Life

Lumea ciudată a influencerilor care bagă carne crudă ca să-ți arate ce înseamnă „bărbatul adevărat”

influencerii toxici masculini, jordan peterson e toxic

Când eram mai tânăr, idolii mei erau oameni precum David Seaman și Fred Durst. Sportivi și staruri rock. În zilele noastre, de la fotbaliști primești cel mult un Jack Grealish care postează poze transpirate cu o descriere de tipul „Înapoi la antrenament! (emoji cu picături de apă)” și rock staruri care publică o poză generică cu public și cuvinte precum „Mulțumesc, (inserează orașul)!”.

E ușor să vezi de ce unii bărbați se plictisesc de modelele masculine mai tradiționale și caută influențe mai sălbatice și mai extreme. Poate că ai văzut cum a fost criticat recent Jordan Peterson pentru o mulțime de lucruri – că are o dietă bazată numai pe fripturi, că s-a băgat de bunăvoie într-o comă indusă medicamentos sau că-i îndeamnă pe musulmanii suniți și șiiți să devină „prieteni de corespondență” ca să remedieze diviziunea sectară. Poate că te-ai gândit „Ei bine, cel puțin ăsta e finalul influencerilor masculini alfa care mănâncă doar carne”.

Videos by VICE

Așa am crezut și eu – până când un prieten mi-a arătat un alt influencer mascul alfa cu dietă exclusiv din carne: The Liver King (are 1,6 milioane de urmăritori pe Instagram, iar numărul lor e în creștere). Apoi mai e Paul Saladino (441 000 urmăritori pe Instagram) care mănâncă numai carne și fructe – așa numita „dietă carnivoră”. Și bineînțeles, mai e și Joe Rogan (15,3 milioane de urmăritori pe IG), care a vorbit de asemenea despre dieta numai din carne și fructe. 

Uită-te la Liver King AKA Brian Johnson în vârstă de 44 de ani. „Primitivule!” spune el la începutul fiecărui clip (așa se adresează el ție, urmăritorul lui de pe Instagram), înainte să facă sau să spună unele dintre cele mai nebunești căcaturi pe care le-ai văzut vreodată, cum ar fi să mănânce ficat crud sau să soarbă testicule de bou. Până aici, atât de tulburat. Apoi, unii dintre prietenii mei chiar au devenit carnivori și m-am gândit și eu să încerc. Poate că vorbește shake-ul de proteine din mine, dar cumva Johnson mi se pare inspirațional, în special pentru mine, un bărbat supraponderal de 34 de ani, fiindcă e atât de musculos încât abdomenul îi pare tatuat pe stomac. 

Între timp, Paul Saladino este chiar mai în vârstă decât mine și atât de lucrat încât poți să-i vezi venele umflate pe brațe. Clipurile cele mai virale ale bărbatului în vârstă de 45 de ani sunt cu el într-un supermarket când apucă diverse alimente despre care credeam că sunt sănătoase – cum ar fi broccoli și varză kale – și strigă despre ele că sunt „BULLSHIT!!” Și da, pentru mine, un bărbat supraponderal în vârstă de 34 de ani, genul ăsta de conținut este de asemenea cumva inspirațional. E ăsta motivul pentru care țin diete? Să arăt cumva ca Paul Saladino, dar cu mai multe haine pe mine și fără să urlu la oameni în magazin? Dar sigur nu pot fi singurul, nu?

„Genul ăsta de personaje par adesea bărbați obișnuiți cu vieți extraordinare”, explică Max Cotton, fost luptător MMA și fondator al afacerii PT online Another Round. „Există un element de Aș putea să am ce au ei cu mentalitatea potrivită. Mai cred și că valorile și comportamentele acestor masculi alfa sunt adesea aliniate cu cultura bro și hustle, și apoi cea politică. Influencerii masculi alfa sunt foarte de dreapta, zgomotoși, anti-woke, iar asta rezonează cu o mulțime de bărbați.”

Înainte de social media, dacă voiai acces la diete și stiluri de viață atât de extreme trebuia să le cauți într-o carte prăfuită dintr-o bibliotecă veche, scrisă de un tip prăfuit care, din toate motivele și scopurile, era un proscris care trăia la marginea societății. 

Acum, internetul a făcut posibil să fii invadat de cei mai groaznici tipi în viață cu cele mai de căcat opinii, imediat cum te trezești și-ți verifici telefonul. Numai că acum, acești dubioși au podcasturi de succes, vând eBook-uri și regimuri de antrenament online și mă fac să cred că poate dacă aș ridica greutăți incredibile și aș mânca numai fructe și carne, viața mea ar deveni cumva radical mai bună. 

