Drugs

Am încercat să mă sparg fără droguri în 6 feluri

substante care te sparg si nu sunt droguri

Timp de aproximativ trei ani, am lucrat mult cu substanțe psihedelice. Am consumat multe, inclusiv ayahuasca, iboga și ciuperci, și mă consider norocoasă că toate experiențele au fost pozitive. După acești trei ani, am început să am tripuri tot mai dificile pe plan emoțional, după care îmi era greu să îmi revin. Și se pare că asta se întâmplă mai des decât crezi.

„La unele persoane, experiențele repetate cu substanțe psihedelice pot altera funcționarea unor noduri și rețele esențiale din creier și pot declanșa tripuri foarte diferite de cele pe care le-au experimentat în trecut”, a zis James Giordano, profesor de neurologie și biochimie la Georgetown University Medical Center. „Dacă pățești asta tot mai des, poate e un semnal din partea corpului și a creierului să renunți la psihedelice o vreme, ca să lași creierul să se liniștească și să se echilibreze.”

Videos by VICE

Așa că, acum doi ani, am hotărât să iau o pauză de la psihedelice și alte droguri. De atunci, am descoperit alte modalități creative prin care îmi pot altera conștiința și vreau să le împărtășesc cu voi.

Cacao

Multe persoane se gândesc la cacao doar ca la un ingredient din ciocolată, dar era o parte esențială și în ceremoniile spirituale ale olmecilor, maiașilor și aztecilor. Mulți dintre descendenții lor – cât și alte civilizații – foloseau cacaua ca să își ridice conștiința pe cele mai înalte culmi. În cei doi ani în care am renunțat la droguri, am participat la mai multe ceremonii cu cacao în Los Angeles și mi-am și comandat cacao online de pe site-uri de specialitate. (Preferatele mele sunt Keith’s Cacao, Ora Cacao și Zeal Superfoods Organic Cacao Powder.)

Cacaua te energizează, îți ridică moralul și uneori îți deschide inima. În timpul unei ceremonii am plâns, în altă ceremonie am citit Biblia. La toate ceremoniile, m-am simțit mai deschisă spre oameni și mi-am făcut prieteni noi. Când beau cacao dimineața, mă simt mai fericită și mai inspirată toată ziua. 

Cacaua conține un compus numit fenetilamină, care e stimulator și declanșează și eliberarea de dopamină, ceea ce duce la „sentimente de prietenie, iubire, bonding, apartenență și afiliere”, a zis Giordano. „În literatura psihedelică veche din anii ’60, tot scopul substanțelor psihedelice era să inducă acest sentiment de iubire și pace.”

Așadar, deși nu îți dă halucinații, cacaua poate fi o modalitate prin care putem obține o parte dintre beneficiile substanțelor psihedelice, fără riscurile aferente. Dar nu o consuma seara, pentru că are niște cafeină.

Rapé

Rapé e o formă de tutun care se suflă în nas cu ajutorul unui instrument cu două tuburi: unul care îți intră în nară și altul în care suflă altcineva ca să ți-l trimită în sus pe nas. Se folosește în mod tradițional în culturile indigene sud-americane și se crede că te ajută să te concentrezi și să te conectezi mai bine cu corpul tău.

Dintre toate lucrurile pe care le-am încercat, rapé a fost cel mai apropiat de psihedelice. Mi-a dat un sentiment de calm, prezență, concentrare, optimism – un sentiment că totul va fi bine. Efectele acute durează câteva minute, dar, uneori, mi s-a părut că au durat câteva ore. Într-o noapte, am luat rapé înainte de un curs de yoga și, în timpul cursului, am plâns în hohote pentru că am realizat cât de mult aveam nevoie să mă iubesc. În altă seară, am luat rapé cu o prietenă și am avut o discuție tripantă despre sex și spiritualitate.

„Rapé e un compus chimic psihoactiv și orice element psihoactiv are potențialul să afecteze cogniția, simțurile și percepția”, a zis Giordano. La fel ca și cacaua, rapé nu cauzează halucinații, dar are alte efecte tipice unei experiențe psihedelice, cum ar fi un nivel crescut de energie, relaxare și claritate. Aceste efecte sunt declanșate de nicotina din rapé, care poate fi o sabie cu două tăișuri: Deși nu e la fel de adictiv ca țigările, poate da dependență dacă e folosit des și în cantități mari, conform lui Giordano. Așa că e bine să îl folosești doar din când în când, nu zilnic.

Breathwork

Breathwork e o practică specifică de respirație care are scopul de a îmbunătăți starea de spirit. Câteva tipuri de breathwork cunoscute implică respirația în două părți (întâi îți umfli stomacul, apoi pieptul), urmată de o expirație puternică sau respirația rapidă și profundă. De câte ori am făcut asta, m-a ajutat să-mi procesez emoțiile, așa cum mă ajutau psihedelicele.

Breathwork-ul îmi dă senzația că mă așteaptă un viitor luminos. Mă simt mai îndrăzneață și inspirată să fac lucruri importante pentru mine, de exemplu să călătoresc sau să reiau legătura cu oameni cu care n-am vorbit demult – un sentiment care durează o oră sau două. „Asta se explică prin faptul că breathwork e, de fapt, o hiperventilare indusă, adică o supraalimentare a creierului cu oxigen”, a zis Giordano. „Când hiperventilezi, se fac schimbări în concentrația de dioxid de carbon și începe să te ia leșinul, dar ți se alterează și conștiința.”

