Hărțuirea pe net e mult mai nasoală decât crezi, dar nimeni n-o ia în serios, în România

Dacă ai stat și doar un an într-o școală de cartier, din România sau din alte țări, ai descoperit golăneala. Cu cât este mai de cartier școala, în special în România, cu atât sunt mai mulți băieți care se cred șefi și încep să împartă lege în stânga și-n dreapta după cum le convine lor. De regulă, au spate cu alți băieți mai mari. Deși eu n-am trecut niciodată prin hărțuire de-asta de curtea școlii, în gimnaziu am fost unul dintre ăia care învățau bine și mă luau golanii ăștia pe lângă ei ca pe viitor să își asigure o oarecare notă care să facă diferența între analfabetism și promovare. Bravo mie!

Cât am stat pe lângă ei am învățat destule lucruri despre bullying - termenul folosit pentru atunci când tu, mai șmecher și mai inviolabil, te iei de ăla mai fraier și îl faci ținta glumelor și-l transformi într-un oarecare sclav. Orice defect, de la înălțime la ochelari și ticuri de vorbire, poate deveni punctul sensibil pe care îl exploatezi când vrei să fii hărțuitor. După patru ani de școală de cartier am ajuns la un liceu mai bun și situația s-a schimbat, cu cât crește educația, cu atât golăneala e estompată.

Numai că, după ce ai terminat cu școala sau ai scăpat de proximitatea unor astfel de personaje, poți să dai de hărțuirea pe internet. Așa se ajunge la cyberbullying, o chestie de care profesorii se preocupă marginal și părinții mai deloc.

Cei de la Discovery România au inițiat o campanie anti-cyberbullying, pentru a atrage atenția asupra fenomenului. O găsești pe Facebook sub hashtagul ‪#‎nusuntintimidat și poți să mai aduni ceva ‬informații și de pe site-ul ăsta specializat.

Primele discuții mai închegate despre cyberbullying în România au apărut acum trei ani, când rețeaua socială Ask.fm a devenit o gaură neagră în care adolescenții intră și ies distruși emoțional. Era un oracol scăpat de sub control și o piață în care puteai striga la oricine obscenități, jigniri sau chiar amenințări. În afară au fost puse sinucideri pe seama rețelei cam cum se întâmplă acum cu Balena Albastră. Eh, și odată ce a ajuns Ask.fm în presă, a crescut și mai mult popularitatea, fiind injectat în ea steroidul bombasticului.

Problemele cu Ask.fm din 2014 au făcut lumea mai atentă la cyberbullying și diverse companii, organizații și autorități au încercat să înțeleagă ce-i de făcut și cum pot opri treaba asta. Pe scurt, nu o poți opri. Poate începe de la un comentariu „inocent" ca: „ce urâtă ești în poza asta" până la niște amenințări cu bătaia, jigniri dintre cele mai dure și, cel mai rău, șantaj. Că așa sunt oamenii pe internet, se cred mai puțin responsabili, pentru că pot lua un pseudonim. Și e al dracului de ușor să găsești puncte sensibile în victime. Cu cât se enervează mai mult, cu atât mărești puterea atacului.

În timp ce huliganismul „tradițional" include atât agresiune verbală, cât și fizică, în online e doar verbal și te face la nivel emoțional și/sau psihologic.

În martie 2015, Kaspersky Lab, care face antiviruși, a organizat o dezbatere la cel mai mare eveniment dedicat dispozitivelor mobile, că până la urmă acolo e internetul mai puternic în zilele astea. Atunci a prezentat și un studiu făcut de B2B International: 25% din părinții intervievați au spus că au aflat de problemele copiilor după mult timp, dar doar 44% din părinții care au aflat au intervenit.

Ceilalți n-au luat măsuri și aici apare a doua problemă.

Părinții nu știu exact ce să facă. Cei mai mulți, și aici mă rezum doar la România, nu știu cum funcționează internetul, rețelele sociale și, cu atât mai mult, cyberbullying-ul. Până la urmă, ți-ai putea zice, cât de nașpa pot fi niște cuvinte scrise acolo? O chestie și mai nasoală, dintr-un studiu din ianuarie 2016 comandat de aceeași companie, era că 31% din părinți simt că nu au niciun control asupra a ce văd sau fac copiii lor pe net. Alți 28% au spus că mai verifică istoricul, dar abia când copilul semnalează o problemă.

