Umbre apărea în urmă cu trei ani și odată cu el a venit cel mai cool taximetrist pe care o să-l vezi vreodată: Relu. Se pare că era fix producția care ne lipsea ca să putem depăși era mâncatului de ciorbă, acest laitmotiv al filmelor autohtone, și replicile meschine și aproape simandicoase pe care le aveau interlopii în producții locale.
Relu e un tip de treabă, e taximetrist, are familie și când nu îl vede nimeni e mâna dreaptă a unui interlop. Ce-i drept, se descurcă mai bine în familia mafioților decât în a lui, dar așa e viața, nu poți excela peste tot. Mă rog, la finalul primului sezon trebuie să-și omoare șeful și descoperă că fiica lui are un copil cu fiul bossului.
Videos by VICE
Am făcut blesteme cu cele mai puternice vrăjitoare din România
De la plotul ăsta începe Umbre 2 pe 12 noiembrie pe HBO în România și celelalte țări din Europa în care compania mai vinde conținut. Înainte de premiera sezonului am vorbit cu Mădălina Craiu, alias Magda, despre cum e viața după primul Umbre, ce-a învățat de la tatăl „adoptiv” Relu, dar și pe ce-a spart banii câștigați. Și în caz că vrei să știi dacă merită primul episod din Umbre 2, găsești pe VICE o recenzie.
VICE: Cât de brutal e noul sezon?
Mădălina Craiu: Aș zice că pe o scară de la unu la tranșare oameni vii, e exact sub ultima treaptă.
Ai fost bătăușă la viața ta, în școală? Ai vrea să fii un fel de interlopă?
N-am fost, dar aș vrea să fiu un fel de interlopă. Un fel! Felul ăla care bate oameni cărora le face plăcere să rănească ființe neajutorate. Am fantezii în direcția asta.

Crezi că Bucureștiul, în esența lui, e fix ca cel arătat în Umbre?
Cred că nu cunosc partea asta a Bucureștiului ca să mă pot pronunța. Dar am avut o surpriză mare legată de autenticitatea serialului. Am filmat la un moment dat cu B.U.G. Mafia și băieții mi-au zis că le place foarte tare Umbre, mai ales că, citez, „a fost prima oară când am auzit exact limbajul cu care am crescut noi”.
Citește și: Filmul despre procurorul Cristian Panait, între PR și politică
A fost un mare compliment. Adică să te valideze băieții de la B.U.G. Dar la capitolul violență și omor, încă n-am cunoscut pe cineva care să mă lămurească.
Ce impact a avut asupra carierei tale că ai rolul Magdei?
E greu de cuantificat, dar e unul benefic. Cresc niște variabile – vizibilitatea, încrederea, frecvența proiectelor. E un fel de carte de vizită destul de valoroasă Magda.
Ai fost privită diferit de colegi după ce ai interpretat-o pe Magda în Umbre?
Nu cred. Dar mulți dintre colegii noștrii sunt fani Umbre și sunt încântați pentru noi.
Dar cum ți s-a schimbat viața după ce ai jucat într-un serial atât de apreciat de public?
Sunt într-o continuă mirare. Ne știu foarte mulți oameni. În circuitul în care mă tot învârt nu s-au schimbat multe, ca raportare zic. Dar publicul te tratează altfel. Spre exemplu, oamenii te caută pe Google.
Citește și: Am văzut primul episod din Umbre 2 ca să-ți zic ce mai face cel mai iubit taximetrist
Mi-a zis cineva că la mine prima sugestie e „Mădălina Craiu vârstă”, așa că am dat și eu un search. Asta e ce am găsit: Mădălina Craiu – vârstă – wiki – Wikipedia – data nașterii – biografie – imdb – NUD – filme. Din care pot înțelege că vârsta mea e de mare interes. Dar n-am pagină de Wikipedia, nici biografie, iar pe IMDb nu scrie, deși acolo pot fi căutate producțiile în care apar. Apoi: Mădălina Craiu nud?! M-a terminat! Vreau să anunț pe această cale că sunt născută pe 26 noiembrie 1990. Am aproape 27 de ani adică. Nuduri nu găsiți.
Pe coloana sonoră a serialului sunt și câteva manele. Ai dansat vreodată în secret pe melodii de la Florin Salam sau Adi Minune?
Da, dar nu e vreun mare secret. Îmi place Salam. Și cred că merită să fie apreciat de un public mai divers decât cel de până acum.
Ce înjurătură mișto ai învățat în serial?
Acest cuvânt: „mufarină”. Nu e chiar o înjurătură, dar poate fi folosit în context. „Spărgea-ți-aș mufarina”, ca să dau un exemplu.
Pe cei ai spart banii primiți pe al doilea sezon?
O vacanță. Dar sunt departe de statutul de vedetă. N-am fost asaltată de paparazzi în vacanță. Nici n-ar fi avut ce vedea, săracii. Îmi plac muzeele, că și eu sunt consumatoare de nuduri.
Ai avut vreun moment în care să îți fie frică tocmai pentru că ești celebră?
Mă recunosc oamenii, da, dar nu zilnic. Cum ziceam, nu-s celebră. Frică nu îmi e, însă am o problema cu Facebook câteodată. Suntem foarte accesibili. Și mesajele intră direct pe telefon.
Citește și: Serialul Umbre îți poate îmbogăți vocabularul și viața intelectuală
Câteodată, noaptea, când vrei să stai liniștit, te mai bombardează cineva cu mesaje. Pot deveni foarte violenți dacă nu răspunzi. Iar eu am o politică cu timpul personal. Nu sunt disponibilă oamenilor necunoscuți după o anumită oră. E ciudat cum cineva se simte îndreptățit să îți invadeze spațiul și să aibă și pretenții de la ține.

Care a fost cel mai stupid lucru care ți s-a întâmplat după ce ai jucat în producția celor de la HBO?
O frază pe care am spus-o în primul interviu filmat de la premieră. Am zis că îmi place textul (scenariul) foarte mult pentru că „îmi intră foarte bine în gură și mi-a făcut mare plăcere”. Un moment de grație, ce să zic.
Ce lecții de viață ai păstrat de la Relu?
Magda învață de la Relu o atitudine specifică lui: să pară puternică în cele mai sinistre momente. E o lecție neverbalizată. Eu, Mădălina, am învățat că tre’ să am o rangă în portbagaj. Mai practic.
Ce ai vrea tu să înțeleagă și să știe lumea despre serial?
Aș vrea să înțeleagă că noi ne dorim foarte tare să îi avem ca spectatori, că pentru ei facem asta și că Umbre e un produs de care suntem mândri. Enjoy!
Citește mai multe despre filme și seriale:
Am vorbit cu regizorul primului thriller românesc care are o coloană sonoră bestială
Am vorbit cu Alexandru Solomon despre experimentele pe maimuțe din URSS
Filmul românesc care-ți arată cum e o zi din viața unei prostituate
More
From VICE
-

-

-

Screenshot: Wizards of the Coast -
