Incidentul din trecătoarea Dyatlov din Rusia rămâne cel mai ciudat mister din istorie

Fenomenele cosmice trăznite nu sunt ceva nou în zona munților Urali din Rusia: în 2014 s-au făcut 55 de ani de când partea nordică a Uralilor a fost gazda unuia dintre cele mai fascinante mistere nerezolvate ale epocii moderne.

La o privire mai superficială, incidentul de la trecătoarea Dyatlov pare explicabil: dintr-un grup de zece schiori, nouă au pierit în timpul unei excursii dificile la o temperatură de minus 30 de grade Celsius. Dar detaliile, bazate în special pe jurnalele celor implicați, cât și pe arhiva investigatorilor sovietici, sunt puțin înfiorătoare: în noaptea de 2 februarie 1959, membrii grupului și-au sfâșiat corturile și au ieșit în tundră îmbrăcați doar în pijamale.

Videos by VICE

Trei săptămâni mai târziu, s-au găsit cinci cadavre pe o pantă la câteva sute de metri de tabără. Au mai trecut două luni până când investigatorii au găsit celelalte patru corpuri, care în mod curios, erau îmbrăcate parțial în haine ce aparțineau morților descoperiți mai devreme. Testele au relevat că hainele aveau un nivel crescut de radiații. În ciuda acestor descoperiri și a traumelor interne puternice, cu cranii sparte și coaste rupte, suferite de membrii grupului, investigatorii ruși au raportat că n-au găsit nimic suspect și au închis cazul.

Grupul era alcătuit din studenți și absolvenți ai Universității Tehnice de Stat din Ural, toți având experiență în expediții. Excursia, organizată de Igor Dyatlov, în vârstă de 23 de ani, avea ca scop explorarea pantelor muntelui Ortoten din partea nordică a Uralilor și a început pe data de 28 ianuarie 1959. Yuri Yudin, singurul supraviețuitor al expediției, s-a îmbolnăvit chiar înainte ca echipa să ajungă pe vârf și a rămas în urmă, într-un sat. Ceilalți nouă și-au continuat călătoria și, după cum se vede din fotografiile developate de pe rolele de film recuperate de investigatori, și-au instalat tabăra în seara de 2 februarie pe panta unui munte de lângă Ortoten.

Muntele e cunoscut de localnicii din tribul indigen Mansi sub numele de Mkholat Syakhl, care s-ar traduce ca „muntele morților”, deși n-aș băga mâna în foc pentru asta, pentru că în jurul fiecărei povești ciudate se construiesc alte povești și mai ciudate. Totuși, decizia de a campa pe panta muntelui nu prea are sens. Grupul se afla la un kilometru și jumătate de o pădure, unde ar fi putut să se adăpostească în condiții mai sigure la temperaturi atât de joase. Nu păreau să fie presați de timp și e chiar ciudat să-ți așezi tabăra pe munte în loc s-o instalezi în pădure.

Probabil că Dyatlov nu voia să piardă distanța pe care o acoperiseră sau a hotărât să exerseze camparea pe panta muntelui, a declarat Yudin pentru St. Petersburg Times în 2008.

Yudin îmbrățișând-o pe Dubinina înainte de plecarea în expediție.

Tabăra avea să fie ultima pe care a organizat-o vreodată grupul. Dyatlov spusese că echipa ar trebui să se întoarcă pe 12 februarie anul acela, dar mai spusese și că erau șanse să întârzie mai mult decât era de așteptat. Alarma s-a dat abia pe 20 februarie, iar tabăra a fost găsită de echipele de salvare în data de 26.

Când au sosit investigatorii oficiali, au notat că pânza corturilor părea a fi fost tăiată din interior și au găsit urmele de pași a opt sau nouă oameni care părăsiseră corturile și se îndreptaseră spre pantă, în direcția pădurii. Potrivit investigatorilor, grupul a plecat fără bocanci sau echipament, iar urmele de pași sugerau că merseseră fie desculți, fie în șosete. Cu alte cuvinte, și-au sfâșiat corturile și au alergat în grabă prin zăpada înaltă până la brâu, deși nu s-au găsit dovezi că ar fi fost în preajmă alți oameni sau că cineva din grup avea intenții rele.

