I-am întrebat pe aplicanții Mars One de ce vor să părăsească planeta pentru totdeauna

Imagine via site-ul Mars One

Unele oferte sună prea bine pentru a fi adevărate. Antreprenorul Bas Lansdorp le-a propus viitorilor cadeţi spaţiali o şansă unică în viețile lor de visători  la cosmos, care i-ar face nemuritori în ochii istoriei. Pentru  38de dolari, sau mai puțin dacă nu ești american, că prețul este setat după PIB-ul ţării din care eşti, poți aplica la programul de zbor spaţial Mars One ca să primeşti un bilet dus spre Marte. Primul zbor este programat în septembrie, 2022.

Videos by VICE

Proiectul ambiţios implică trimiterea unui grup multinațional de indivizi pe planeta roșie pentru a o coloniza și a trăi acolo tot restul vieții lor. Ca să strângă șase miliarde de dolari pentru călătorie, Lansdorp vrea să transforme toată excursia, de la pregătiri, până la decolare, într-un program TV finanțat de media și agenții de publicitate, lucru despre care am mai scris pe Motherboard acum ceva vreme.

Deşi şansele ca acest lucru să se întâmple sunt mici, încă sunt prea multe dubii în legătură cu credibilitatea lui Lansdorp şi despre legitimitatea întregului proiect. Totuși, peste 100 000 de oameni din întreaga lume au plătit taxa de aplicare și și-au pus o dorință în timp ce apăsau send , inclusiv peste 30 000 de americani.

Procesul de aplicare constă în trimiterea informațiilor generale de către cetățenii visători, a unei scrisori motivaționale, a CV-ului și un video de un minut care prezintă motivele pentru care ei ar trebui să fie primii oameni care colonizează Marte. Videourile pot fi văzute online și există un sistem de evaluare care decide cine va fi trimis pe Marte, nu foarte diferit de un casting MTV pentru reality show-uri.

M-am apucat să sap printre aplicanți și am dat de o gamă largă de optimiști, de la naivi serioși până la unii complet deliranți. Un aplicant se întreabă dacă vor fi „petreceri cu dans toată noaptea”, în timp ce altul poartă un tricou auriu și o pălărie de plastic și se tânguiește că, deși nu are simțul umorului, tot e pregătit pentru călătorie.

Unii aplicanți sunt atât de demenți încât pare că fac mișto, ca tipul australian cu pălărie de staniol care susține că „se ascunde de zetani”. Taxa de aplicare și faptul că n-a făcut vizualizări sugerează că tipul ăsta e perfect serios: plecarea pe Marte e cea mai bună opțiune a vieții lui.

O temă prezentă constant este seriozitatea tuturor în ceea ce privește proiectul. Le-a oferit șansa de a renunța la posesiile pământești și de a traversa spațiul pentru totdeauna, acești oameni sunt gata să-și facă bagajele și să plece acum. Pentru a afla de ce, m-am apucat să vorbesc cu câțiva dintre solicitanți și să înțeleg ce le motivează nevoia de a evada pe Marte. (Deși unele dintre răspunsurile lor trimise au fost editate din cauza lungimii, nu le-am editat stilistic.) 

Willard Sollano Daniac, în vârstă de 36 de ani, e momentan cel mai popular aplicant pentru programul ăsta la care participă 11,8 milioane de „inimi”.

Țara de origine: Filipine

Ocupație : Inspector de Voltaj la Qatar General Electricity and Water Corporation sub Reţeaua de Distribuţie Electrică.

De ce crezi că aplicația ta e așa de populară pe site-ul Mars One?

Willard: Folosesc Facebook, DeviantArt, Orkut, Ning, Yahoo și diverse alte site-uri de socializare ori de câte ori am timp liber, mai ales când ajung acasă. Și mă bucur şi de ajutorul familiilor și prietenilor mei, care îmi susțin complet candidatura, ca să-mi ating singurul scop la care am visat în viața mea.

Ce vei face odată ajuns pe Marte? Ce vrei să faci în spațiu?

Răspunsul meu este: A) Să repar sistemul de întreţinere a vieţii,  cum propune misiunea. B) Să-mi folosesc propria invenție pentru energie infinită „Producing Infinite Electricity”, care merge fără folosirea vreunui combustibil, apă, energie solară sau orice alt fel de combustibil cunoscut omului, pentru a satisface nevoia de curent electric a tuturor oamenilor care vor trăi pe acea planetă pentru totdeauna.

Crezi că programul Mars One își va termina misiunea până în 2023? Dacă nu sunt suficienți sponsori? Vei regreta plata aplicației?

Domnule, sunt foarte încrezător că programul Mars One își va completa misiunea până în 2023. Totuși, voi continua să plătesc taxele de aplicare pentru a susține continuu această misiune.

Sybelle Silverphoenix, 30 de ani

Țara de origine: Statele Unite ale Americii

Ocupație: Actriță, tehnician PC

Cum te va ajuta ocupația ta actuală în acestă călătorie?

Sybelle: În legătură cu felul în care experiența mea ca actriţă mă ajută în acest proces, aș spune că sunt deja obișnuită să fiu în fața unei camere de filmat și cu media, așa că nu mă intimidează aspectul televizat al procesului. Am intat în legătură și cu alți aplicanți și unii dintre ei consideră atenția ușor copleșitoare. Toți oamenii pe care i-am cunoscut până acum sunt foarte, foarte inteligenți și au multe de oferit, dar asta nu-i ușor de dovedit când ești bombardat de presă, lol.

 Ce vei lăsa în urmă pe Pământ dacă ești aleasă?

