Se apropie din nou momentul ăla în care va trebui să ieși din casă și să pui ștampila pe buletinul de vot. E foarte probabil să fi dat, în ultimele zile, peste măcar unul din cele 432432445435453432133321 de clipuri și mesaje care ar trebui să te convingă să ieși la vot, să-ți exerciți datoria civică. Să-ți decizi viitorul, nu să-i lași pe alții să o facă în locul tău și apoi să te plângi pe Facebook ce de căcat sunt politicienii români sau să postezi glumițe cu emigrarea în Congo.
Textul ăsta e, într-un fel, tot un îndemn să votezi duminică. Doar că în loc de mesaje motivaționale, am vrut să-ți deschidem ochii folosind puterea exemplului. Privește fotografiile care urmează. Îl înfățișează pe domnul președinte Ion Iliescu votând la cam toate scrutinele electorale din România: prezindențiale, parlamentare, locale, europarlamentare, ba chiar și la referendumul contra lui Traian Băsescu.
Videos by VICE
Privește-i ochii și zâmbetul. Satisfacția pe care numai exercitarea acestui drept ți-o poate aduce. Soarbe-l din priviri pe acest om care a trecut peste lene, comoditate și autosuficiență și a decis să fie un factor activ în stabilirea viitorului tău. Nu te simți ca o mizerie umană, acum că-ți dai seama că tu aveai dubii în privința următorului vot?
Duminică, acest om va fi din nou în fața cabinei de vot. Cu același zâmbet molipsitor, cu aceeași încredere într-un viitor mai bun. Tu ce mai aștepți?
Vezi ce-nseamnă spirit civic adevărat în fotografiile de mai jos:
Urmărește VICE pe Facebook
Citește și alte chestii (cel puțin la fel de interesante) despre PSD:
Fotografiile pe care PSD nu vrea să le vezi
Am întrebat tineri români care votează cu PSD ce e în sufletul lor
De ce PSD nu are nicio treabă cu stânga sau cu socialismul