În România este epidemie de HIV

În 2009 au fost distribuite 1 730 776 seringi la 9 417 persoane consumatoare de droguri injectabile, în 2011 aproape 900 000 de seringi la 9 000 de persoane, iar în 2012, 1 072 154 seringi la 4 362 persoane.

19 000 de consumatori de droguri au rămas de la 30 iunie fără servicii de reducere a riscurilor, esențiale în prevenirea infectării cu HIV sau hepatita B și C, conform unui comunicat de presă ARAS emis săptămâna trecută. Schimbarea vine în condițiile în care din 2010 și până în prezent numărul infectaților cu HIV a crescut de 13 ori. „Dacă trendul se menține, vorbim de o epidemie de HIV în rândul consumatorilor de droguri injectate”, mi-a spus Iulian Petre, director al Uniunii Naționale a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) pe 1 iulie, când 50 de ONG-ști și foști sau actuali consumatori de droguri au protestat în piața Revoluției. Au strigat: „Vrem metadonă!”, „Vrem seringi!” și “Servicii, nu promisiuni!”.

Toată chestia asta se întâmplă pentru că nu mai sunt bani care să susțină programele de siringi, până în 2010 finanțate din fonduri internaționale. De atunci, singurele finanțări au venit de la Agenția Națională Antidrog (ANA) care a oferit în ultimii doi ani la două ONG-uri 942 000 de siringi și de la programele de reintegrare socio-profesională a consumatorilor, în cadrul cărora au fost introduse și schimburile de siringi. Sorin Oprea, chestor de Poliție în cadrul Agenției Naționale Antidrog, mi-a explicat: „Situaţia este o problemă de sănătate, ordine şi siguranţă publică, deoarece infecţia cu HIV se poate răspândi rapid şi la alte categorii de populaţie aflate în zone de risc, cum ar fi: persoane care practică sexul comercial sau cele care practică sexul cu persoane de acelaşi gen, precum şi la prietenii sau rudele apropiate persoanelor infectate.”

Schimbul de siringi costă 500 de euro pe an de consumator, cu toate cheltuielile incluse, iar tratamentul costă între 1 500 și 2 500 de euro anual, mult mai puțin decât tratamentul pentru HIV de 6 000 de euro pe an. L-am întrebat pe Vian, un consumator de 40 de ani aflat la protest, ce va face în această privință și mi-a spus: „Sunt pe metadonă, dependent de tratament. Ce să fac, să dau în cap, să tâlhăresc ca să fac cinci milioane?” Flori, o consumatoare de heroină, a tranșat: „Ne-au lăsat pe mâna bolilor.”

Rețeaua Română de Reducere a Riscurilor (RHRN) a depus o petiție la Ministerul Sănătății ca să rezolve cu finanțarea, la Ministerului Afacerilor Interne ca să introducă tratamentul substitutiv în aresturile poliţiei şi să grăbească aprobarea Programului național de asistență medicală, psihologică și socială a consumatorilor de droguri și la ministerului Muncii ca să găsească noi modalități de înregistrare a consumatorilor de droguri și a celor care practică sexul comercial, care să le protejeze identitatea.

Curios să aflu mai multe despre cum s-a ajuns în această situație și care sunt consecințele nerezolvării ei, l-am contactat pe directorul RHRN, Valentin Simionov.

În 2009 existau şase organizaţii care ofereau seringi, în prezent mai sunt două. Distribuția se făcea în Bucureşti şi zonele limitrofe, unde este concentrată cea mai mare parte a consumatorilor de  injectabile, la Constanţa şi la Timişoara. Valentin e sigur că există consumatori și în alte oraşe, cum ar fi Galaţi. 

VICE: În ce constau programele de harm reduction?
Valentin Simionov: Se oferă seringi sterile în pachete de zece bucăţi şi se recuperează cele folosite, în centre fixe sau cu maşina prin oraş, în zonele unde se consumă. Numărul de seringi oferit este calculat în funcţie de numărul de injectări şi de gradul de deteriorare al venelor. Între 2004 și 2010 media a fost de 50-70 seringi sterile de persoană săptămânal, după care s-a redus odată cu scăderea fondurilor. Se ofereau și tampoane dezinfectante cu alcool (pentru curăţarea locului de injectare), pliante despre injectarea corectă (mulţi nu ştiu să o facă corect şi îşi distrug venele rapid) și prezervative. Se distribuiau şi fiole de apă distilată, dar de când una costă cât o sticlă de suc la doi litri, nu ne mai permitem luxul decât rar, din donaţii. Discutăm despre droguri, riscuri, servicii sociale şi medicale, legislaţie, drepturi şi obligaţii. Ocazional facem sesiuni de testare voluntară pentru HIV/hepatite. Programele permit informarea şi educarea consumatorilor şi ieşirea lor la lumină ca oameni în suferinţă, nu ca infractori.

