O femeie din Toronto spune că Instagram îi cenzurează nedrept postările și-i închide contul fiindcă e grasă, și a trebuit să plătească mii de dolari ca să și-l reactiveze.
Anna Konstantopoulos, în vârstă de 31 de ani, este o influenceriță supraponderală care postează des despre iubirea de sine și acceptarea corpului pe contul ei de Instagram, care are 23 de mii de urmăritori. Cu toate astea, Konstantopoulos a spus că de la finalul lui noiembrie, contul ei a fost închis de șapte ori.
Videos by VICE
„Susțin lucrătoarele sexuale și pe cei cu corpuri marginalizate”, a zis Konstantopoulos. „De când îmi arăt mai mult corpul și lupt pentru lucrurile astea, am început să fiu cenzurată la greu de Instagram.”
Konstantopoulos a spus că e „aproape imposibil” să ia legătura cu cei de la aplicație sau cu o persoană reală, și că a fost nevoită să plătească pe cineva care aparent lucrează la Instagram ca să-și recupereze contul, iar asta a costat-o câte cinci sute de dolari de fiecare dată. Până acum a plătit contactul de cinci ori, un total de 2 500 de dolari ca să-și recupereze contul.
„Mă lasă lefteră doar ca să exist pe platforma asta”, a spus ea.
Într-o declarație pentru VICE World News, un purtător de cuvânt de la Facebook a zis că i-au dezactivat contul pentru că posta în mod repetat conținut cu nuditate și conotații sexuale. (Facebook este compania mamă a Instagram.)
„Vrem ca Instagram să fie un loc unde oamenii se pot exprima, dar avem și o responsabilitate să creăm un spațiu sigur. Încercăm să facem reguli care să echilibreze adecvat libertatea de exprimare și siguranța, dar să facem asta pentru o comunitate de miliarde de oameni, din toate colțurile lumii, va fi mereu o provocare. De asta ne reevaluăm constant regulile și lucrăm cu experți ca să ne asigurăm că suntem pe drumul cel bun”, a spus purtătorul de cuvânt.
Purtătorul de cuvânt nu a comentat afirmația lui Konstantopoulos că ar plăti pe cineva din companie ca să-și recupereze contul. O investigație din 2019, realizată de Motherboard, a arătat că influencerii de pe Instagram, ale căror conturi sunt sparte, se bazează adesea pe „hackeri care-i ajută” și experți terți de social media ca să-și recupereze conturile, fiindcă procesul oficial este atât de greoi.
Konstantopoulos, care are un cont OnlyFans, a spus că, după ce Instagram și-a schimbat regulile despre postările cu tentă sexuală în decembrie, prin interzicerea „distribuirii de linkuri către site-uri pornografice”, și-a verificatul contul ca să se asigure că respectă regulile.
„Am editat descrierile, am șters postări. Chiar mi-am făcut partea”, a spus ea.
Cu toate astea, a declarat că story-urile și postările ei sunt șterse frecvent, sau că i se dezactivează complet contul. Când postează ocazional capturi de ecran cu contul ei de OnlyFans, fără link-uri, îi sunt marcate imediat, chiar dacă alți utilizatori îi fac reclamă la conturile de OnlyFans. VICE World News a văzut zeci de capturi de ecran cu notificări de la Instagram care avertizează că postările lui Konstantopoulos au încălcat regulile aplicației, la fel și postări ale altor utilizatori care-și fac reclamă la conturile de OnlyFans.
Konstantopoulos a zis că fotografiile ei în bikini sau în lenjerie sunt raportate pentru că încalcă regulile Instagram despre nuditate sau sexualitate. VICE World News a văzut cel puțin două postări fără tentă sexuală sau nuditate care au fost raportate.
„Problema despre care vorbesc eu este că vezi o mulțime de femei slabe care postează nuduri și nu sunt șterse”, a spus Konstantopoulos. „Oricine care se întâmplă să fie într-o corp marginalizat, fie că e gras sau persoană de culoare, etc., este cenzurat, i se șterg postările și în final e dat afară de pe platformă.”
