Există un montaj important în Rocky IV care-ți spune tot ce trebuie să știi despre filmele Rocky, și anume că nu sunt despre box. Adică, da, Rocky e boxeur și absolut toate filmele cu Rocky se termină cu un meci de box, pe care Rocky fie îl câștigă ( II, III, IV) sau îl pierde curajos la mustață ( I, Balboa), pentru ca ulterior să i se înmâneze un microfon, în timp ce fața i s-a transfomat într-o halcă roz de carne, dat cu roșu și cu vaselină, leaorcă de transpirație, iar cineva se hotărăște că e cel mai bun moment să stea de vorbă cu el, așa că el aproape borăște ceva în microfon – „Dacă eu pot să te schimbi și tu poți să te schimbi, atunci oricine poate să se schimbe!” sau ceva de genul ăsta și sună cam cum suni și tu după ce tocmai ai vomitat la o petrecere și-i ceri disperat unui amic să-ți aducă niște apă – iar mulțimea aclamă și nevastă-sa se smiorcăie o dată și-apoi plânge. Așa se-ntâmplă în toate filmele cu Rocky. Deci te iert dacă ți se pare că filmele cu Rocky sunt despre box. Nu sunt.
Acum aș putea să bat câmpii cu dulcegării despre cum filmele cu Rocky sunt despre suflet și familie și despre depășirea condițiilor adverse și despre faptul că efortul din greu poate să fie mai important decât o fire natural atletică și despre cât e de eroic să fii pocnit rău de tot, de mai multe ori în cap, sau despre importanța alergatului pe scări, dar după cum îți spune montajul cu Rocky din Rocky IV: nu, filmele cu Rocky sunt despre o singură chestie: a fi nebun și puternic într-un domeniu e întotdeauna o tehnică mai bună de antrenament decât mersul pe bune la o sală.
Videos by VICE
Gândește-te așa: în Rocky I a luptat până la remiză după ce dăduse cu pumnul în hălci de carne de la abator, îl alergaseră niște copii și fugărise niște găini prin curte. Rocky II: ok, s-a atrenat la sală și a câștigat. Să lăsăm asta. Rocky III: Rocky s-a cocoșit, a luat bătaie de la un luptător mult mai tânăr și mai aprig și ca să-și reintre în formă a trebuit să facă sprinturi homoerotice pe o plajă cu Apollo Creed și să se ducă un pic la înot. Rocky IV: aleargă în pula mea mult pe plajă. Balboa: fii bătrân și puternic într-o sală de fitness slab luminată, cu un solo prelungit de saxofon.
Deci lecția pe care trebuie s-o înveți din filmele cu Rocky e asta: nimic nu e ceea ce pare la suprafață. Nu-i totul despre ce crezi tu că e. Uneori trebuie să dai la o parte un strat de piele, ca să vezi inima aia adevărată, roșie, crudă și care bate pe dedesubt: ce-i la suprafață n-o să-ți spună tot ce vrei să știi despre ceva. De exemplu: tu poate crezi că știi tot ce e de știut pe un subiect. Dar te înșeli. De fapt, e artă.
Ca să apreciezi cu adevărat contul de instagram al lui Sylvester Stallone pentru ceea ce este, trebuie să luăm în calcul ceea ce nu este. În primul rând: nu e un cont de Instagram în niciunul dintre sensurile cuvântului. Du-te și uită-te acm la contul tău de Instagram: o paletă atent curatoriată de culori, cadre calde cu veselă, fotografii cu câte-un cocktail pe care ți l-ai comandat la bar, o fotografie în care arăți drăguț. Ăsta e Instagramul: un feed atent curatoriat cu ce mănânci, ce bei, cum arăți și undee stai. Un semn pe care l-ai văzut o dată sau niște graffiti. Apusuri decente. Asta e. Există și ideea asta suprapusă – care-a originat într-un articol de pe Thought Catalog de-acum vreo doi ani, dacă vrem să împărțim vina – cum că platformele de socializare sunt „doar o rolă de selecții”, cu focusul pus pe ce e bine și cu evitarea atentă a chestiilor rele. Și nicăieri nu se întâmplă asta mai mult decât pe Instagram. Rar suntem melancolici. Nu e niciodată foame și n-am mâncat niciodată „numai pâine prăjită” la cină. Părul ne stă întotdeauna perfect coafat și nu e niciodată ud de la ploaie. Să zicem că stai într-o mică baltă de spermă pe bancheta din spate a unui taxi – și tuturor ni s-a întâmplat! – asta n-o să ajungă pe Instagram. Instagramul e despre lumină, nu despre întuneric. E ce-avem noi mai bun de arătat, fără niciun defect.