Cum au intrat programele în România?
În 2000 asociația ALIAT a deschis centrul „Risc minim” în curtea spitalului Obregia. În prima zi au venit șapte consumatori, a doua 15, a treia 30. După o lună erau 60-80 pe zi. Atunci nu se știa câţi consumatori de injectabile avem – un studiu din 1998 estima o mie de persoane pe heroină. Patru ani mai târziu, un studiu făcut de Națiunile Unite estima între 14 000 și 44 000. Ulterior ANA aproxima 24 000. Nu existau programe de schimb de seringi, ci un singur centru de substituţie cu metadonă şi câteva de dezintoxicare, care fără consiliere psihologică şi suport au o rată de succes sub 10%. Consumatorii riscau sa ajungă la puşcărie pentru urme de heriona în seringă. La spitalul Obregia un echipaj de poliţie confisca seringile şi percheziţiona de droguri clienţii programelor. Din 2001 până în 2010 au apărut mai multe servicii de teren, centre de schimb de seringi, centre de substituție în comunitate. România a fost premiată de Organizația Mondială a Sănătații pentru serviciile inovative introduse în penitenciare. A crescut numărul ONG-urilor care făceau schimb de seringi. Legislaţia a fost adaptată.

În prezent există 390 de consumatori infectați cu HIV, dintre care 28 între 2007 și 2010 şi 362 între 2011 și 2012. Un studiu realizat anul trecut de European monitoring center for drugs and drug addiction pe 417 consumatori de droguri injectabile arata că e posibil ca numărul celor infectaţi să fie de 52%, adică peste 8 000 de persoane.

Cum erau aceste programe finanțate?
Erau susţinute din fonduri internaţionale: Open Society Institute, Fondul Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei și UNODC. Ultima finanţare din cadrul fondurilor Structurale Europene s-a încheiat pe 30 iunie anul ăsta. S-a presupus că România își poate gestiona singură problemele sociale şi medicale. Dar implicarea autorităţilor a fost minimă. Nici în prezent nu s-a găsit o formulă de contractare a serviciilor ONG-urilor. În alte state membre UE bugetul organizaţiilor care fac astfel de servicii este compus din finațări de la bugetul naţional, de la bugetul local şi din donaţii private.

Ce se întâmplă cu clienții programelor în momentul ăsta?
Mai oferă seringi doar asociaţia Carusel, în centrul din Ferentari. Ei au atins doar 350 de persoane în doi ani, ceea ce este foarte puțin față de nevoia de servicii. Trei mii de consumatori nu vor mai avea acces la seringi și aproximativ trei sute rămân fără tratament. Vor încerca să-şi cumpere seringi de la farmacii, însă ştim că, cel puţin în 2010, numai 18% dintre ele vindeau consumatorilor. Majoritatea vor refolosi propria seringă sau vor folosi seringi în comun mai mult ca în anii trecuţi. Și în penitenciare accesul la ele e în scădere.

De-asta s-a ajuns la o epidemie de HIV?
Pentru mine este clar că avem de a face cu asta în contextul reducerii accesului la seringi sterile şi creşterea consumului de substanţe noi (sau „etnobotanice”) pe cale injectabilă. Cele sub formă de praf, nu cele de fumat, generează un consum compulsiv: tragi cât ai, până se termină. Când sunt injectate, numărul injecţiilor se triplează faţă de heroină, de la 3-5 la 9-15 injectări pe zi. Şi tocmai în 2010, când injectarea de stimulente era în creştere, programelor de schimb de seringi au fost reduse! O altă cauză este numărul redus de locuri pentru tratament substitutiv. Până să intre „legalele” pe piaţă, foarte mulţi voiau să se lase de heroină, era scumpă şi proastă. Când au descoperit legalele, mulţi consumatori de heroină au încercat un detox prin substituţie cu legale. Câţiva au reuşit, însă majoritatea au devenit dependenţi de noile droguri sau au murit.

Care vor fi consecințele în caz că nu se găsesc banii necesari finanțării acestor programe?
Abandonarea unor oameni sărăciţi de consum bolilor şi infracţionalităţii, ceea ce creşte şi mai mult antipatia şi teama populaţiei generale faţă de consumatori. Ar fi marginalizați, discursului stigmatizator ar fi accentuat şi problema s-ar agrava. Ar fi păcat, pentru că acum ştim ce este de făcut. Avem studii de cost-eficienţă şi foarte multe dovezi că există programe care permit controlarea fenomenului. Soluţia stă în respectarea drepturilor omului şi în oferirea de servicii celor care au nevoie de ele.

Fotografiile care iulstrează materialul sunt făcute de Mugur Vărzariu și fac parte din proiectele Legal Death (Droguri legale) 2011 și Street Shadows (Prostituție 2012).

Semnaţi petiţia AVAAz destinată premierului Ponta, Stop HIV epidemic în România.

Citește și: 

Super, a apărut un nou tip de SIDA!

Epidemia de SIDA din Rusia e tăcută și brutală

Cu asta nu e de râs, sau … ?