De obicei, e ok să faci și singur exercițiile astea, dar cel mai bine e să te ghideze un facilitator, pentru că pot avea efecte adverse precum amorțirea și amețeala. Eu, personal, n-am avut niciun efect negativ, doar m-a ajutat enorm pe plan emoțional.

Orgasme cervicale

Acum un an, am ascultat-o într-o emisiune pe Jenny Martin, psiholog și educator sexual, care spunea că orgasmele cervicale eliberează DMT. Deși nu există cercetări care să dovedească asta, Martin mi-a explicat în privat că descrierile persoanelor care au orgasme cervicale seamănă cu descrierile unor tripuri pe DMT care duc la dizolvarea egoului. Pe lângă asta, s-a găsit DMT în placenta umană, ceea ce a declanșat speculații despre cum colul uterin ar produce DMT.

Ca să ai un orgasm cervical care să producă DMT, trebuie să îți liniștești mintea, să te simți în siguranță și să prelungești mult preludiul, conform lui Martin. „Dacă ai stat pe telefon înainte de sex, nu te aștepta să pocnești din degete și o să-ți penetrezi cervixul și bum! o să ai orgasm cervical”, a zis ea.

După ce mi-am pus muzică senzuală, mi-am masat corpul și mi-am stimulat bine de tot clitorisul, la recomandarea terapeutei, am folosit un dildo din cuarț roz ca să obțin un orgasm cervical. De fiecare dată, am simțit plăcere, dar nu am ajuns până la orgasm. Până la urmă, n-am mai avut răbdare și mi-am atins și clitorisul ca să ajung la eliberare.

Deși nu am experimentat un orgasm cervical pur, a fost mișto orgasmul combinat, cervical-clitoridian. Am simțit în pelvis niște contracții mult mai profunde decât de obicei. După care m-am simțit foarte liniștită și calmă, dar așa mă simt mereu după un orgasm. O să mai încerc.

Diverse băi

Anul trecut, am fost invitată la un eveniment găzduit de compania de psilocibină Psilouette care a avut loc într-un spa. Invitații au primit jeleuri cu psilocibină, dar eu am refuzat, așa că am primit ulei CBD. După ce l-am luat, am intrat într-o cameră cu saună, o cadă cu gheață și boxe. Mi-am pus un playlist cu muzică spirituală pe care îl știam de la facilitatorii ședințelor de ayahuasca și am alternat între saună și baia rece.

A fost magic să ascult piesa „The Water Blessing Song” a lui Nalini Blossom în timp ce eram în apa cu gheață. Am simțit că spiritul din ayahuasca a venit să mă viziteze și să mă ajute să intru în contact cu latura mea sălbatică. Am început să dansez în saună și m-a invadat un sentiment puternic de iubire și apreciere pentru propriul corp.

Altă dată, am pus în cadă un strop de ayahuasca și am râgâit mult după ce am ieșit din baie. E un mod de detensionare și dezintoxicare pe care l-am experimentat și atunci când am luat ayahuasca. După baie, am fost interesată să am conversații profunde cu prietenii.

Giordano spune că ayahuasca nu se absoarbe prin piele decât dacă e în cantități mari, dar probabil că faptul că știam că am pus ayahuasca în apă mi-a activat aceeași zonă din creier care se activează în prezența substanței.

E un fenomen similar cu condiționarea câinelui lui Pavlov, a explicat Giordano: „O reacție pe care ai avut-o în timpul unui trip cu psihedelice pe o anumită muzică poate fi declanșată atunci când asculți muzica respectivă, chiar dacă nu ai mai consumat substanța.” Poate că și gheața a avut un rol, spune el. „Unele persoane eliberează opioide endogene când fac băi cu gheață, iar asta clar te face să te simți bine.”

Un emițător de frecvențe

Ok, știu că sună foarte new age, dar există o mașinărie numită Qi Coil, care susține că emite frecvențele ayahuascăi, ale DMT-ului și ale altor substanțe. Justine Kaye, care e medium, m-a informat despre această tehnologie și m-a lăsat să o încerc. Arată ca un iPad, la care poți selecta frecvențele pe care le dorești, și e atașată de o piatră pe care o ții în mână ca să primești frecvențele.

Am urcat pe acoperișul unei case și am selectat frecvența ayahuascăi. Brusc, m-a invadat un sentiment de euforie – dar părea mai mult MDMA decât ayahuasca. Deși nu ținea piatra în mână, Kaye a zis că simțea și ea același lucru, doar pentru că era aproape de mine. Simțeam că pot analiza situațiile din viața mea mai obiectiv, fără să mă împiedice propriul ego. Cu ajutorul acestui mindset și cu abilitățile intuitive ale lui Kaye, am avut o conservație despre lucrurile pe care vreau să le schimb în viața mea. Am continuat să am revelații tot drumul spre casă.

Deși Giordano a auzit multe povești de la persoane care au experimentat stări psihedelice cu ajutorul unor emițătoare de frecvențe, nu știe de existența unor cercetări clare pe subiect. Conform inventatorului aparatului, David Wong, acesta „emulează efectele psihedelice prin stimularea rețelei neuronale a creierului printr-o combinație de terapie cu sunet și unde magnetice”. Aceste sunete și unde activează anumite zone din creier asociate cu experiențele psihedelice. Eu nu știu ce a fost, dar pot spune clar că am experimentat ceva foarte interesant.

Încă sper să revin la psihedelice într-o bună zi și să experimentez din nou beneficiile lor, așa cum o făceam în trecut. Între timp, mă bucur că am atâtea alte opțiuni terapeutice și lipsite de riscuri, pe care ți le recomand cu căldură.