Lumea bolnavă a clipurilor cu animale torturate din plăcere

Clipurile șocante pentru cei cu un fetiș pentru abuzuri împotriva animalelor – în care animăluțele sunt strivite, sfâșiate sau arse de vii – răsar peste tot, pe net. Am vorbit cu anchetatorii care se ocupă cu aducerea vinovaților în fața justiției.

Pe 12 august 2012, Suzanne Hollifield, o veterană cu 22 de ani la activ în cadrul poliției din Houston, a văzut un clip pe care-avea să-l țină minte tot restul carierei. Un anchetator pe probleme de cruzime împotriva animalelor de la PETA primise un pont de la un cetățean îngrijorat care încărcase materialul pe un cont parolat de YouTube, ca să-l vadă Hollfield. Nimic din toată activitatea de douăzeci de ani a lui Hollifield la poliția din Houston n-ar fi avut cum s-o pregătească pentru ce-a văzut în continuare.

În filmare, o femeie stă într-o bucătărie și torturează o corcitură de pit bull până la moarte. Lovește câinele în mod repetat cu un satâr, îi taie o lăbuță și-i hăcuiește capul și gâtul. După 13 minute de tortură fără nicio noimă, decapitează cățelul. În cele din urmă, urinează pe cadavrul lui.

Hollified s-a mai uitat la câteva clipuri de pe calculatorul ei în ziua respectivă, cu titluri de genul: „puppy1", „puppy2", „whitechick1", „whitechick2", „whitechick3", „blackluvsample", „adammeetseve" și „adammeetseve2". Numele fișierelor par banale, dar conținutul lor numai banal nu era. În toate, o femeie, îmbrăcată uneori în lenjerie și cu mască de Mardi Gras, comite gesturi depravate de cruzime împotriva unor animăluțe lipsite de apărare, iar bărbatul din spatele camerei o încurajează.

„Nu pot să uit durerea și agonia prin care-a trecut fiecare dintre animalele astea în timpul filmărilor ăstora aberante", ne-a scris Hollifield într-un email. „Sunetele și suferința… [mi s-au] întipărit în minte și-n inimă pentru tot restul vieții."

Clipurile la care s-a uitat Hollifield țin de un gen de porno extrem, care se numește strivire de animale. În general, clipurile cu strivire de animale înfățișează animăluțe torturate până la moarte, de obicei pentru satisfacția sexuală a privitorului. În versiunile mai puțin extreme pot să fie strivite insecte sau obiecte neînsuflețite. Aproape întotdeauna persoana care strivește – ca și femeia cu mască din clipurile lui Hollifield – e o femeie.

Crearea și distribuirea de clipuri în care animalele sunt torturate e interzisă expres prin lege – Legea de Interzicere a Videoclipurilor cu Strivirea Animalelor – dată de Președintele Obama în 2010. Grecia e singura altă țară cu o lege care interzice expres clipurile cu zdrobitul animalelor; în majoritatea celorlalte țări, cad sub incidența legilor pre-existente împotriva cruzimii față de animale. La ora actuală, Congresul dezbate o altă lege, care ar constrânge și mai mult industria strivirii de animale. Legea pentru Prevenirea Cruzimii și a Torturii față de Animale (PACT), votată de ambele partid, ar transforma distribuirea de astfel de clipuri într-un delict federal. Momentan, poate fi pedepsită, în general, doar prin legile statelor, ceea ce poate să îngreuneze munca procurorilor, care trebuie să-și dea seama în ce jurisdicție au fost produse clipurile.

Dimensiunile și răspândirea industriei de strivire a animalelor sunt aproape imposibil de calculat. Industria asta acționează în afara legii, de cele mai multe ori pe dark web, pe teritoriul mai multor țări și continente. Și, adesea, povară găsirii și identificării indivizilor responsabili de așa ceva cade pe umerii activiștilor pentru drepturile animalelor – aceiași oameni care-și sacrifică viața personală și profesională pentru a milita pentru drepturile acelorași animale. Presiunea psihică care decurge dintr-o astfel de muncă poate fi enormă.