Primele două corpuri au fost găsite la marginea pădurii, sub un pin gigant. Pădurea era la un kilometru jumătate depărtare; investigatorii au scris că după o treime din drum, urmele de pași au dispărut, deși e posibil să fi fost din cauza vremii. Cele două corpuri găsite purtau doar lenjerie de corp și erau desculțe. Potrivit rapoartelor, ramurile copacului în chestiune erau rupte, ceea ce sugera că cineva încercase să se cațere în el. Chiar lângă copac erau și urmele unei vetre de foc.

Citește și De ce l-a apucat deodată pe Stephen Hawking pasiunea pentru extratereștri?

Între tabără și copac au mai fost găsite trei corpuri, printre care și cel al lui Dyatlov. Zăceau în poziții care sugerau că respectivii se întorceau înapoi spre tabără. Unul dintre ele, cel al lui Rustem Slobodin, avea craniul fracturat, deși doctorii au susținut că nu era o fractură fatală, iar investigația s-a închis după ce doctorii au hotărât că cei cinci muriseră în urma hipotermiei.

Au mai trecut două luni până când celelalte patru corpuri au fost găsite îngropate în zăpadă pe o pantă la câteva sute de metri de pinul înalt. Lăsând la o parte comportamentul inexplicabil al celorlalți cinci membri ai grupului, cea mai groaznică a fost descoperirea ultimelor patru cadavre. Toți cei patru suferiseră morți traumatice, deși nu existau urme de traume externe. Nicolas Thibeaux-Brignollel avea craniul fracturat. Alexander Zolotariov avea coastele sfărâmate. Ludmila Dubinina avea și ea coastele sfărâmate și îi dispăruse limba din gură.

E posibil ca grupul să fi căutat ajutor, deși se afla în mijlocul pustietății, la temperaturi sub zero grade, înainte să cadă în prăpastie. Dar asta nu explică faptul că Dubininei îi lipsea limba. Și deși unii au susținut în perioada aceea că grupul a fost atacat de indigeni din tribul Mansi, criminaliștii au spus că traumele găsite fuseseră provocate de ceva ce depășea forța umană, mai ales că nici nu existau urme de traume externe.

Această fotografie developată de pe o rolă de film găsită în zonă înfățișează grupul instalând tabăra în data de 2 februarie 1959.

„A fost echivalentul unui accident de mașină,” a spus Boris Vozrozhdenny, unul dintre doctorii implicați în caz, potrivit documentelor desigilate pe care le-a studiat ziarul Times.

Devine și mai ciudat de atât. Ultimii patru erau mai bine îmbrăcați decât ceilalți cinci și se pare că au luat hainele morților și au continuat călătoria fără țintă. Zolotariov, de exemplu, a fost găsit îmbrăcat cu haina și căciula Dubininei, iar ea avea înfășurat în jurul piciorului un crac din pantalonii de lână pe care îi purta unul dintre cei doi găsiți la rădăcina pinului. Pe deasupra, hainele găsite asupra ultimului grup au fost testate și s-a descoperit că erau radioactive.

Radioactivitatea e greu de explicat fără să aduci în discuție extratereștri sau experimente nucleare. „Dezbrăcarea paradoxală” e un fenomen raportat de cei care suferă de hipotermie, la fel ca și delirul. Cea mai plauzibilă explicație pentru dezastru e că tabăra echipei a fost îngropată de o avalanșă, ceea ce ar explica corturile sfâșiate și unele traume. Dacă echipa a fost îngropată mai multă vreme, e posibil să se fi instalat hipotermia.

