Ibiza e făcută de râs de 19 artişti de muzică electronică din Barcelona

Este posibil să acoperi un întreg oraș într-un singur articol? Ei bine, nu, nu chiar, dar voi încerca oricum. Locul la care mă referi este Barcelona, un oraș în care scena muzicii electronice priveşte spre lumea din afara ca să-şi sprijine creativitatea autohtonă. La prima vedere, scena de club de aici pare să graviteze în jurul festivalurilor cu DJ renumiţi, lucruri care atrag turiști sau guiris, cum sunt cunoscuţi pe plan local. Dar Barcelona nu este parcul tematic ostentativ pentru adulţi aşa cum aproape că este Ibiza, însă talentul local reuşeşte să strălucească prin dezordine.

Pilonii electronici, cum ar fi Sonar Festival şi revista Playground au crescut din solurile astea fertile, iar cluburi ca RazzmatzzBloc şi KER cultivă scena asta muzicală. Magazinul de discuri Discos Paradiso este un loc celebru care hrăneşte urechile flămânde ale maselor cu DJ Bruce LeeDJ Abu Sou,  ZeroDavid M şi 2D2.

Videos by VICE

Dar, de fapt, vreau să ne concentrăm asupra producătorilor, așa că am alcătuit această listă pentru toţi cei interesaţi. Este o selecţie largă de artişti şi de genuri, de la tropical bass şi stiluri underground din Marea Britanie, la pop şi indie. Şi mult mai multe. Dacă am uitat ceva, te rog să nu plângi, dă un like pentru că ţi-am făcut lista asta. D-aia e butonul ăla acolo.

Să-ncepem, în nicio ordine anume:

Professor Angel Sound

Angel are probabil cea mai interesantă poveste ever. A fost închis într-o închisoare din Panama după ce a fost prins pentru trafic de droguri. Cu toate astea, a făcut o grămadă de muzică în celulă, iar acum este un om liber. Oh, moombahton. Și zouk bass.

Alizzz

Genul ăsta trebuie să fie în Barcelona. 

Headbirds

Cel mai recent album, Boiler Room, e peste tot. Abordează orice stil atâta timp cât dispune de un puls electric călduţ.

Cardopusher

Cardo este un emigrant venezuelean care-şi schimbă stilul o dată la câţiva ani, cel mai recent fiind prins de acid techno. În plus are label-ul Classic Works împreună cu Nehuen (primul meu follower pe Twitter!).

Los Timbres 

Copiii minune la global bass. Lista de stiluri cu care Los Timbres îşi fac de cap pe pagina lor de Soundcloud e lungă de doi centimetri.

Cora Novoa

Nu ştiu multe despre Cora, dar piesa asta e ca un drog.

Adriana Lopez 

Da, era nevoie să adăugăm nişte techno grav pe listă. Cu puţin timp în urmă am scris despre Adriana pe VIBE.

beGun

beGun are un bass plăcut, cu synth-uri strălucitoare și piane de jucărie. Şi-şi numeşte toate piesele după diferite orașe.

Wooky

Totuşi, numele lui e Wooky. Mai ai nevoie de altceva? Da? Atunci ascultă asta. Asta cred că-i piesa mea preferată din listă. 

Miguel Puente

Nişte tech house lent şi euforic.

Zora Jones

Zora rolls e în tabăra Pelican Fly acum, aşa că ştii că trebuie să scoată curând ceva grav. Adesea poate fi văzută cu Sinjin Hawke, care locuieşte tot în Barcelona.

Downliners Sekt

Sekt sunt două transplanturi misterioase care au captivat underground-ul de câţiva ani.

John Talabot

Deși e în joc doar de câțiva ani, Talabot este unul dintre artiştii cei mai înrădăcinaţi în Barcelona. De multe ori îl găseşti în turneu cu un alt barcelonean, Pional.

Sak Noel

Sak Noel este un campion EDM. Hei, 35 de milioane de viewers nu se pot înşela… Corect? Ei bine, poate că nu.

Pacheko

Prietenul venezuelean şi-a făcut niște rădăcini semi-permanente aici şi a adus cu el un stil în continuă evoluție, evitând tendințele pur și simplu. Fuzionează de la un bass profund, la stiluri tropicale din orașul său natal, la Baltimore și multe altele.

Vactor

Primul material Vactor a apărut pe o casetă audio. Fancy.

Cauto

Cauto este o altă sursă de încredere când vine vorba de muzica bas şi face parte din echipa Disboot.

Nev.Era

Piesa lui Nev e ca filmul Shutter Island, doar că se petrece pe o insulă tropical cu o plajă superb pe care o poţi vizita doar când evadezi.

SIMØNE

Anii ’80 n-au sunat niciodată atât de bine.

@iswayskii

De: Mike Steyels

Traducere: Andra Olteanu