Norihiro Haruta te-a impresionat în 2017 cu o serie foto excepțională cu Bucureștiul din 1990, imediat ce-a ieșit din comunism. El mai are o serie de fotografii din Capitală, dar sunt cadre trase trei ani mai târziu, iarna. Pe străzi sunt Daciile, câteva mașini străine și un trafic extrem de lejer. Pe trotuare erau vânduți covrigi, pâine, cartofi, țigări și alte produse din piața gri sau neagră la propriu.
Am vorbit cu Norihiro să văd cum a fost pentru el să descopere o capitală est-europeană în plină iarnă. O să vezi în imaginile de mai jos o oarecare lejeritate a oamenilor, o bucurie că trăiesc în democrație, dar și un haos așa cum a tot fost în anii ‘90. Practic, imaginile astea m-au făcut pe mine, care eram prea mic ca să înțeleg ceva din tranziție, că deceniul ăla a fost nebun la propriu, când totul părea posibil și imposibil în același timp.
Videos by VICE
VICE: Cum a fost iarna pentru tine în București?
Norihiro Haruta: Nu-mi aduc aminte detalii foarte clare despre cum era București. Mai am amintirile momentelor în care am făcut pozele. Fiecare imagine îmi reamintește cum erau aerul, temperatura, mirosul din București, chiar dacă acum locuiesc în Tokyo. În 1993, când am revenit în România, eram doar un om cu o cameră, spre deosebire de vizitele din august și decembrie 1990, când totul s-a întâmplat prea repede. Am avut senzația că, după trei ani, București și românii erau la fel ca-n 1990.
Înainte de iarna din București, ai mai văzut zăpadă?
Prima dată, în 1990. Pentru mine, că am locuit prima parte a vieții în Japonia, București și România sunt reci. Avem puține ninsori în Tokyo, iar în Shizuoka, orașul meu natal aproape de Muntele Fuji, nu avem zăpadă deloc. Dar mama prietenului meu din Horezu mi-a zis însă că regretă acum că nu mai e zăpadă ca pe vremuri. Deci, probabil că au fost și ierni mai grele în România.
Care-s amintirile nașpa din iarna lui ‘93?
Am alunecat de câteva ori și mi-am spart camera. Aveam nevoie în București de pantofi mai buni decât cei pe care-i foloseam în Tokyo, dar mi-am dat seama prea târziu.
Într-unele dintre cadrele tale pare că românii aveau ceva simți vestimentar. Ție cum ți s-au părut?
Am încercat să port în București geacă și pantaloni ca tinerii de-atunci. Mi-am rugat un prieten să mă ajute să aleg. Am fost cât de cât împăcat cu stilul vestimentar al românilor din 1993. Discuțiile despre modă m-au ajutat mult pe-atunci. Când am revenit în Tokyo, am păstrat outfit-ul din România și prietenilor mei le-a plăcut. Deci, ceva bun era acolo. Poate unde am combinat simțul meu estetic de japonez călător cu nebunia românilor.
Ți se pare că-n anii ăia mai vedeai urme ale comunismului la români?
Comunismul a fost la distanță mare de Japonia. Noi nu prea aveam acces la informații și propaganda nu ajuta cu nimic. Înainte de revoluția din 1989 eu n-am fost prea interesat de comunism. Știam câte ceva despre regimul din China, dar cam atât. Acum că mă gândesc la România, n-am prea simțit ceva specific comunismului.
Cum sunt iernile în Japonia?
Țara mea e o insulă imensă de la nord la sud. Clima trece de la rece la cald în același sezon. De exemplu, nordul are multă zăpadă. Atât de multă, că oamenii care locuiau în satele de acolo abia prin anii ‘60 spre mijlocul anilor ‘70 au putut să călătorească mai ușor. Altfel, erau izolați iarna, până prin martie. Acum există tuneluri, trenuri, autostrăzi, autobuze și chiar zboruri.
În Tokyo, iarna nu-i deloc grea. De fapt, ne bucurăm un pic când ninge. Îmi aduc aminte că acum câțiva ani a nins prea mult și au fost o grămadă de accidente. Dar eu sunt dintr-un oraș în care era bine, așa că nu știu prea multe despre cât de dificilă e iarna în nord și nord-vest.
Editor: Răzvan Băltărețu