Oh, wow, aș lăsa O GROAZĂ în urmă. Mulți oameni, oameni pe care am ajuns să-i iubesc și să țin la ei. Familie, inclusiv fiica mea, de care îmi va fi foarte dor. Ea va avea 18 ani când pleacă prima serie, plus că restul familiei noastre o susține enorm, deci știu că îi va fi bine. Tatăl ei este 100% lângă ea, știu că e pe mâini bune. Ah, și sunt destul de sigură că las în urmă și cariera în divertisment, lol.

Rodrigo Cespedes Daza, 26 de ani

Țara de origine: Bolivia

Ocupație: dezvoltare  IT și programare

De ce vrei să mergi pe Marte, pe lângă motivele evidente?

Rodrigo:Când eram copil totul mă speria. Întunericul, singurătatea, zgomotul, clovnii, monstrul din dulap… totul era înfricoșător pentru mine. Vezi tu, cand ești o persoana fricoasă, stabilitatea contextului tău, tot ce te înconjoară e esențial pentru a te face să te simți în siguranță. Dar apoi lumea mea s-a schimbat complet când m-am mutat din Bolivia în State la tânăra vârsta de șase ani. Trăiam într-o lume ale cărei radacini au fost rupte din confortul care venea cu tot ce era legat de conceptul de „casa”: cultură, limbă, cartier, prieteni etc. Am fost aruncat într-o cădere liberă din moment ce rădăcinile nu mai aveau un loc familiar de care să se ancoreze.

Cum rămâneam fără siguranța unui lucru constant în viața mea, ceva incredibil s-a întâmplat. M-am adaptat. Rupt de orice concept de casă, am găsit un confort tacit în liniștea nopții, confortul minții mele și detașamentul de concepte moștenite, cum ar fi ploşniţele sau animatorii nebuni. Am format legături cu prieteni care erau puternici, dar flexibili, în timp ce mă obișnuiam cu faptul că realitatea de acum și cu importanţa zilei de azi. Am pornit în excursii cu familia, cu prietenii și în diferite ocazii, singur, mereu am găsit altceva în lume care să mă ajute să cresc. Am învățat să respect natura în toate mediile, de la orașe la păduri. Pe scurt, am învățat să mă tem numai de gândurile care mă reţin din a vedea ceva nou. Deci, răspunsul primei tale întrebări, mi-ar plăcea să trăiesc pe Marte din diverse motive aliniate persoanei care sunt. Spațiul mă inspiră să visez. Visez la cosmos și visez să fiu parte din lumea asta nouă. Sunt asemănător unui explorator care caută să găsească și să creeze ceva nou.

Crezi că programul va fi de succes până în 2022? Crezi că un grup non-guvernamental va strânge finanțarea necesară în timp util?

Proiectele spațiale ajutate de guvern mereu au avut scopuri care sunt relative timpului prezent și există sub premise constant schimbătoare. O companie privată, pe de altă parte, are o misiune clară, concisă și, în consecință, există cu singura intenţie de a împlini acea ţintă. Cred, în mod cert, că eforturile private vor avea un rol mult mai important în trimiterea oamenilor în spațiu și mai departe, pentru că au acelaşi ţel pe un termen nedefinit.

Mai mult decât atât,  un proiect nu poate începe sub idealuri pesimiste, mai ales când proiectul e enorm. Mars-One face primii pași în crearea unui proiect de multe miliarde care va avea succes numai dacă reușeste să captureze imaginația a sute de milioane de oameni din jurul lumii. Eu cred că poate reuși și sunt dispus să mă risc pe mine și talentele mele pentru a face asta să se întâmple. Ca un răspuns definitiv la această întrebare, pot numai să declar că e încă devreme și că nu prea putem specula modul în care programul va evolua.

Dacă ai putea aduce orice individ faimos din afara mediului academic în călătoria asta cu tine, cine ar fi și de ce?

Păi, mereu am fost un mare fan al lui Natalie Portman. Cred că frumusețea ei e depășită numai de talentul ei extraordinar de a-și portretiza personajele. Această capacitate de a intruchipa altă persoană e ceva ce mi se pare uimitor și sugerează un tip de geniu pe care puțini oameni îl au. Nu-mi pot imagina ci m-aş plictisi cu o persoană ca Natalie Portman. Deși, trebuie să recunosc, ea probabil că n-ar fi foarte încântată de ideea de a merge pe Marte. E un pic cam aglomerat pentru un spirit așa creativ.

Daniel Barton, 22 de ani

Țara de origine: Statele Unite ale Americii

Ocupație: Medic in Marină

Dacă vei fi acceptat în program, ce lași în urmă pe Pământ?

Daniel: Îmi voi lăsa în urmă prietenii și familia pe Pământ. Îi iubesc și țin foarte mult la ei, dar ei înțeleg că am vrut așa ceva toată viața mea. Ei toți mă vor susține până la sfârșit. Îmi va fi foarte dor și de ștrudele.

Ce vei face odată ajuns pe planetă? Ce mai vrei să faci pe Marte mai exact?Simplu. Primul meu scop este să-mi ajut tovarășii coloniști să supraviețuiască. Odată ce am reușit să ne stabilim pe planetă pe cât de confortabil putem, sper să urc Olympus Mons, cel mai înalt munte din sistemul solar.

Crezi că programul Mars One își va termina misiunea până în 2023? Dacă nu sunt suficienți finanțatori? Vei regreta c-ai plătit taxa de înscriere?

Cred că misiunea va reuși. Sunt multe moduri de a găsi finanțatori. Există mereu publicitatea. Poţi să pui logo-uri pe uniforme sau pe costumele spațiale. Va fi de asemenea un reality show și multe companii ar vrea să se bage la publicitate. Dacă totuși nu se întâmplă, nu voi regreta cei 30$ pe care i-am plătit pentru înscriere. A meritat fiecare bănuț.

Text: Zach Sokol

Traducere: Irene Teodor