Înainte de Youtube, algebra era sexi

Am fost destul de şocat să aflu că Youtube există doar din Februarie 2005. Până acum credeam că Youtube a fost siteul care a creat toată frenezia asta cu „video viral/parodie”. Totuşi oamenii foloseau camere de căcat şi internetul  ca să lanseze videouri cu mult înainte de asta, după cum ne arată şi serialul ăsta online dubios,  din 2004, numit How-To-Do Girls în care nişte tipe în bikini vă învaţă aritmentică.

Uite un sinopsis al copywriting-ului, via Internet Archive:

Videos by VICE

 “How-to-Do Girls au găsit o metodă de a face şi cei mai crăpaţi studenţi să pună botul pe carte. Fotomodelul Playboy, Jaime Lynn, şi absolventa de Inginerie Nucleară la MIT, Paige, îşi folosesc trupurile ca să ne înveţe algebra la nivel de facultate. Cu Paige şi Jaime Lynn ca profe am da cu toţii la Poli.”

Videourile în sine sunt penale rău – meditaţiile pe care le dau la Algebră sunt banale, dar corecte – dar mult mai importantă mi se pare valoarea lor antropologică. Până la urmă ele fac parte din istoria internetului, dintr-o vreme în care Youtube nici nu îşi mijise capul pe web, în care efectele speciale încă impresionau şi în care rataţii din departamente de marketing nu aruncau cuvântul “viral” în stânga şi-n dreapta de parcă le-ar fi produs bani instant. Cu toate astea în minte, să facem o plecăciune şi să tuşim cu toţii ca nişte academicieni reali ce suntem şi să urmărim partea a doua.

Pentru mai multe ştiri sexi din domeniul IT vizitaţi Motherboard.

Traducere: Mihai Popescu