Citește și Vom găsi mai uşor extratereştri, dacă îi căutăm pe cei care ne caută deja

Dar faza cu radioactivitatea e foarte dubioasă, la fel și modul în care a fost tratată investigația. Documentele care aveau legătură cu cazul au fost sigilate după închiderea cazului și n-au mai fost deschise până la mijlocul anilor 1990. Mă interesează acest caz de multă vreme și am încercat să aflu informații noi, dar nicio agenție americană de informații nu m-a ajutat. Se speculează încă pe cauza incidentului, dar interviurile date de șeful investigațiilor, Lev Ivanov, la scurt timp după desigiliarea documentelor, arată cât de dubioasă e situația.

Ivanov a fost cel care a observat primul radioactivitatea corpurilor și a echipamentului și a spus că aparatul Geiger care măsoară radiațiile și pe care îl avea la el a luat-o razna în zona unde era instalată tabăra. A mai spus și că oficialii sovietici i-au cerut în perioada aceea să închidă cazul cu forța, deși existau rapoarte care confirmau apariția unor „sfere zburătoare luminoase” în zonă în lunile februarie și martie 1959.

„Și atunci, și acum, sunt de părere că acele sfere zburătoare luminoase au legătură directă cu moartea membrilor grupului,” a spus Ivanov ziarului kazah Leninsky Put într-un interviu găsit de Times.

Un alt grup de studenți care a campat la 50 de kilometri de celălalt grup a raportat aceleași apariții în aceeași perioadă. Unul dintre ei a declarat că a văzut „un corp de formă circulară care zbura deasupra satului dinspre sud-vest spre nord-est. Discul strălucitor era de mărimea unei luni pline și era înconjurat de o aură albăstruie. Aura strălucea uneori puternic, ca un trăznet. Când corpul a dispărut după linia orizontului, cerul a rămas luminat în zona aceea timp de mai multe minute.”

Principala teorie, luând în considerare închiderea cazului cu forța, radioactivitatea și apariția corpurilor ciudate, este că grupul a nimerit într-o zonă de teste a armatei sovietice. Dar presupunând că rapoartele sunt adevărate, nu se știe ce le-a cauzat traumele respective membrilor grupului.

E posibil ca unul dintre membri să fi văzut vreo lumină ciudată în cer și toată lumea să se fi speriat și s-o fi luat la fugă, dar nu există dovezi că ar fi existat vreo explozie în zonă, ceea ce elimină posibilitatea unui test nuclear. Dar chiar și așa, cum se explică fracturile de craniu? Să zicem că s-ar fi produs în urma căderii în prăpastie, dar totuși Slobodin avea craniul fracturat deși nu era printre cei căzuți și părea să fie pe drum înapoi spre tabără.

Faptul că s-au găsit rămășițele unei vetre de foc sugerează că unii dintre membrii grupului încă erau în deplinătatea facultăților mintale, iar psihoza nu se numără printre efectele expunerii acute la radiații, dar asta nu explică de ce studenții par să fi fugit să-și salveze viețile fără echipament. Deci a fost un accident sau o încercare de acoperire? Cea mai simplă variantă pare cea mai bună: Echipa a fost îngropată de o avalanșă și, într-o stare de delir indusă de hipotermie, au fugit să caute ajutor. Avalanșele sunt incredibil de puternice și dacă ești prins într-una, sunt mari șanse să rezulte traume ca cele pățite de grup.

Totuși, faptul că misterul radiațiilor a rămas nerezolvat a dat naștere multor teorii conspiraționiste și cu extratereștri. Și e normal să fie așa, pentru că e o poveste foarte ciudată. Ivanov, investigatorul, a murit între timp. Și dacă nu se descoperă și nu se desigilează mai multe arhive militare, documentele existente nu sunt de ajuns pentru a dovedi contrariul, iar misterul din trecătoarea Dyatlov va rămâne în continuare nerezolvat.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre extratereștrii:

Omul care locuiește în barba dragonului rupe tăcerea
Sunt pisicile spioni extratereștrii?
Festivalul OZN-urilor din Pine Bush

https://www.facebook.com/viceromania