Muzică

Am vorbit cu Inna despre anxietate, momente penibile și ce nu vezi de la ea pe net

inna, depresie inna, anxietate inna, vedete romania inna

S-a făcut deja deceniul de când Inna a ajuns să fie cunoscută. Și față de alții și altele care au apărut în perioada asta ai putea spune c-a rămas în atenția publicului. Mai mult, este singura artistă din România care a cunoscut faima internațională serioasă, ba chiar pare să aibă mai mult succes peste hotare decât în propria țară.

Ziceam eu de deceniu, dar realitatea e că Inna s-a lansat în 2008, cu piesa „Hot”, care între timp a adunat peste 62 de milioane de views pe YouTube. În 2009, a luat și un trofeu la MTV Europe Music Awards, la categoria „Cel mai bun interpret român”. În peste zece ani, a stat departe de lumea tabloidelor și a scandalului și multă vreme a părut doar o prezență fugitivă pe plaiurile mioritice despre care mai știam că lansează hituri.

Videos by VICE

În afară de carieră, n-am prea aflat mare lucru despre ea ca om. Lucrurile s-au schimbat când a lansat Dance Queen’s House, o sesiune muzicală de 16 zile în care a stat izolată într-o casă alături de producători și compozitori alături de care a compus mai multe piese.

Întreaga ei aventură a fost filmată sub forma unor episoade de vlog pe YouTube și așa am descoperit că-i o tipă chiar caterincă și foarte deschisă, care nu se ferește să facă mișto de ea. Întreaga experiență de izolare are acum și un al doilea sezon pe care-l poți urmări pe YouTube. Scopul final e ca la finalul celor 16 zile să aibă îndeajuns material muzical pentru un nou album.

Are 35 de ani, melodii care numără vizualizările cu zecile de milioane și colaborări cu artiști internaționali, de la Sofi Tukker la J Balvin. Cea mai recentă e cea cu Sean Paul pentru piesa „Up”, lansată pe 17 decembrie. Cu ocazia asta am zis să aflu de la ea mai mult decât puteam descoperi din ce-a mai declarat în presă sau ce postează online. Așa am descoperit că în spatele glam-ului mai stau și momente de anxietate sau lacrimi de oboseală, dar și o recunoștință și asumare a traiului pe care-l duce.

VICE: Ai o imagine foarte clean și pare că niciodată nu spui ceva care ar putea fi interpretat sau care să-ți strice imaginea în vreun fel. Ți-e frică să abordezi subiecte mai profunde sau serioase în interviurile tale?
Inna: Nu sunt o persoană care să genereze controverse de dragul atenției sau care să intre în subiecte și să emită păreri despre orice temă. Prefer să vorbesc și să intervin când cred și simt că am real un cuvânt de spus. Fiecare alege cum să se prezinte în fața celorlalți pe social media.

În ceea ce mă privește, mult prea rar postez pe social media când am zile proaste sau momente mai low. Pur și simplu, nu simt să fac asta și nu cred că oamenii mai au de ce să vadă încă un om care postează lucruri triste. Plus că mi-am obișnuit publicul să mă vadă plină de energie, în timp ce aduc bucurie în viețile lor prin muzica mea. În momentele mele grele, petrec timp cu oamenii cei mai apropiați, pentru a putea să îmi adun puterile și să trec peste.

Că tot ai zis de social media, oamenii cred că dacă ai succes, bani și poze glam pe Instagram ai totul. Cum e pentru tine?
Nu am cum să spun că nu e important să ai bani și succes în domeniul în care lucrezi. Clar este importantă pasiunea, să-ți facă plăcere să-ți faci meseria, dar este la fel de important să fii plătit corespunzător și să ai reușite în ceea ce faci. Recunosc, oricât de mult îmi doream să devin artistă când eram mică, niciodată nu credeam că voi ajunge să depășesc niște recorduri.

Pe lângă bani și succes și glam, sunt multe alte lucruri mai importante – să fii bine tu cu tine, să fiți sănătoși tu și oamenii dragi, să ai prieteni aproape, să te simți iubit de partener, să ai alături o echipă puternică și dedicată cu care să construiești în fiecare zi visul tău.

Ți s-a întâmplat să fii în depresie și să nu mai ai energie absolut deloc pentru muzică?
În urmă cu mulți ani am avut niște atacuri de panică și o anxietate care au durat câteva zile. Încercam să caut explicații și motive pentru care mă simt așa. Deși totul era în regulă, eram extrem de neliniștită, nu găseam puterea să fac nimic din ceea ce trebuia să fac: să merg la studio, la filmări. Am reușit să depășesc acest moment când am discutat deschis și sincer despre toate gândurile și fricile mele cu prietenii care mi-au fost alături.