„Probabil cel mai nasol lucru pe care l-am văzut vreodată a fost cu animale arse de vii", spune Mike Butcher, inspector șef la Unitatea de Operațiuni Speciale a RSPCA. Butcher conduce eforturile organizației caritabile britanice pentru drepturile animalelor de a reduce explozia de clipuri cu cruzime împotriva animalelor din ultimul deceniu. „Sau animale arse de vii în cuptorul cu microunde. Uneori le fierb de vii. A fost unul cu un copil care arde un pisoi cu un aruncător de flăcări, în timp ce râdea direct la cameră. Cred că era filmat undeva în Asia de est."

Deși există în întreaga lume indivizi care torturează animale lipsite de apărare până la moarte și uneori se mai și filmează în timp ce fac asta, clipurile cu strivire de animale au o caracteristică tulburătoare în plus: sunt toate gândite în așa fel încât să le provoace privitorilor satisfacție sexuală.

„Există foarte puține studii pe tema fetișurilor cu strivire, în mod special", confirmă Dr. Mark Griffiths, psiholog la Universitatea Nottingham Trent și unul dintre puținii experți în domeniul cruzimii extreme împotriva animalelor. „I-am spus, cu alte ocazii, sadism de gradul zero prin intermediari, ceea ce înseamnă că e sadism uman împotriva animalelor. Din ce înțeleg, în principal bărbații se excită când văd femei care strivesc animale. Femeile nu sunt atrase sexual de acest fetiș, dar o fac pentru câștiguri financiare.

Nu toți cei filmați în timp abuzează animale online sunt monștri. Unii sunt forțați de disperarea sărăciei, sau sunt constrânși fizic, să comită gesturi violente îngrozitoare. Cuplul filipinez Dorma și Vicente Ridon au fost condamnați în 2014 la închisoare pe viață, pentru că forțau niște tinere – unele dintre ele victime ale traficului uman – să tortureze și să omoare animale, în clipuri vândute online. Au măcelărit câini, au înjunghiat maimuțe în ochi cu tocuri cui și au tras de șerpi până i-au sfâșiat. Una dintre fete avea doar 12 ani.

În zilele de după 14 august, prioritatea principală a lui Hollifield a fost să o identifice pe femeia cu mască și pe complicele ei. Cei de la PETA au trimis-o pe o pistă valoroasă: i-au dat un număr de telefon despre care credeau că avea legătură cu cei doi subiecți. Era asociat cu doi oameni, care, conform desfășurătorului de convorbiri telefonice, aveau o legătură puternică. Hollifield a căutat fotografii cu cei doi indivizi. „Imaginea cu femeia pe care-am găsit-o în baza de date era clar a aceleiași femei din clipurile cu strivirile", explică ea. Ancheta a mers repede. La doar 27 de ore după ce văzuse filmările, cei doi indivizi au fost arestați.

Ashley Richards, din Houston, care avea 24 de ani la momentul respectiv, a pledat vinovată la toate acuzațiile de producere și distribuire a clipurilor cu strivire de animale și a fost condamnată la zece ani de închisoare. Complicele ei, Brent Wayne Justice, a făcut mișcarea remarcabil de stupidă de a se reprezenta singur la proces. După cum au scris cei de la Houston Press, Justice „a primit șansa de a-și săpa singur mormântul".

În timpul procesului, Justice a insinuat că pit bull-ul mutilat din clip a fost ucis în conformitate cu metodele kosher (un rabin uluit a depus mărturie la tribunal că „nu există niciun ritual evreiesc de măcelărire a câinilor"). Judecătorul n-a fost impresionat și l-a condamnat pe Justice la 50 de ani de închisoare.

„Cazul de la Houston demonstrează că agresorii violenți, care fac animalele să plătească cu viața se pot aștepta să plătească, la rândul lor, cu libertatea", a declarat Stephanie Bell, anchetatoare PETA în cazuri de cruzime împotriva animalelor. Sigur, nu toți cei care abuzează de animale sunt condamnați la 50 de ani de închisoare – dacă Justice n-ar fi refuzat să aibă avocat, e posibil să fi primit tot o sentință de zece ani, la fel ca și complicea sa, mai degrabă decât să contempleze perspectiva de a sta o jumătate de secol la închisoare.