Citește și Am folosit doar produse pentru bărbați timp de trei zile ca să le înțeleg durerea
Iar feed-ul de Instagram al lui Sylvester Stallone nu e așa. Pentru că, în mare, pe feed-ul de Instagram al lui Sylvester Stallone există:
— clipuri scurte în care Sylvester Stallone își hărțuiește fratele, pe Frank (*1), care arată cam cum ar fi ajuns Elvis, dac-ar fi trăit destul să ajungă acolo. Fie Mori ca Elvis, fie Trăiești Suficient de Mult Încât să Vezi Cum Te Transformi în Frank Stallone;
— clipuri scurte în care Sylvester Stallone le spune glume de tată, cu o expresie implacabilă, fiicelor lui fotomodele care s-au săturat de așa ceva, dar se străduiesc să n-o arate;
— fotografii de presă de-acum 30 de ani de la filmările la Rocky, pentru că, așa cum am arătat, filmele cu Rocky sunt cele mai tari etc. etc. etc.;
Iar pe mine consecvența asta mă liniștește, ca pastilele. Mi se pare important. Deci hai să aruncăm o privire la cele mai mari hituri ale lui Sylvester Stallone pe Instagram și să ne punem de acord, o dată pentru totdeauna, că eu am dreptate și că ăsta e cel mai perfect curent artistic valabil la ora actuală pe lumea asta, amin.
ARTA #1: „SYLVESTER ÎNCUIE UȘA”
Deci, la început te uiți la chestia asta și te gândești: „Nu e artă. Sunt doi bărbați bătrâni ca moartea, puternici, cu chipurile neridate, care se ciondănesc la semi-caterincă, ca doi puști de 12 ani. Nu e deloc artă.” Greșit! Mai uită-te o dată la clip, pentru că e varză: Frank vorbește peste Sly; Sly spune căcaturi de genul: „Hei, Frank, știi să înoți? De ce – de ce nu faci un flic-flac pe spate în băltoaca aia?” Gen, pe bune, glumele sunt sinistre, iar, în plus, Frank e îmbrăcat ca un nebun pe care tocmai l-au scos cu forța din junglă ca să-i spună că războiul din Vietnam s-a terminat acum 42 de ani și, te rugăm, poți să nu te mai lupți? Și apoi se termină: un cadru cu un focus perfect în care niște picături de ploaie cad pe geam; Frank străveziu în fundal, o lovitură perfectă de golf; și-apoi cuvintele „idiotul”. Sunt destul de sigur că așa se termină toate filmele franțuzești de artă care s-au făcut vreodată.
ARTA #2: „PORTRET AL BĂRBATULUI ÎMPĂCAT”
Gândește-te la Sylvester Stallone în momentele liniștite din viața lui. Sylvester Stallone bătrân, puternic și cu o coamă de fier, cum se plimbă el prin căminul său imperial din Los Angeles. Se lasă ușor pe o canapea și scârțâie. Își pune o pereche de ochelari mici ca să se uite pe iPad. Poate că Sylvester Stallone își face un sos pentru paste și taie atent o ceapă cu mâinile lui uriașe. Când crezi c-a plâns Sylvester Stallone ultima oară la duș? Pun pariu c-au trecut zeci de ani de-atunci. Când crezi că s-a supărat din cauză că a luat amendă pentru parcat aiurea? Nu-i nevoie. Mie-mi place să mi-l închipui ca pe-un tip pașnic, așa cum e și-aici: atât de calm încât a uita un cuvânt, atât de zen încât poate să facă zigzaguri prin trafic și, în același timp, să producă un viral de Instagram despre Expendables 4. Iar ăsta-i super haios pentru că trebuie să facă o mișcare mare la final ca să oprească înregistrarea și, preț de-o clipă arată ca un Honey Bun Baby, puternic, dar super bătrân:
Deci asta-i arta.
