Consilierul școlar rom care îi încurajează pe copiii săraci din România că pot mai mult

„Me sem Rom” (eu sunt rom) este o rubrică ce conține mai multe episoade cu poveștile unor romi care au reușit în viață în ciuda discriminării și a nepăsării statului român. VICE vrea să-i arate pe cei care n-au uitat de unde au plecat și astăzi fac tot pot pentru a-și ajuta comunitățile defavorizate în care au crescut.

Doru Dima are 40 de ani și este consilier școlar în două comunități din județul Brașov. Obiectivul lui este să-i ajute pe copiii romi să aibă o mai mare stimă de sine, fiindcă știe cât de dificil i-a fost lui fără încurajare și susținere.

„Fără încredere, ai impresia că nu ești bun și nu poți face față, așa că toate se prăbușesc în jurul tău.”

În pofida multor piedici, Doru și-a continuat studiile după ce inițial a întrerupt liceul. Astăzi se apropie de finalizarea cercetării doctorale despre convertirea romilor la neo-protestantism. Un fenomen puternic prezent în viața romilor, dar prea puțin analizat.

De-a lungul anilor, Doru a colaborat cu o mulțime de organizații naționale și internaționale și a fost director de program la Duke of Edinburgh Award, program patronat de Prințul Philip al Marii Britanii. Totul, cu scopul de a ajuta copiii din comunități vulnerabile, în condițiile în care, statistic, unul din doi copii din România trăiește în sărăcie.

Am vorbit cu Doru despre copilăria lui, despre studii, dar și despre munca lui din ultimii ani, în comunități de prea multe ori invizibile pentru stat și societate.

VICE: Cum a fost copilăria ta?
Doru Dima: Sunt născut în Baia Mare, crescut în Ormeniș, la 45 de kilometri distanță de Brașov și o parte din copilărie mi-am petrecut-o în Făgăraș. Când am început să cresc, am simțit lipsa părinților, am fost crescut de bunici și din punct de vedere material nu o duceam foarte bine. La școală excelam, dar nu mă încuraja nimeni, nu auzeam că pot ajunge departe. Bunicii mei făceau comerț stradal, asta e ocupația lor din strămoși. Când am terminat clasa a VII-a, m-am orientat către liceul din Baraolt, fiind mai aproape de Ormeniș. Pe atunci se dădea admitere pentru liceu, dar cu mine nu a venit nimeni, așa că la 14 ani m-am dus singur. Am picat admiterea, dar am intrat la un alt liceu din Făgăraș. Deși învățam bine, am întrerupt școala vreme de câțiva ani. Eram așa de tulburat din cauza asta, încât am decis, într-o zi, că-mi voi termina totuși studiile. M-am înscris la seral și am luat o notă mare la bac.

Erai deja adult?
Da, eram deja adult, lucram ca gardian public, eram căsătorit: eu aveam 24 de ani, iar ea 20. Și soția mea provine dintr-o familie de romi lăutari, la fel ca mine. Nici ea nu a fost încurajată să-și termine studiile: deși terminase liceul, nu a susținut bacalaureatul. Ne-am hotărât împreună să ne continuam studiile. Eu m-am înscris la Facultatea de Sociologie, la zi. Făceam naveta 45 de kilometri până la facultate. Au fost zile în care mâncam doar pufuleți, însă eram fericit că îmi pot continua studiile. Am reușit ca în primul an să fiu descoperit de către profesorii mei și am câștigat marele premiu la o sesiune științifică pe sociologie vizuală. După care au venit aprecierile din partea colegilor. Îmi spunea o colegă: „Doru, eu cunosc romi, dar, scuză-mă, noi le spunem țigani - sunt doar aceia care stau la containere și scuipă”. Aveau prejudecăți împotriva romilor.

Am terminat facultatea cu media peste nouă și am continuat la master pe Asistență și dezvoltare comunitară. Am terminat masteratul și m-am înscris și la doctorat.

Care este tema, ce ai observat din cercetare până acum?
Am făcut un sondaj în rândul elitei rome pe Facebook, întrebam ce temă ar fi interesantă și Magda Matache mi-a spus că partea de convertirea romilor către neoprotestantism e o temă neacoperită. Eu am foarte multe rude convertite, în special penticostali, așa că tema m-a pus pe gânduri. Am spus da, nașterea din nou - așa se numește convertirea - care schimbă omul, poate face să dispară rasismul, prejudecățile, iar persoanele care trec prin experiența aceasta încep să aprecieze educația, nu mai consumă alcool, nu mai sunt violenți în familie. Am avut câteva ipoteze și de aici am început lucrarea. Având în vedere că nu am literatură de specialitate, cercetarea e amplă și sper să o finalizez în următoarea perioadă.

Soția a continuat și a ea studiile?
Anca a terminat Pedagogia primară și preșcolară la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj, la ID, pentru că deja se născuse Andra. La doi ani mergea cu Anca la cursuri. Acum Andra e olimpică național și internațional la limba romani. Soția mea e profesor titular în Ormeniș, unde a început ca mediator școlar. După mai multe dificultăți, a reușit să predea limba romani la școală, a făcut a doua facultate, romani-latină, și acum are elevi olimpici la nivel național și internațional la limba romani.

