tip pe care-l cheamă Paul, care încearcă să-și scrie numele cu o artifică.

Ups, se pare că tocmai ți-ai întrebat prietenul/a, care tocmai s-a combinat și-a ajuns într-o relație super bună, ce face de Anul Nou și, da, o să-l petreacă cu noua iubire. O să rezerve hoteluri, o să mănânce cine improvizate, o să-și facă selfie-uri pe poduri, o să se lingă sub artificii, o să se culce înainte de 2 noaptea.

AirBnB-urile devin rapid noile cluburi. Nu mai vrea nimeni să iasă și să se spargă. Vor să-și rezerve căbănuțe pe litoral, să facă plimbări lungi, frumoase, să strice crâșmele primitoare ale localnicilor și-apoi să se spargă. Așa că unii dintre prietenii tăi au găsit un conac de zece persoane în Insulele Hebride și o să ia niște MD și-o să râdă de oi câteva zile. Ca să fim sinceri, probabil sunt prietenii tăi care lucrează în media și câștigă bine: e o ocazie bună să se-ncuie într-o cabană cu o găleată de droguri câteva zile și să-și rupă unii altora urechile pe tema optimizării pentru motoarele de căutare și a stării conținutului online. Nu, nu ești invitat.

Imaginează-ți scena: ai fost aici săptămâna trecută moca, dar de data asta ai plătit mult peste ce șanse ai pentru biletul ăla boțit de tombolă pe care ți l-au dat la intrare. Cu toate asta, face toți banii pentru beteala aia agățată în spatele barului și sudoarea trupurilor umane care te strâng încet între ele, în timp ce te târâi spre bar. Există un „DJ” care pune piese de la Blondie de pe telefon, iar paltonul o să-ți miroasă a fum de țigară pentru următorii 60 de ani.

Ai pizdit-o și l-ai întrebat pe amărâtul care-o să stea în spatele barului în stabilimentul mai-sus-menționat. Întrebi, cu speranțe deșarte: Totuși o să fie marfă, nu? Tot poți să te-mbeți, nu?
Nu, nu prea, îți zice el. O să fie prea aglomerat.

Așa o să-ți petreci toate Revelioanele după 40 de ani încolo, deci probabil nu-i o idee rea să exersezi un pic în următorii câțiva ani. Problema e că la o cină n-ai unde să scapi. La un chef acasă, cel puțin, dacă-ncepe cineva să omagieze Baby Driver drept cel mai bun film al anului, poți să pleci și să găsești altă cameră. La o cină, ești pe scaun, cu centura pusă, la tot balamucul, pretenaș, ca un tâlhar de la țară în care se aruncă cu conversație nașpa la galere. N-ai cum să-ți croiești drum ca să scapi de discuția asta foarte lungă despre dacă putem separa arta de artist.

Înțeleg cum se-ajunge-n situația asta, dar tot nu mă împiedică să mă încerce un pic melancolia. În mod normal, e rezultatul unei persoane căreia organizarea unui eveniment de Revelion i se pare atât de stresantă, încât hotărăște să nu se-ntoarcă de-acasă după Crăciun. Atât e de mulțumită de roțile nesfârșite de cașcaval și cutiile de vin puse pe masă, care-și varsă mațele în pahare lipicioase de-o săptămână încoace, încât pur și simplu nu revine niciodată înapoi. Poate că sună idilic, în mod bizar, dar ține cont că nu există FOMO mai mare decât ăla în care scrollezi prin Insta-story-urile prietenilor tăi, în timp ce te uiți cum îi curg balele de somn lui tac-tu, într-un pahar de Advocaat, iar Jools Holland dă cu ciocanul într-un alt clopot care marchează încă un an neinspirat, din viața ta neinspirată.

Răspunsul ăsta înseamnă că probabil tocmai ți-ai întrebat amicul care-a terminat actoria sau poate prietena care moare după „orice e vintage, orice un pic dubios!”. Da, își petrec Anul Nou cu prietenii apropiați și se prefac că sunt o familie de mafioți italieni, datorită unei cutii pe care-au primit-o anul trecut de Crăciun. Gazda o s-o joace pe Bonnie Bonvito, soția mafiotului și o să-și petreacă toată seara interpretând un accent de italiancă din New York sinistru și o să se enerveze rău de fiecare dată când iese cineva din personaj. Nu-i de mine, sincer, dar astea-s gusturile mele.

Ah, sadicul din grup, care crede c-o să fie haios să iasă și „să vedem unde ne duce seara” – ceea ce-nseamnă c-o să mergi cu valul serii și-o să tot intri și-o să ieși din diverse cozi în fața a diverse cluburi nasoale, de care nu te-ai atinge în oricare altă seară din an, dar acum ești brusc dispus să dai 30 de lire ca să intri. Implică mult plimbat aiurea pe străzi, pierdut, și probabil întâmpinarea anului nou pe o bancă plouată sau pe bancheta din spate a unui Uber.

Ahh, zici. Ai cam pierdut startul, nu?