Mai sunt câteva zile până la alegerile care vor hotărî dacă Scoția devine stat independent și multe forțe ale economiei colective a Marii Britanii analizează îngrijorate impactul pe care l-ar putea avea secesiunea asupra monedei naționale, datoriilor și comerțului. Una dintre industriile cele mai afectate va fi cel mai iubit export scoțian: whisky-ul.
În prezent, în țară predomină nesiguranța. Mulți scoțieni sunt în favoarea independenței, dar dacă Scoția va continua pe un drum independent după 370 de ani de dependență de Anglia, nimeni nu știe ce monedă va folosi (sau ce impact va avea această schimbare asupra lirei britanice) și ce acorduri comerciale ar putea fi compromise. (Regatul Unit nu a declarat oficial că îi va permite Scoției să folosească lira la aceeași rată de schimb ca Anglia dacă țara devine independentă, iar adoptarea monedei euro poate dura ani de zile.) Una din cinci lire provenite din exporturile scoțiene se datorează whisky-ului – care reprezintă un sfert din exporturile alimentare ale Marii Britanii – iar 90 de procente dintre sticle se vând pe cel puțin două sute de piețe din toată lumea. David Frost, director executiv la Scotch Whisky Association, și-a exprimat public îngrijorarea că stabilitatea și previzibilitatea oferite de incluziunea în Regatul Unit – a șasea economie a lumii – ar putea dispărea, iar piețele vor deveni vulnerabile. Într-o declarație pe site-ul asociației, Frost a spus: „Această industrie se află într-o situație specială în cadrul acestei dezbateri. Putem produce whisky-ul scoțian doar în Scoția, iar brandurile noastre au legături indisolubile cu țara…Natura monedei Scoției independente e încă neclară, iar asta ne-ar putea afecta exporturile, prețurile și competivitatea.”
Videos by VICE
Frost vorbește despre poziția geografică a Scoției – whisky-ul poate fi etichetat și vândut drept băutură scoțiană doar dacă e produs în Scoția, iar cum una din cinci lire provenite din exporturile scoțiene se datorează industriei de whisky, națiunea beneficiază în prezent din plin de strictețea acestei definiții. Dar dacă economia Scoției ar avea de suferit în urma câștigării independenței, industria n-ar mai putea funcționa fără să compromită statutul protejat al produsului său. S-ar putea ca Scoția să trebuiască să renegocieze contractele cu piețele străine și să nu-și mai poată păstra accesul pe care îl are pe piața unică a Uniunii Europene.
Totuși, opiniile sunt variate – unii analiști sunt convinși că Scoția și industriile sale vor înflori pe plan cultural și național după desprinderea țării de Marea Britanie. Alex Salmond, actualul prim-ministru al Scoției, crede cu tărie că producătorii de whisky scoțieni vor excela după ce țara își va cuceri independența. Un susținător surprinzător al independenței Scoției e Coreea de Nord. Într-un editorial recent din ziarul pro-Coreea de Nord Choson Sinbo, redactora-șefă Choe Kwan-il, a declarat: „Coreea de Nord e bogată în resurse naturale și ne place gustul whisky-ului scoțian, așa că vom putea beneficia unii de alții.” Dar, având în vedere toate problemele în care e implicată Coreea de Nord, asta nu e o declarație prea liniștitoare.
Într-o scrisoare deschisă pentru The Telegraph, Mike Younger de la Ian Macleod Distillers a anunțat că el se numără printre cei precauți. „Independența ar putea afecta exporturile de whisky scoțian mai mult decât pe altele. Sunt îngrijorat că aceste riscuri vor fi luate în considerare abia când va fi prea târziu”, scrie el. Dar indiferent de repercusiunile financiare ale secesiunii Scoției, îndrăgita băutură va continua să fie turnată în pahare în toată lumea noapte de noapte; singurul lucru care sigur nu va avea de suferit e cererea pieței.
Traducere: Oana Maria Zaharia
Învață să faci cocktailuri ucigașe cu whisky:
Cu un whisky acru nu faci simulacru
Submarinul sinucigaș te lovește la ostaș
Tamponul sângeros e un cocktail care seamănă cu voma
Mixul de fructe te urcă pe culmi abrupte