Și să știi doar pe unde a fost nu te ajută, că poți să fii hărțuit pe Facebook la fel de bine ca pe 4chan.

După isteria cu Ask.fm s-a activat și organizația Salvați Copiii cu un proiect de educare și de identificare a obiceiurilor de utilizare a internetului de către copii și adolescenți. Dat fiind că era vorba doar despre studiu pe România, îți prezint și una dintre concluziile lor:

Spre deosebire de hărțuirea tradițională, cum ziceam mai sus, asta e mai periculoasă și pentru că, după ce o dai anonimă și e mai greu de evitat, e și mai invazivă decât aia față în față. Fără expresiile feței, agresorii se pot detașa de efectele pe care le provoacă, fiind mai puțin preocupați de sentimentele și opiniile celor pe care îi vizează. Acum, odată cu tot felul de moduri de a face live pe undeva pe internet, adolescenții se expun și mai mult. Pare cool să fii vlogger, dar vine cu un munte de comentarii și injurii mult mai mare.

Trendurile astea au fost identificate și de Salvați Copiii, care a lansat acum doi ani un site prin care vrea să-i informeze pe copii despre cyberbullying și folosirea netului, așa încât să se ferească de probleme. Merge însă destul de prost, că trebuie întâi ca un copil să vrea să se informeze și apoi să-i dai resursele. Un exemplu e că în aproape un an de când a fost încărcat videoclipul despre cum să te protejezi (de mai sus), abia se apropie de 40 de mii de afișări. A fost publicat de vloggerul Mihai Țăranu care are vreo 600 de mii de abonați, dar se pare că mare parte din ei nu erau preocupați de educație.

Bun, fenomenul există și nu-i de ignorat. Ba chiar e în creștere. E mai pregnant decât o să fie vreun viral și mai nașpa e că n-ai cum să oprești așa ceva. Sigur, ai putea dezlănțui tot felul de legi de tip „Big Brother", dar nu faci decât să cenzurezi acces, pentru că nu poți controla. În cazul ăsta, al hărțuirii pe net, fiecare dintre victime trebuie să se protejeze. Pe cât de util e online-ul în huliganism, pe atât de bun e și în blocare.

Așa că am făcut o listă cu lucruri de făcut și nefăcut pe net. Merge și pentru părinți, și pentru adolescenți.

Există credința asta că lucruri pot fi interzise. N-a mers niciodată în istoria omenirii și n-o să meargă nici pe internet. Nu merge să îi spui copilului să nu mai fumeze, că e nașpa, că într-o seară tot o să fumeze, că e cool și o fac alții din jurul lui. Dacă-i interzici accesul la net, atunci îl izolezi și mai mult de orice fel de anturaj ar avea și nu-l va ajuta. Cel mai des, copiii ascund de părinți timpul pe care îl petrec pe net, site-urile vizitate (evident) și jocurile video sau filmele pe care le văd.

Controlul parental ajută aici.

Diverse programe oferă control asupra a ce vede și accesează. Așa poți tăia acces la site-uri pe care le crezi dăunătoare (o rețea socială nu prea intră aici) sau poți să ai un istoric al tău și să discuți după de ce a văzut chestia aia și de ce a fost interesat de cealaltă. Firesc, o să intre pe site-uri dubioase, porno, cu videouri violente și multe altele, dar dacă a intrat acolo, înseamnă că ceva îl interesează. Poți afla asta.

Fără a fi o jignire, dar cei mai mulți părinți se pricep mai puțin decât copiii la internet și gadgeturi. D-aia orice discuție nu trebuie să înceapă de la interzicere sau consum cu porția, ci de la prejudecarea celor de acolo. Nu-s oameni buni sau răi, sunt oameni străini despre care trebuie să afle mai multe înainte să le dea informații despre el, poze sau videoclipuri.

Autocenzura în detalii personale ajută pentru a se expune mai puțin. De asemenea, trebuie să înțeleagă că opiniile atrag comentarii și nu sunt, de multe ori, dintre cele mai gingașe. Cu cât susține mai multe lucruri contra curentului, cu atât vor fi oameni care îl vor hărțui. E o chestie care li se întâmplă adulților și adolescenților în egală măsură, doar că ajungi ca adult să gestionezi mai bine șocul că nu toți gândesc ca tine.

Uneori sunt alese anumite persoane pentru a fi hărțuite, dar de multe ori e pur și simplu random. Multe victime cred că dacă sunt subiectul huliganismului e vina lor. Aproape ca prejudecata care apare în cazul violului. Nu e cazul.

