Zilele trecute, dintr-o piesă într-alta pe Youtube, am aterizat pe-un videoclip al formației t-Short. Dacă nu știi de unde să iei trupa asta, îți spun eu: oamenii ăștia au fost primii români care au abordat stilul ăla dance, care rupea norii prin anii ’90. Pune orice nostalgic cu cheia de gât să-ți facă un top cinci lucruri mișto din anii ăia și t-Short o să prindă topul. Ba nu, poți să-ncerci chiar și cu top trei, că sigur o să-ți iasă.
Chiar dacă ești mai puștan și n-ai prins perioada lor de glorie, e foarte probabil să fi dat măcar o dată-n viață peste o piesă de la t-Short. Hai să te ajut puțin: „Noapte de vis”, „Aripi să pot zbura” (pe asta am regăsit-o eu când navigam năuc pe net acum câteva zile) sau „Ești ca un înger”. Sunt doar trei din melodiile alea ritmate, cu refrene pe care-ți vine să le fredonezi obsesiv, care le-au adus faimă și fani celor trei componenți ai trupei. Nu, nu-ți sună cunoscut? Mhm, ce tânăr ești.
Videos by VICE
După ce-am citit câteva zeci de minute comentarii mega melancolice pe Youtube, ca „ce versuri bune”, „câte amintiri…”, „prima mea casetă audio cumpărată” sau „Doamne, de ce au trecut anii ăia? : ((((“, m-am decis. Trebuia să iau neapărat legătura cu membrii formației și să-i întreb chestii. Spre exemplu, unde au dispărut, cum era să fii superstar în România de acum două decenii și cu ce se mai ocupă ei în zilele noastre. În forma inițială, t-Short era alcătuită din doi băieți energici, care se ocupau cu repăiala-dance dintre refrene și-o tipă, Carmen, care era solista principală.
După ceva căutări pe internet, am găsit-o pe Carmen. Am sunat-o, i-am zis că vreau să stăm de vorbă despre t-Short și-a fost de acord.
Toate fotografiile sunt din arhiva lui Carmen, ex t-Short
VICE: Cum a apărut t-Short?
Carmen, ex t-Short : Era în 1994. Cosmin, fostul meu coleg, s-a hotărât să-și facă o trupă, împreună cu niște prieteni. Mai târziu m-a luat și pe mine, ca dansatoare, pentru că inițial era mai mult o trupă de dans. Apoi, când Cosmin a descoperit că știu să cânt, m-a convins să fiu vocea principală a formației. La început, cântam coveruri, dar ne-am reorientat, iar prin 1995 aveam deja primul nostru hit „Noapte de vis”.
Chiar, spune-mi care e povestea acestui clip.
Nu e videoclipul nostru, e doar o filmare din 2005, când eu și Cosmin am încercat revenirea cu un nou album, „Nimeni nu ne va despărți”. Alături de noi, pe scenă sunt actorii teatrului Ariel, din Râmnicu Vâlcea. Și-au făcut ei singuri toată coregrafia.
Dar aveți și videoclipuri ale voastre, nu?
Da, avem trei. Primul e făcut de noi, din banii noștri, la piesa „ Ești ca un înger“. Din păcate, pe Youtube e decalat sunetul. Apoi, a fost videoclipul de la „ Spune-mi“, care a fost făcut de Tudor Giurgiu, pe vremea când lucra la Atomic TV. E făcut din banii lor. Ultimul e la „ Prin ploaie“, care e făcut tot din banii noștri, ai trupei.
De ce „t-Short”?
Prin anii ăia erau la modă trupele americane care aveau o liniuță în nume. Gen E-Type. Cosmin și-a dorit să aveam și noi un nume asemănător. Până la urmă, ne-am oprit la ăsta: t-Short. De altfel, tot datorită cântăreților americani din anii ’90 am abordat și stilul dance. Cosmin, mai ales, pentru că el și-a dorit mult o trupă. Eu eram doar o solistă care iubea mult muzica și făcuse patru ani de canto.
Zi-mi care a fost cea mai de succes piesă a voastră.
Cred că bătălia se dă între „Noapte de vis”, „Aripi să pot zbura”, „Ești ca un înger” și „Spune-mi”. Sincer, nici acum nu știu care a fost cea mai iubită dintre astea. Toate patru ne-au dus în top. Chiar și acum, sunt destui oameni care iubesc muzica anilor ’90 și ne ascultă pe Youtube sau își iau piesele de pe net.
Păi și, în condițiile în care încă sunteți ascultați, nu te gândești să reînființezi trupa, eventual într-o formulă diferită?
Noi am încercat o revenire în 2005, ți-am spus, dar nu a mers. Pentru că nu am știut să ne promovăm cum trebuie și-am renunțat cam repede. Oricum, nu se mai poartă trupele cum era moda prin anii ăia. Nu cred că t-Short ar mai avea succes. Și nu e ușor deloc să o iei iar de la zero.
Cum era să fii vedetă în anii ’90?