Pe lângă activitatea academică, cu ce te ocupi?
Am fost director de program la Duke of Edinburgh International Award Romania, acum sub patronajul Principesei Margareta. Am început programul alături de Mihaela Stanciu (Mariș). Mă consider ONG-ist, îmi plac oamenii de acolo, e o altă lume. M-am reorientat apoi spre învățământ, sunt consilier școlar - vechiul psiholog școlar. Aparțin de Centrul Județean pentru Resurse și Asistență în Educație și lucrez în două școli: Măieruș și Apata. Am lucrat cu Roma Education Fund România, Agenția Împreună, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi din Cluj, Romani CRISS.

Cum e rolul de consilier școlar?
Situația ne e puțin îngreunată de faptul că un consilier se raportează la opt sute de elevi, din păcate. Copiii sunt foarte atrași de cabinet și mă percep ca o persoană apropiată. În pauză, mă îmbrățișează cel puțin 20-30 de copii. Cu copiii iei totul în joacă și doar așa discutăm și ajungem la problemele care îi macină.

Observi că se confruntă cu probleme pe care le aveai și tu la vârsta lor?
Cred că cea mai mare problemă cu care m-am confruntat și eu și o mare parte a copiilor romi e stima de sine foarte scăzută. Nu sunt încurajați, din păcate, nici de către părinți, nici de societate, că ar putea face mai mult. De aici pornesc toate. Fără încredere, ai impresia că nu ești bun și nu poți face față, așa că toate se prăbușesc în jurul tău. Părinții se implică prea puțin în educația copiilor, iar școala nu poate forța sau motiva prea mult părinții, în general. Sunt de doi ani aici, înainte am lucrat în Racoș și în Augustin, alte două comunități cu romi foarte mulți. Avem nevoie de cel puțin un an să cunoști specificul familiilor, școlii, comunității. Pentru că nicio comunitate nu este asemănătoare cu alta. Ca în orice altă etnie, suntem influențați de mediu, de probleme specifice.

Ce experiențe bune ai, care te fac să rămâi unde ești, în țară?
Eu sunt un patriot, îmi place România și poate misiunea mea și a Ancăi e să fim aici, să ajut copiii care au nevoie de noi. Rezultate există, copii cu care am lucrat fac performanță, unii vor să se întoarcă spre comunitate să lucreze cu cei de acolo. Romii au avut puțin acces la educație. Eu și Anca, de exemplu, suntem doi din cei patru oameni care au ajuns la facultate, din comunitatea de 860 de oameni asumați ca romi. Suntem prea puțini pentru ceea ce ne propunem. În județul Brașov suntem doar cinci profesori romi.

Care sunt posibile soluții pentru comunitățile rome cu care lucrezi?
Politic avem nevoie de reprezentare la toate nivelurile, pentru că lucrurile nu se schimbă peste noapte. Circulă o campanie care se adresează oamenilor politici, Aresel! Cred că scopul lor e bine întemeiat. Ar trebui să nu mai fim folosiți ca masă de manevră, ca oameni ușor influențabil.

Dacă aș putea, în loc de ajutor social, aș face întreprinderi sociale la nivelul comunităților sărace, ca oamenii să fie calificați și integrați într-o întreprindere care s-ar putea întreține singură. Romano ButiQ a deschis o întreprindere socială cu vânzări mari, mai ales, în străinătate, Mesteshukar ButiQ. Ar fi un ajutor care ar încuraja munca și ar opri dependența financiară de autoritățile publice locale.

Cum ai dori să se schimbe sistemul educațional pentru a avea rezultate palpabile în rândul copiilor romi?
La scară mare, cred că educația se va redresa. Un exemplu bun este doamna director a școlii de la Măieruș. La începutul anului școlar, își ia toată echipa și spune: „mergem în comunitate să cunoaștem familiile copiilor noștri”. Înseamnă mult, avem situații extreme în care, dacă nu știi cu ce probleme se confruntă, nu poți să te raportezi la copil, nu poți să faci nimic.

Acele after school-uri de care se vorbește de foarte mult timp și pentru care luptă Laura Greta Marin de la Human Catalyst ar fi foarte binevenite. Copiii merg acasă, dar acasă nu au niciun locușor al lor unde ar putea face temele. La un moment dat, la o școală la care am lucrat, a venit un copil de 14-15 ani la consiliere, care provenea dintr-o familie dezorganizată. Copilul își dorea așa mult să învețe, dar spunea că, dacă scoate cartea și caietul acasă, toți ai lui încep să râdă de el. I-am propus să rămână după ore în cabinetul de consiliere, să își lase cărțile și caietele acolo. A funcționat o vreme, dar, până la urmă, tot părinții au impact asupra copiilor. Pe familii le judecăm, dar poate prioritar pentru ele e ce pun mâine pe masă. E bine ca înainte să-i judecăm pe părinți, să-i cunoaștem.

Acești copii confruntă și cu alte dificultăți, pe lângă sărăcie?
Da, există încă teama legată de discriminare, de rasism. Spun asta pentru că îi cunosc. În manualul de istorie de clasa a IV-a există un capitol despre popoare și etnii care conviețuiesc în țara noastră. Se vorbește de toate neamurile, toate etniile, toate popoarele, în afară de romi. Dacă un copil nerom nu aude nimic la școală, acasă ți se spune că „vine țiganul și te fură” sau „te bagă-n sac”, gândește-te că atunci e normal să existe prejudecăți și stereotipuri. E normal să aibă această atitudine și în momentul în care devine adult are toată convingerea că așa e.