Cât de importantă e pentru tine sănătatea mintală? Mergi sau ai fost vreodată la psiholog?
Am mers de fiecare dată când am simțit nevoia că ajutorul specializat mă poate ajuta mai mult decât o făceau oricum discuțiile cu oamenii apropiați din viața mea. Cu siguranță e important să vorbim despre sănătatea mintală, mai ales că, de multe ori, cei care se confruntă cu depresii se simt singuri, neînțeleși și cred că doar ei trec prin astfel de stări.

**Când ai plâns ultima oară?
**Nu a fost dintr-un motiv serios, mai degrabă din oboseală, epuizare, neputință. Veneam după o perioadă lungă de filmări și sesiuni muzicale, eram în Dance Queen’s House. Efectiv, am clacat și am început să plâng. M-am liniștit, mi-am luat o pauză de o zi și apoi am revenit cu forțe proaspete.

inna, depresie inna, anxietate inna, vedete romania inna
Fotografie de Ruuca

**Ai consumat vreodată droguri? Și apropo de asta, care este viciul tău?
**Absolut niciodată nu am consumat droguri. Nici nu am încercat, pentru că n-am fost curioasă, nu am simțit că este ceva pentru mine. Nu aș spune că este un viciu, dar îmi place să stau la un pahar de vin sau de prosecco alături de prietenii mei.

Ce te bucură cel mai mult la viața pe care o ai în prezent și care sunt lucrurile pentru care ești recunoscătoare?
2021 a fost un an foarte bun pentru cariera mea, în care am lansat multe piese. „Flashbacks” și „Up” au rezultate foarte bune în topuri, am avut colaborări, concerte în toată lumea, dar și vacanțe. Am lansat prima colecție cu About You, am făcut parte și din cel de-al doilea sezon de Masked Singer în calitate de detectiv și am filmat și cel de-al doilea sezon de Dance Queen’s House, ceea ce înseamnă că, foarte curând, voi lansa un nou album cu piesele compuse în casă. Iar pe plan personal, sunt într-o relație care mă face fericită, în care mă simt iubită și încrezătoare că am puterea să fac orice.

Până în punctul ăsta, care a fost momentul în care te-ai simțit cel mai penibil în cariera ta? Dar și cel mai bine, când ai spune c-ai simțit succesul pe deplin?
Cu siguranță, cel mai penibil moment este și cel care a fost viral, unde exprimarea mea în limba engleză a lăsat de dorit (e vorba despre un interviu din 2009, acordat unui post de televiziune din Ungaria, n.r.). Veneam după un accident, eram stresată, speriată și ce spuneam n-avea logică și coerență. Însă a avut și un impact pozitiv în viața mea, pentru că m-a făcut să mă ambiționez, să învăț engleză, să pot vorbi la nivel avansat și să evit situații de genul ăsta.

Cât despre a doua parte, au fost multe momentele în care m-am bucurat de succesul meu. Spre exemplu, am ajuns pe scene din întreaga lume, la care n-am visat vreodată: în Japonia, Mexic, Statele Unite ale Americii, Canada, și-n foarte multe țări din Europa. Am avut colaborări cu unii dintre cei mai mari artiști ai lumii: J Balvin, Pitbull, Yandel, Daddy Yankee, acum cu Sean Paul, ceea ce, la fel, nici nu am îndrăznit vreodată să visez. Am fost semnată la ROC Nation, casa de discuri a lui Jay-Z, unde am lansat albumul meu „Yo”, compus integral de mine în limba spaniolă.

**Crezi că ești mai iubită în străinătate decât în România?
**Sunt foarte mulți oameni care mă iubesc în lume, mulți fani care de ani de zile mă susțin în fiecare moment al carierei mele. E extraordinar și sunt recunoscătoare pentru asta. Dar sunt și foarte mulți oameni din România care mă fac să mă simt iubită și apreciată, îmi susțin muzica, vin la concertele mele și mă consider extrem de norocoasă.

**Care crezi ca este cel mai important artist pe care l-ai cunoscut până acum?
**Cred că fiecare astfel de întâlnire a însemnat mult pentru mine, în cariera mea, pentru acel moment. Unul dintre întâlnirile memorabile pentru care sunt recunoscătoare a fost cu Jay-Z, pe care l-am cunoscut la un brunch ROC Nation.

Cum te-ai descrie și ce ți-ar plăcea să știe oamenii despre tine?
Sunt Alexandra (pe numele complet Elena Alexandra Apostoleanu – n.ed.), artistă, fiică, iubită, prietenă. Iubesc muzica, ador să fiu pe scenă, mă bucur de fiecare loc în care ajung în lume și iubesc călătoriile. Sunt destul de exigentă cu mine, dar și cu cei din jurul meu. Sunt emoțională din când în când. Îmi place să mă dau cu skate-ul, cu bicicleta și cu placa. Mă simt de multe ori încă un copil sau adolescent și îmi place să-mi păstrez inocența.