Cum a ajuns vedeta PRO TV Florin Călinescu să apere legionarii și homofobia

Acum vreo două decade, doar televizorul dădea vedetele. Nu trebuia să fii un mare exemplu în ale bunelor maniere pentru a putea fi pe ecranele bombate. În perioada post-comunistă, nu prea erau concursuri de talente, de dans sau de jonglat kendama. Internetul a democratizat un pic treaba, astfel că poți să devii instant vedetă de Youtube, Instagram sau Facebook. Cu toate că algoritmii prin care se fabrică vedete s-au schimbat, un principiu a rămas în picioare. La fel ca atunci, contează mai puțin coloana vertebrală, talentul, inteligența sau ideile pentru care te lupți. Contează, în schimb, să fii popular și ușor de vândut.

Tot prin anii '90-2000, erau destul de puține emisiuni care se copiau. Chestiunea Zilei era printre puținele talk-showuri ale vremii, iar concurență reală era doar Marius Tucă Show. Generația Pro și părinții lor occidentali aveau televizoarele pe Călinescu, gazda Chestiunii, temele erau mai mult de entertainment, iar invitații proveneau din diverse domenii. Tucă era ca un fel de Larry King, mai totdeauna axat pe politică, serios și rece, la fel ca și emisiunea sa. Dar existau și excepții.

După anii de glorie, Florin Călinescu a tot apărut și dispărut de pe ecrane, până când a încercat să se lanseze fără succes în politică, din partea PNL-ului. Recent, a devenit jurat la Românii au Talent. Cine s-ar fi așteptat ca un fost PNL-ist să aibă într-adevăr viziuni occidentale, mai ales dacă ar fi provenit din domeniul artistic și ar fi găzduit o emisiune de succes pe un post progresist, precum ProTV? Bine, dacă te uiți la PNL-ul zilelor noastre, răspunsul e „nimeni".

Călinescu e un om care a trecut prin niște chestii nasoale în viață. Dar lucrul ăsta nu-l scuză deloc pentru viziunile sale depășite despre lume. O să-ți zic de ce, pe zi ce trece, un actor apreciat totuși de părinții și bunicii noștri devine tot mai irelevant, cu toate că-i promovat ca un mare stâlp al societății.

Călinescu mi-e concitadin. Desigur, el e vedetă TV, iar eu sunt un aiurea-n drum. Dar am observat un detaliu comun la oamenii de vârsta alor noștri. Mulți dintre ei, pe lângă care atunci s-a murit literalmente pe străzi în Timișoara lui '89, nu au depășit momentul ăla de glorie. S-au blocat acolo și parcă refuză să continue să deslușească din complexitatea lumii contemporane. Dan Negru, un alt timișorean de renume, acum câțiva ani avea dileme asemănătoare legate de pudoare.

Homofobia, șovinismul, egoismul și un ușor misoginism erau chestii banale în comunism. La fel și atitudinea respingătoare față de cărți și muzică din Occident sau orice le-ar putea extinde prea mult mintea. Dar tendințele astea le-au rămas adânc întipărite în caracter, deși încă se laudă că se trag din Orașul Revoluției. E doar un tipar. Nu generalizez, că am și suficiente exemple contrarii.

Comunismul a glorificat munca, astfel că s-au mai reformat atitudinile legate de tabuul femeilor din câmpul muncii. Cu toate astea, patriarhatul creștin-monarhist s-a transformat în patriarhat muncitoresc-ceaușist. Așa că n-am făcut mare treabă în ce privește depășirea ideii că femeia trebuie să pună cratița pe foc și copiii la culcare. Călinescu subliniază asta cel mai bine, atât pentru Evenimentul Zilei, cât și într-un interviu din anii trecuți dat Revistei Tango.

Tradițional, frumos.

A, și dacă tot vorbim de ce înseamnă tradiționalul ăsta în mințile oamenilor. În Vinerea Mare din anul ăsta, stăteam cu maică-mea în fața TV-ului și ne uitam la românii talentați ai ProTV-ului, unde era o familie numeroasă, în porturi populare, ce urma să interpreteze un cântecel. După o interpretare decentă, dar nu remarcabilă, care i-a propulsat mai departe, familia Udrea primește laudele juriului. Dintre cei patru membri ai săi, Călinescu remarcă:

Și uite că ajungem la principala năpastă morală cu care se luptă stelele noastre. Vedete ca Negru sau Călinescu văd omenirea alunecând rapid către decadență, iar toleranța față de LGBTQ este pentru ei o călăreață travestită a Apocalipsei. Călinescu pare însă că are o fixație cu asta. De curând, a pus mesajul ăsta pe contul lui de Facebook.

Mesajul a dispărut, dar cum Sfântul Cache nu a uitat interviul ăla misogin, așa Preafericitul Screenshot nu iartă orice mare cugetare poți avea. Nu e singurul derapaj al său în direcția asta. Călinescu a devenit așa un drăguț al homofobilor, încât ActiveNews îl citează cu fală:

Tot în Evenimentul Zilei apărea și afirmația că gazda Chestiunii Zilei ar ieși cu pușca în stradă, dar din păcate articolul nu zice pentru cine și de ce. Un fel de Cătălin Rădulescu, before it was cool. Răspunsul îl intuiești însă, dacă-l coroborezi cu un alt interviu pentru aceeași publicație.

Rupturile din retorica lui Călinescu nu reprezintă un obstacol pentru fanii săi legioforici, că nu e ca și când ducem lipsă de vedete cu dispreț evident față de gay sau alte lucruri pe care nu le înțeleg. Și da, ești liber să urăști pe cine vrei, chiar dacă nu ești îndreptat să instigi la ură. Problema e că ura acestor oameni nu reflectă decât niște complexe nerezolvate.

Oamenii au nevoie să înjure. Serios, dacă e folosit cu moderație, înjuratul e un mecanism antistres. Problema e unde, pe cine și de ce înjuri. Pe lângă asta, eu că românii au nevoie de vulgaritate folosită cu cap. Că ar reflecta tendința populară, și ar fi o unealtă bună pentru îndreptarea societății. Dar simpla întrebuințare a unui limbaj vulgar nu te face amuzant. Dimpotrivă.

De multe ori, comedianții sunt percepuți superficial ca vulgari. Dar asta doar de către elitiștii care sunt prea ocupați cu a părea supra-oameni, care au uitat că fac parte din specia care a coborât din același copac. E Florin Călinescu un vulgar? Da. Dar nu e vulgarul de care avem nevoie. Cât timp glorificăm nulitățile, e vulgarul pe care îl merităm.