FYI.

This story is over 5 years old.

High Hui

Cum arată cele mai tari dulciuri cu marijuana

Deşi s-a legalizat iarba în Colorado, nu ai voie să fumezi sau să vaporizezi pe stradă, aşa că e mult mai uşor s-o iei sub formă de ciocolată, prăjitură sau suc.

Marijuana via.

Începutul lunii ianuarie a marcat prima sărbătoare cu marijuana legală şi munchies din SUA. Pentru prima dată în istoria americană, orice persoană de peste 21 de ani din statele Washington şi Colorado poate cumpăra legal până la o uncie (aproximativ 28 de grame) de iarbă sau de substanţe pe bază de marijuana de la magazine specializate fără a avea un card pentru iarbă medicinală. Iubitorii de ganja pot da câteva grame cadou prietenilor, atât timp cât nu le cer bani, pentru că e ilegal să vinzi din nou produsul. În Colorado există 500 de dispensare de marijuana medicinală, dar numai 160 dintre ele au aplicat pentru licenţa de uz recreaţional pe 2014. Gama largă de mugurei din orice dispensar din Colorado (acum li se zice pur şi simplu „magazinele") a dus la o linie de produse care par scoase dintr-un hypermarket.

Publicitate

Pe lângă tot labirintul ăsta de soiuri de marijuana, au apărut şi tot felul de produse culinare pentru cei care nu pot trăi doar din tripuri şi THC. Multe dintre aceste produse au devenit atât de complexe încât le fac competiţie pateurilor, dulciurilor şi sucurilor din magazinele obişnuite, chiar dacă primele nu conţin marijuana, deci nu prea e concurs cinstit. Elise McDonough, o organizatoare de evenimente de la High Times, se ocupă de Cupa Canabisului din Denver, cel mai mare festival anual de iarbă din ţară. Tot ea a scris cartea de bucate High Times şi crede că „în comparaţie cu alte pieţe precum cea din California şi cea din Washington, produsele comestibile pe bază de marijuana făcute de cei din Colorado sunt la complet alt nivel" Multe din produsele comestibile din Colorado, cărora li se spune MIP-uri (marijuana infused product), conţin aceleaşi informaţii nutriţionale pe care le găseşti pe o cutie de prăjituri din supermarket şi sunt obligate să spună cantitatea de THC din produs. Statul consideră că 10 mg sunt „o doză", iar limita pe produs este de 100 mg pe bucată, fie că e vorba de o felie de tort sau de un baton mic de ciocolată.

Profesionalismul aceste este o noutate. Deşi marijuana medicinală este legală în Colorado din 2000, trecerea Moţiunii 1284 a înăsprit mult legea obligând dispensarele să-şi crească 70% din producţia proprie, dar să vândă numai 30% din recoltă.

Publicitate

Producerea untului de canabis şi a tincturilor de THC necesită un volum imens de resturi (frunzele, tulpinile şi alte părţi care conţin THC din plantă, care au rămas după ce mugurii au fost tăiaţi pentru a fi fumaţi). Bob Eschino, unul dintre partenerii din spatele companiei de MIP-uri Medically Correct, spune că oamenii aruncau totul în afară de muguri în 2010, o risipă pe care orice bucătar de produse comestibile cu iarbă ar fi transformat-o într-o reţetă extraordinară. Dispensarele au folosit 70% din produsele proprii fiin creativi, iar piaţa cu extracte şi tincturi preia restul materiei prime. Esenţe, uleiuri de haşiş şi alte produse asemănătoare provin din resturile care, pe vremuri, erau folosite doar în produsele comestibile.

Piaţa de produse comestibile pe bază de iarbă a scăzut de la 300 de producători de MIP-uri la 20. Companiile care au supravieţuit sunt cele care au avut structura organizaţională şi fluxul de bani ca să supravieţuiască schimbărilor şi banii să investească în descoperirea unor noi utilizări pentru resturile de marijuana. În onoarea primei sărbători legale de munchies din SUA, uite câteva dintre cele mai tari produse de pe piaţa de haleală din Colorado care sunt absolut delicioase cu sau fără verde în ele.

ELIXIRURILE DIXIE

Elixiruri via Dixie Elixirs

Elixirurile Dixie au prăjit creierele deţinătorilor de carduri pentru marijuana medicinală şi a celor cu tricouri pătate cu apă din bong-uri, printr-o varietate de sucuri efervescente cu arome de grepfrut, piersică, coacăze şi sarsaparilla. Băuturile carbogazoase conţin între 40 şi 75 mg per sticlă. Faţă de competitorii lor, cei de la Dixie Elixirs au testat şi etichetat cum trebuie produsele lor înainte să fie obligaţi prin lege s-o facă, ceea ce a făcut tranziţia lor spre piaţa de retail mult mai uşoară.

Publicitate

CHEEEBA CHEWS

Cheeba Chews pe banda de producţie via Cheeba Chews

Cheeba Chews sunt maeştri zen ai pieţei de munchies, pentru că s-au dedicat producţiei unor mini-caramele cu 70mg pe bucăţică.

MEDICALLY CORRECT

Batoane cu migdale via Medically Correct

Medically Correct au început de jos, cu gama de ciocolate „Incredibles", de la Buddha cu unt de arahide la un baton cu banane şi alune de pădure. Ei oferă şi produse din extracte precum uleiul de haş şi dulciuri precum ursuleţi gumoşi plini de THC.

MOUNTAIN MEDICINE

Plăcintă cu afine via Mountain Medicine.

Compania asta scoate cele mai tari prăjituri bazate pe iarbă, precum batonul lor cu plăcintă de afine, care a câştigat şi Cupa Canabisului dată de High Times, chiar şi ciocolata cu migdale care conţine o doză sănătoasă de 300mg.

Vânzătorii de la dispensare vă pot recomanda ce se „potriveşte" mai bine unei experienţe culinaro-tripante delicioase, precum nişte somelieri. Turiştii din Colorado sunt limitaţi să cumpere doar şapte grame, dar producătorii de MIP-uri şi patronii dispensarelor nu sunt siguri cum se va aplica această lege produselor comestibili în 2014. Dacă stai la o coadă lungă din faţa unui magazin de iarbă din Denver, nu poţi fuma în magazin, în aer liber sau să bagi vaporizatorul în barul tău favorit. Şi deşi nu se vor vedea mugurei pe stradă în acest moment istoric, produsele comestibile cu marijuana sub forma batoanelor de ciocolată, sticlelor de suc sau a prăjiturilor pufoase sunt mult mai greu de dibuit din maşina de poliţie. Doar să nu uiţi să reciclezi ambalajul.