psihologie

Milenialii sunt mai stresați decât generațiile anterioare

Datoriile, competitivitatea de pe piața muncii și serviciile de sănătate scumpe sunt în top trei surse de stres.
stres
Foto de Rhett Noonan via Unsplash

Tinerii sunt prea stresați. Cel puțin asta spune un studiu recent făcut de Lhasa OMS, care a descoperit că 78% dintre respondenți consideră că viața e mult mai stresantă în prezent decât în trecut.

Au intervievat 2 010 oameni din SUA cu vârste între 18 și 37 de ani ca să înțeleagă de ce nivel de stres au parte, cum le afectează viața și felurile în care îl gestionează. Rezultatele arată că majoritatea milenialilor și Generației Z sunt stresați de factori ca joburile, sănătatea, politica și tehnologia.

Publicitate

Principalul motiv de stres sunt datoriile, cu 78%. Majoritatea participanților au dat vina și pe competitivitatea de pe piața muncii (76%), serviciile de sănătate scumpe (70%) și viitorul țării (64%).

Astfel sursele concrete de stres sunt, în ordine, banii, care afectează 74% dintre respondenți, apoi presiunea muncii (65%), echilibrul dintre viață și job (56%) și sănătatea mintală (55%).

Ei spun că sursele astea de stres îi afectează și la nivel fizic, comportamental și emoțional. Anxietatea, copleșirea, oboseala, insomnia și singurătatea sunt comune printre mileniali și generația Z, conform studiului.

Persoanele chestionate spun că fac față stresului sub diverse forme, iar 60% declară că apelează la filme și la TV. 52% au pomenit muzica, în timp ce 48% somnul. Mai apăreau pe listă și mâncarea preferată, masturbarea, alcoolul, curățenia și sexul.

Stresul a devenit o problemă serioasă în ultimii ani. În mai, Organizația Mondială a Sănătății a adăugat burnout-ul pe lista de boli. Burnout-ul e cauzat de stresul prelungit și poate duce la epuizare fizică și mentală pe termen lung, scăderea eficienței și apatie.

În ultimii ani, mai multe studii au descoperit că milenialii se luptă cu probleme de sănătate mintală. De exemplu, o cercetare recentă de YouGov a descoperit că 11% dintre mileniali se simt „mereu” singuri.

Articolul a apărut inițial pe VICE ASIA.