Un purtător de cuvânt pentru Facebook a declarat că unele dintre imaginile lui Konstantopoulos au fost șterse din greșeală, iar contul i-a fost dezactivat din cauză că a încălcat de multe ori regulile comunității.
Un articol din 2019 de la Fast Company a spus că algoritmii Instagram marchează fotografiile care arată mai mult de 60 la sută piele, un standard care afectează disproporționat oamenii supraponderali, mai ales cei care sunt în costume de baie sau în lenjerie.
Instagram a negat afirmația și a declarat pentru Fast Company că „Avem tehnologie IA proactivă ca să identifice conținutul care încalcă regulile care nu permit nuditatea, dar cu toate astea sunt mai multe semnale care sunt luate în considerare. Nu folosim un algoritm care identifică procentajul de piele.”
În decembrie, Instagram a postat pe Twitter: „Am observat o confuzie legată de faptul că actualizarea termenilor de utilizare vizează lucrătoarele sexuale. Vrem să ne reasigurăm comunitatea că nu e adevărat și nimic nu se va schimba în legătură cu modul în care vom aplica regulile din 12/20”.
Konstantopoulos a spus că adesea nici măcar nu primește o explicație de la platformă de ce i se șterg anumite postări. Multe dintre notificări, observate de VICE World News, spun doar că postările au încălcat regulile de utilizare ale comunității.
„Mi s-a șters un story în care eram doar eu și vorbeam despre fitness”, a zis ea. „Deja e o nebunie.”
Între timp, Konstantopoulos a adăugat că în ultimele opt luni a avut de-a face cu oameni care creau conturi false cu numele ei, unul dintre ele a trimis prin mesaje private urmăritorilor ei fotografii explicite de pe contul de OnlyFans. De atunci, contul acela a fost șters, dar altele rămân pe aplicație, a spus Konstantopoulos.
„Am trimis un mesaj lung la Instagram în care am explicat ce se întâmplă în viața mea privată. Cineva face pagini false, mă hărțuiește și-mi face cyber bullying”, a spus ea. „Se pare că nu există nicio persoană cu care poți lua legătura.”
Konstantopoulos a zis că are de-a face constant cu cenzura și că asta îi afectează sănătatea mintală și percepția asupra corpului său. În decembrie a spus că a început să aibă gânduri suicidare.
„M-am săturat să simt că ceva e în neregulă cu corpul meu. Că nu este în regulă că arăt așa”, a spus ea. „Te face să te simți ca dracu despre propria persoană.”
Instagram a mai fost tras la răspundere că cenzurează fotografii cu oameni grași, inclusiv prin hashtag-ul #fatisnotaviolation, început de Sarah Hostetler Rosen și Lou Xavier în Portland în 2018.
Cum a fost anterior raportat de VICE UK în octombrie, campania #IWantToSeeNyome a început după ce modelul Nyome Nicholas-Williams, care este afro-americană, a fost cenzurată pentru niște imagini în care apărea seminud. Ca rezultat, mai mult de 22 de mii de oameni au semnat o petiție Change.org care cerea aplicației să nu mai cenzureze femeile grase de culoare.
Ca răspuns, Instagram și-a schimbat politica pentru a permite „conținut în care cineva doar îmbrățișează sau se ține de sâni”.
„Trebuie să tragem linie undeva, așa că atunci când oamenii își strâng sânii cu degetele îndoite, sau dacă e o schimbare clară în forma lor, acel conținut tot încalcă regulile noastre. Politica asta se va aplica pe Instagram și pe Facebook”, a spus compania într-un comunicat de presă pe atunci.
Cu toate astea, Konstantopoulos a zis că de atunci i-au fost șterse imaginile în care își acoperea sânii cu mâinile.
A spus că simte că e important să-și folosească vocea și platforma să lupte pentru acceptarea corporală, dar că e pregătită să renunțe la Instagram ca locul pentru genul ăsta de activism.
„Fac multe lucruri bune pe contul meu, și cu toate astea sunt pedepsită mereu. A devenit epuizant”, a afirmat ea.