Nu sunt singurul care simte așa. Uită-te în secțiunea de comentarii la postările tipilor ăstora și vei găsi o puzderie de bărbați care spun lucruri precum „De când am început să mănânc ficat crud am reușit să fac 40 de flotări în loc de 30”, „Ești o super inspirație, omule, lumea e bolnavă și boala vine din abordarea asta modernă slabă” și „Obișnuiam să blamez lactatele pentru problemele intestinale, când de fapt era vorba despre uleiurile vegetale pe care le consumam. Acum mănânc ca Paul și nu mai am deloc probleme intestinale. Merci, omule.”

Cercetătoarea în sociologie Annie Kelly și-a făcut doctoratul despre antifeminism digital și extrema dreaptă și acum face un postdoctorat despre impactul internetului în teoriile conspirației. „Există un efect pe social media în care cea mai radicală și dură retorică ajunge în top fiindcă crește mult engagementul”, explică ea. 

„Cred că diversele diete bazate numai pe carne seamănă puțin cu un echivalent nutrițional al acestui efect social media asupra retoricii: Sunt extreme, relativ simple și puțin subversive și scandaloase în contrast cu ce știm convențional despre nutriție. Oamenilor li se par atrăgătoare chestiile astea, chiar dacă n-au nicio intenție de a le adopta, așa că aduc engagement.”

Cotton este unul dintre tipi care – ca mine – are o relație de iubire-ură cu acești influenceri ridicoli. „Dacă prin faptul că-i asculți pe tipii ăștia ajungi să-ți îndeplinești obiectivele la sală, în afaceri sau oriunde altundeva, atunci nu e neapărat un lucru rău”, spune el. „Cred că ce mă captivează pe mine este atunci când trucul e dus la extremă până în punctul în care devine complet neautentic. În cazul lui Liver King, am fost aproape sigur că era un cont care făcea mișto de comunitatea de culturiști. Nu-mi dau seama cum poți să-l iei în serios, dar cu toate astea nu-mi pot lua ochii de la el.”

Personal, am fost mereu uimit de popularitatea unor oameni ca Peterson – cum te poate inspira să asculți un dubios costeliv care vorbește pe nas? Nici măcar nu e amuzant sau musculos. Și ca să fiu corect față de Saladino și Liver King, niciodată n-au spus – din ce știu eu – nimic scărbos politic sau extrem, deși Saladino are o mare influență asupra lui Rogan și a apărut în show-ul lui.

Dar tipii precum Saladino, Liver King și alți influenceri masculi alfa – în special foști membri ai Forțelor Speciale, cum ar fi Ant Middleton (1,4 milioane de urmăritori IG) sau David Goggins (5 milioane de urmăritori) – par să ofere un fel de mesaj încurajator pentru bărbatul modern care merge la sală și urmează o dietă secretă. 

Problema e că viziunea lor asupra lumii nu explică niciunul dintre motivele mai profunde pentru care bărbații s-ar putea chinui cu bunăstarea lor, cu stima de sine sau cu problemele mintale pe care tind să le trateze în secret. Asta înainte să luăm în considerare că o dietă bazată numai pe carne este probabil nocivă pentru planetă care momentan e în flăcări. 

Apoi mai e în joc valoarea nutritivă și implicațiile asupra sănătății ale unei diete carnivore – deși un studiu din 2021 realizat de Harvard a descoperit că cei care adoptă o dietă carnivoră „au experimentat mai puține efecte adverse și au declarat beneficii asupra sănătății și satisfacție”, a avertizat de asemenea că e nevoie de mai multe cercetări. 

„Mulți oameni sunt foarte pesimiști legat de viitor, de statutul lor social și economic și relațiile de gen în special, iar acești influenceri adresează acele probleme într-un format self-help atrăgător, care promite o ieșire prin schimbările individuale ale stilului de viață”, spune Kelly. „Nu trebuie decât să citești secțiunea de comentarii de la unele conturi ca să vezi că i-au făcut pe unii dintre urmăritorii lor să se simtă sincer mai pozitivi, mai încrezători și mai fericiți.”

„Dar aceste conturi nu adresează condițiile sociale care i-au făcut să se simtă așa în primul rând, și în special în cazul relațiilor de gen par să exacerbeze problema”, continuă ea.

Fiindcă algoritmul rețelelor sociale nu dă semne să o lase mai moale cu conținutul extrem, iar peisajul politic se scaldă în ultima vreme în extrema dreaptă, zici că din ce în ce mai mulți bărbați vor întoarce spatele modelelor amabile pregătite de PR și vor urmări influenceri alfa carismatici mai extremi. Dar poate că noi, bărbații moderni putem să ne ridicăm de sub greutatea masculinității toxice, nu? Lasă, te rog, testiculele de bou, Liver King.