Un exemplu mai recent poate fi suma de comentarii pe care diverși oameni le-au lăsat la adresa lui Stephen Hawking. Fizic sunt o mulțime de chestii de care să te legi la el, doar că fizicul nu l-a împiedicat să fie unul dintre cei mari fizicieni încă în viață. Oamenii îl urăsc fără vreun motiv anume, ci pentru că e invalid, ateu, om de știință și altele.

Cu astfel de exemple, cu oameni celebri înjurați online, pot fi educați și copiii, și adolescenți că n-au ei neapărat ceva greșit.

Internetul e nașpa, că oamenii sunt nașpa și asta nu se va schimba vreodată. Așa cum părinții sunt predispuși certurilor cu vecinii sau să-i urmărească pe geam să vadă când ajung acasă și unde au parcat, așa și pe net sunt oameni dispuși să „tragă cu ochiul" și să se ia de alții. Cum în fiecare bar e câte un scandalagiu, așa și pe-un forum sau pe vreo rețea socială e unul care să spună că nu arăți bine în costum de baie sau ce corp de rahitic ai.

Problemele pot începe de la ce distribui. Dacă spui prea multe despre persoana ta, când te simți bine, când e viața nașpa, astea pot fi folosite împotriva ta. Să te plângi sau să te lauzi online e de înțeles, vrei ca cei din anturajul tău să vadă prin ce treci, dar la fel de bine pot vedea și alții, dacă nu limitezi răspândirea mesajului.

Din fericire, Facebook, de exemplu, oferă un control destul de mare. La fel, că ziceam mai sus, orice video pus online cu tine poate fi un magnet pentru comentarii și bulling. Cel mai ușor e să se ia de fizic, de voce, apoi de subiect.

Am zis mai devreme că mulți părinți nu înțeleg prea bine internetul. De aici ai credința că degeaba le spui, că oricum nu înțeleg. În cazul ăsta, poți căuta pe internet informații.

Despre cyberbullying s-a scris mult, cel mai des în engleză, și vezi dacă tu ai o problemă sau te încadrezi într-un tipar în care hărțuirea e parte din internet cum sunt pozele cu pisici. Și mereu poți bloca pe cineva, că discuțiile în contradictoriu, cu jigniri, dacă nu-ți fac plăcere, îți fac rău.

Cel mai bine este să-i ignori pe trolii ăștia, așa cum la școală eviți să te iei în gură cu toți golanii care se iau de cei care nu se încadrează în normele lor.

E nasol online mai ales pentru fete, că adună pe profilurile și la pozele lor dintre cele mai diverse comentarii, în special cât de bine arată și cum ar face ele sex cu un bărbat adevărat, dacă i-ar da ocazia. Normal că pe net toți sunt bărbați adevărați, că nu e greu să scrii, dar dacă ajungi într-un așa context nu-i faimă de dorit. Din poză-n poză, cu cât te dezbraci mai mult, cu atât pierzi mai multă credibilitate, dar, mai ales, dai mai multe motive pentru cyberbullying. Desigur, poți seta nivelurile de intimitate și probabil că ar trebui să faci asta înainte să încarci conținut care ar trebui păstrat pentru prieteni, oameni de încredere.

O chestie pe care o s-o cauți, când ești hărțuit online, e să dai și tu o palmă, să zici și tu ceva, că nu poți să taci. Da, e inegal, alții te iau la mișto și nu poți întoarce moneda, dar merge mai bine ignorarea și blocarea decât răzbunarea. Nu e la fel de mulțumitoare, emoțional, dar e eficientă.

Mai e de lucru la cyberbullying și în special ar fi din partea adulților și profesorilor. Îngrijorător e că, într-un studiu din 2016, adulții au fost descriși mai degrabă toleranți față de formele psihologice și emoționale de bullying. Totodată, nu cred în sancțiuni școlare, atunci când agresorul e la școală, decât cei cu vârste mai mici, că elevii mai mari n-au încredere în sistem că i-ar putea ajuta. Mai mult, unii dintre respondenți au spus că elevii buni sunt mai puțin judecați pentru hărțuirile lor. Și mai e o concluzie de reținut: ei poziționează violența fizică sub cea emoțională, că prima trece, dar a doua rămâne pe viață. D-aia fenomenul ăsta e de luat mai în serios de școală și părinți. Resurse de informare sunt, mai trebuie însă și aplicată informarea aia.