ARTA #3: „SYLVESTER STALLONE E CEL MAI PUTERNIC TATĂ DIN LUME”
Când eram mic, în școala primară, întotdeauna ne tranșam certurile așa: ne lăudam cu cât de tari sunt tații noștri. Știi cum e: cineva îți aruncă sandvișul cu brânză pe jos sau îți calcă brânzica Babybel în picioare sau te face căcănar sau ceva de genul, și-apoi îl privești fix în ochi și zici: „Tata ar putea să-l bată pe tac-tu.” Sau: „A, da? Să știi că tata e mai tare decât tac-tu.” Bine, eu n-am făcut niciodată asta, pentru că, chiar și la șapte ani, cumva bănuiam că tata e-un fraier și-ar rezista doar 4 până la circa 7 secunde în orice tip de situație violentă cu tatăl altcuiva. „Bătaie anulată în parcare”, ar titra ziarele, „după ce tatăl lui Joel s-a speriat atât de rău încât a făcut pe el în blugi”. Sau: „Ochelarii groși de tocilar ai lui Tony Golby s-au rupt perfect în două din cauza unui singur pumn dat de alt tată, în același timp, e în continuare cumva inconștient.” Genul ăsta de chestie.
Citește și Tipul ăsta și-a mâncat propriul șold pentru un proiect artistic
Cu toate astea, cel mai tare tată din lume – tatăl care-ar putea să-i bată pe toți ceilalți tați – e Sylvester Stallone. Dar e important de știut că tot tată e și el. De asta ne amintește chestia asta prin aceste video-uri cu fiicele lui gazele. Nu știu câte fiice au, pentru că sunt toate identice, dar cred că-s undeva între trei și 40 și toate afișază aceeași privire ușor panicată atunci când pune camera din față de la smartphone pe ele – cred că subtextul de la Instagramul lui Sylvester Stallone e că-și filmează circa opt, zece ore din zi, dar noi nu vedem decât ce concepe ulterior ca să pună online – genul cu ochii dați peste cap, „A, nu, iar căcatul ăsta…” Și aici avem exemplul perfect: un moment simplu și pur de familie (o fiică dansează și se prostește), întrerupt de 20 de secunde solide de umor în stil clasic de tată („Nu, hai… o să faci tu ceva”), complet nemotivate, iar apoi urmate de o glumă ca o cireașă de pe tort și care nu-i, de fapt, o glumă, după niciun standard tradițional, dar e livrată ca o glumă, deci presupun că e o glumă?, iar gluma aia e: „Da. DANSĂM CU BARELE.”
Uneori arta n-are niciun sens.
ARTA #4: FORȚĂ
La un moment dat devii atât de puternic încât tot ce poți să mai faci e să pozezi pentru fotografii, conform regulilor scrise ale legii și uite cât e de impecabil. Uite ce e. E ca și cum Sylvester Stallone e atât de puternic încât coloana lui vertebrală se chinuie să reziste la atâta forță. Câte mii, sute de mii de poze există cu Sylvester Stallone cu un singur pumn îndreptat la cameră? Nici oamenii de știință nu pot să calculeze numărul ăsta. Artă.
ARTA #5: „DECI AȘA ÎL UCIZI PE FRANK STALLONE”
Te-ai gândit vreodată cum ar fi să-l ucizi pe Frank Stallone? Nu, nici… nici eu. Dar te-ai gândit cum ar fi să-l ucizi pe Frank Stallone în timp ce rostești o glumiță semi-slabă cu Elton John, cam ca-n filmele cu polițiști din anii ’80, în care trebuie să spui ceva deștept după ce împuști sau arestezi pe cineva? Nu, eu – … nici eu n-am făcut niciodată așa ceva. Dar dac-ar fi să-ți închipui cum ar fi, să știi că așa ar fi. Așa e când îl sugrumi pe Frank Stallone. Ar fi artă.
E, gen, știi? Toate vedetele – și, de fapt, toți persoanele în viață; nu trebuie neapărat să fii celebru ca să postezi selfie-uri bune pe Instagram – își curatoriază, retușează și lustruiesc prezența online, o verifică cu o echipă, își pun inițialele pe Twitter în rarele ocazii când chiar spun chestii care le-au fost atribuite, trăiesc vieți izolate, la mare distanță de noi ceilalți. Dar nu Sylvester Stallone. Sylvester Stallone face caterincă pe Instagram. Practic, își pierde vremea enervându-și vag toți apropiații, iar apoi face pumnul mare la cameră.
Toți avem nevoie de o mică evadare uneori, nu-i așa, în această lume rece – iar aici intră arta în ecuație. Arta poate să fie scumpă și poate să fie dificilă; poate să fie obtuză sau provocatoare. Poate să fie greu de descifrat. Dar poate să fie doar Sylvester Stallone, întristat din cauza lui Drake, pe bancheta din spate a unui taxi. Greu de zis.
Traducere: Ioana Pelehatăi