Strivirea de animale nu apare pe site-urile obișnuite de porno și sunt curioasă să aflu cum dau activiștii pentru drepturile animalelor de astfel de conținut. Realitatea e că organzațiile mai mari, precum PETA, se bazează pe inițiative mai mici, precum Animal Beta Project, care a adus cazul de la Houston în atenția inspectorilor PETA pentru prima dată.

Odată ce dau de clipuri, le studiază ca să descopere indicii cu privire la vinovați. E de înțeles că Bell e reținută în ce privește secretele meseriei ei. „De multe ori, în clipuri apar destule informații cât să aflăm cam pe unde sunt suspecții", face ea o concesie. Bell spune că în cazul de la Houston se vedea o bucată de ziar, ceea ce a constituit un indiciu important. Alteori se uită la arhitectura clădirii.

„Trebuie să ne uităm la clipuri, ca să încercăm să descoperim indicii despre cine le-a făcut", adaugă Butcher. „Evident, nu vrem să le vedem."

Îl întreb după ce fel de indicii se uită, atunci când urmărește clipurile. „Problema e că nu-i normal să vrei să arzi o pisică de vie", zice Butcher criptic. „Niciun om normal n-ar vrea să facă vreodată așa ceva, iar oamenii care fac de-astea nu-s normali. Așa că trebuie să muncim cu-atât mai mult, ca să ghicim ce fac."

„Dar", adaugă tot el, „te fac să vrei cu-atât mai mult să-i prinzi pe oamenii ăștia. Te uiți la imagini și te gândești: «Cum pot să construiesc un caz și să-l prind pe omul ăsta?» E vorba de cum construiești un caz împotriva lor, fără să-ți lași sentimentele să se amestece."

Internetul – mai ales dark web-ul – e doldora de trufandale pentru narcisiștii și sadicii care abuzează animale. „E ca un teren voios de vânătoare pentru troli, oameni lihniți după atenție și extremiști cruzi, spune Butcher. Și, de multe ori, anchetatorii ajung să-și piardă timpul cu țepe.

Într-un caz recent, zice Butcher, au găsit un „puști" care se lăudase online că ar fi comis gesturi extreme de abuz împotriva animalelor – numai că băiatul nu îndeplinise, de fapt, crimele respective. „A sfârșit plângând de sărea cămașa pe el. Cerșise și el niște atenție și a vrut să pară mai mare decât era, de fapt. Dar dacă duci asta un pic mai departe – la limita extremă a cerșitului de atenție – oamenii ăștia sunt foarte, foarte, foarte cruzi și pun clipurile pe net."

Deși nu poți să dai vina pe internet pentru explozia de materiale cu cruzime extremă împotriva animalelor – demenții bolnavi o să găsească mereu metode să facă ce fac demenții bolnavi – lumea online poate să aibă un efect de legitimare și de facilitare. „Cred că internetul aduce laolaltă mai mulți oameni cu același tip de gândire", zice Dr. Griffiths. „Nu contează ce-ți place, internetul ajută să-i aducă laolaltă pe oamenii de genul ăsta, cu fetișuri de nișă." Acestea fiind zise, având în vedere cât sunt de rare fetișurile cu cruzime împotriva animalelor, clipurile s-au răspândit din motive mai degrabă comerciale decât sexuale.

În timp ce-mi făceam documentarea pentru acest articol, am dat peste niște screenshot-uri foarte accesibile din video-urile din cazurile din Houston și Filipine pe Google. Sunt tulburătoare – sincer, nu poți să te uiți la ele. Îi spun lui Butcher că povara psihologică pusă asupra anchetatorilor în cazuri de cruzime împotriva animalelor trebuie să fie inimaginabil de mare.

El e complet de acord că unii nu-s făcuți pentru meseria asta. „Cunosc un ofițer care a ieșit din cameră pentru că n-a vrut să vadă un clip – în esență, era un animal căruia i se scoteau mațele pe viu", zice el. „Ajungi să te desensibilizezi un pic", adaugă el, cu o modestie specific britanică. „Ajungi să faci mici miștouri cu colegii despre ce-ați văzut."

„Altfel, o iei nițel razna."

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre animale:
De ce oamenii bogați sunt obsedați să cumpere animale exotice de companie
Animalele ținute în parcarea unui supermarket bucureștean îți arată că circul e ca un lagăr
Animalele sălbatice se vând pe net la fel de uşor ca biletele la concerte