Apăream destul de des prin ziare. Erau ziariști care ne căutau constant, pentru diverse știri sau articole. Uite, nu-mi amintesc să fi existat paparazzi pe atunci. Cred că ei au apărut mai târziu, așa că noi nu trebuia să fim atenți la orice făceam în public. N-aveam contracte de imagine, cum au vedetele de azi, spre exemplu. Unele branduri se promovau prin spectacole în aer liber, însă noi eram invitați și plătiți în mod normal. Fără alte beneficii. Erau vremuri diferite.
Fanii cum erau?
Păi, noi aveam o relație specială cu fanii noștri. Foarte mulți ne trimiteau scrisori, că așa era pe vremea aia. Iar noi le răspundeam când puteam și aveam timp. Cel mai des, veneau după concertele noastre și ne cereau autografe. Uneori, se puneau toți pe mașina noastră și nu ne mai lăsau să plecăm. I-am iubit foarte mult, pentru că ne-au făcut să ne simțim ca niște superstaruri.
Mi-amintesc c-am avut o fană înfocată, din Slobozia, care îmi scria tot timpul. La un moment dat, după vreo patru ani de scrisori, ne-am întâlnit în București și era super fericită când m-a văzut.
Se ocupa cineva de look-ul vostru pe scenă? Gen, aveați designer vestimentar sau stilst?
Glumești! Nu aveam așa ceva, ne alegeam singuri hainele și ne făceam noi coafurile. Aveam câteva magazine preferate din oraș, de unde-mi alegeam ținutele. Dar nu erau atât de multe ca acum, deci n-aveam posibilități nelimitate. Nu existau mall-uri, nu era moda stiliștilor. Vorbim de anii ’90, totuși.
Cum vă distrați prin turnee sau între concerte?
Viața de artist e frumoasă, dar nu e deloc ușoară. E multă muncă. Ești tot timpul obosit și mereu pe drumuri. Sigur, te și distrezi, dar la un moment dat ajungi să vrei doar să dormi. Turneele noastre se desfășurau cam așa: mergeam la hotel, apoi apăream la radio sau la TV, după care urma concertul. Destul de rar rămâneam la chefuri după ce terminam de cântat.
Eram cam terminați și abia așteptam să vedem patul. La distracție erau oamenii care veneau să ne asculte. Mă rog, și noi ne bucuram când îi vedeam că se simt bine.
Citește și: Ce muzică ar asculta cei mai mari scriitori români dacă ar trăi în zilele noastre
Se câștiga bine din muzică în anii ’90?
Nu se câștiga la fel de bine cum probabil câștigă azi Smiley, de exemplu, la un concert. Dar era ok pentru noi. Luam cam 400 de dolari la un bal de boboci, la care cântam prin discoteci, și cam 700 la un concert pe stadion. Noi vindeam și multe casete în vremea aia. Știu că primul nostru album a fost vândut cam în 100 000 de exemplare în varianta originală și cred că în jur de un milion de copii la negru.
Primul album t-Short
Ați avut colaborări & apariții prin străinătate?
Da, am colaborat cu diverși artiști de pe la noi, unul dintre ei e Laurențiu Duță. Am făcut mai multe piese împreună și ne-am înțeles foarte bine cu el. Pe afară n-am apărut foarte mult, din câte știu. Știu doar că prin 1996 am fost difuzați pe MCM, în Franța, cu o filmare făcută de TVR.
Când & de ce s-a destrămat t-Short?
În 2001. Am vrut s-o luăm fiecare pe drumuri separate. Nu prea ne mai înțelegeam între noi și nici succes nu mai aveam. Erau vremurile când se ridicau formații ca L.A. și manelele, iar noi ne-am dus în jos. Până și colegul meu de trupă, Cosmin, a hotărât să scoată un album cu un artist din genul ăsta muzical. Da, venise vremea manelelor. Televiziunile doar asta promovau în perioada aia.
Ăla a fost momentul în care eu am hotărât să renunț la muzică și să mă reapuc de școală. Am făcut facultatea, apoi masterul și-am urmat o carieră în alt domeniu.
Cu ce vă ocupați acum fiecare din voi?
Eu sunt graphic designer pentru un hotel de cinci stele din București. Eric a plecat în SUA, unde este motion designer, în timp ce Cosmin e patron de club în Vâlcea.
Te-ar tenta un concert într-o sală plină cu fani nostalgici din anii ’90, care acum plâng pe Youtube după voi și anii ăia?
Sigur, sună tentant, dar mi-e greu să-mi imaginez că un astfel de eveniment e posibil.
Ai începe alt proiect muzical? Dacă da, ce stil ai aborda?
Nu știu ce ar face foștii mei colegi de trupă, dar eu visez să scot un hit cu Pharell Williams. După părerea mea, el e cel mai tare producător muzical la ora actuală. Da, știu, viseeee.
Citește mai multe despre muzica românească:
Ce muzică românească ar trebui să asculți, în funcție de cât ai luat la Bac
La Airfield Festival m-am spart cu cea mai bună muzică românească
Muzica pop din România e la fel de proastă ca acum zece ani
