Am inventat rubrica asta ca să le dăm de lucru internilor noștri.
Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a împlinit astăzi 85 de ani, deci deja poate să-şi serbeze nunta de argint cu Miron Cozma şi minerii pe care i-a chemat în ’90, dar preferă să se ducă cu doamna Nina la un concert. Nu ştiu ce urari îi face Nina azi, mai ales c-o suspectăm, în redacţie, că e un robot venit din viitor să distrugă poporul dacic, dar, ca să aflu ce urări de belşug i-ar face românii şi ce cadouri pline de stricnină i-ar oferi, am ieşit pe străzi să discut cu oamenii, că nu degeaba se spune că oamenii buni mor tineri.
Videos by VICE
VICE: Ce îi urezi lui Ion Iliescu de ziua lui?
Andrei: Nimic, a avut parte de destule la viaţa lui, de la jocuri politice la mai puţin politice. Cred că Nina o să-i ofere un cadou, o să-l pună să mai asculte o dată fostul imn.
Ce rol crezi că a avut în istorie?
N-a fost nici salvator, dar nici n-a stricat. El a fost omul care a rupt comunismul, a avut tupeul să se ridice. Dar pe vremea lui s-au făcut şi marile corupţii din ţară, alea cu Adrian Năstase. Pe de altă parte, nu cred că ar fi fost mare diferenţă cu altcineva în locul lui.
Câte aniversări crezi că mai prinde?
Cinci ani lejer, a îmbătrânit şi el, cu tineretul nu prea îi mai merge bine şi de-asta cred că n-au mai stat oameni la coadă anul ăsta, să-i ureze la mulți ani. Dar ar fi trebuit să mai treacă şi el pe la partid de ziua lui în loc să stea acasă cu Nina şi după aia să meargă la concert.
VICE: Ca personaj politic, cum ţi se pare Ion Iliescu?
Iulian: Ca o babă fără batic. Ăsta a fost mai rău ca râma, dar anu’ ăsta se duce sigur. A fost cea mai mare tragedie a poporului român. Ne-a vândut ruşilor ca pe ultima târfă, când a participat la diversiunea din ’89 şi ne-a dus rău de tot în jos, suntem cu 50 de ani în urmă din cauza lui. Tot ce-a făcut a afectat o generaţie întreagă. În locul lui aş fi scris o carte numită Destinul unui om laş.
Să-nţeleg că nu prea îi urezi de bine.
Îi urez să moară cum au murit oamenii în ’89, sper să trăiască şi el pe un salariu pe care trăiesc în prezent părinţii noştri, după douăzeci şi ceva de ani de muncă. Îi doresc să nu mai prindă sfârşitul lui martie.
Ce cadouri crezi că a primit de la alţi politicieni?
Petre Roman i-a făcut sigur cadou un pulover d’ăla de flanel, cum aveau ei la revoluţie, cu sloganul „Am învins”. Bombonel i-a dat o cutie de bomboane de-aia de pe timpuri, cu rom, ştii? Miron Cozma i-a oferit un târnăcop şi-o lopată şi i-a urat să dea colţu’, iar Dinescu i-a promis că o să-i scrie o carte, Memoriile unei Gheişe varianta românească. Ah şi Voiculescu sigur o să-i trimită o haină de blană de vulpe românească. Şi Putin cred că o să-i ureze foarte mult bine, cu siguranţă o să primească de la el un braţ de gloanţe AK-47 şi două şenile de tancuri.
VICE: Ce îi urezi fostului preşedinte?
Bobi: A, e ziua lui astăzi? Să prindă suta şi el şi eu. La mulţi ani! Acum, pe bune, cred că mai prinde sigur vreo cinci ani şi mai scrie şi vreo două cărţi. Are destulă materie cenuşie.
De ce crezi că anul ăsta n-a mai dat liber la pensionari să-l felicite?
A considerat că e mai bine să iasă şi el într-un club, ceva, dar tot cred că o să fie un party cu boşorogi sau ceva restrâns cu familia.
Oare ce-a primit de la Nina?
Nişte flori sau poate un ceas. Un ceas de tablă… d’ăla Olimpus, aşa mai nostalgic.
VICE: Astăzi fostul preşedinte împlineşte 85 de ani, ce cadou i-aţi oferi?
Nicu: Un buchet de trandafiri, pentru că se apropie de apogeul vieţii şi îi doresc să repare ce a greşit, dacă se mai poate. De la Băsescu a primit de onomastică un buchet cu flori, asta este ca la o bijuterie proastă, făcută din material prost şi poleită cu aur. I-a dat un buchet cu flori, dar în el cred că sunt milioane de înjurături. Nu e dat cu sufletul, e doar aşa ca să fie, dar mai bine îl înjuri pe om şi-i spui că a fost un măgar.
I-aţi face şi o urare?
ÎI doresc să fie sănătos, chiar dacă a greşit în viaţă, eu îl iert. Dacă nu era el, era altul. Probabil mai bun, pentru că, la Revoluție, românaşii şi-au luat ţeapă. Au împuşcat un comunist şi s-au ales cu altul.
Credeţi că vin şi minerii la ziua lui?
Da şi chiar dacă nu i-a chemat ca să facă uz de ceea ce a fost, sunt mulţi dintre ei care-i spun la mulţi ani şi la ora actuală şi care au mâncat o pâine pe lângă el. Miron Cozma se bate cu cărămida-n piept că a dus-o rău, dar când i-a chemat, de ce a venit? Mai bine rămânea în puşcărie şi se întâlnea cu ăştia de au făcut numai porcării acum.
VICE: Ştii că azi e ziua lui Ion Iliescu?
Anca: A, nu ştiam. Atunci îi urez la mulţi ani şi multă sănătate, cam atât.
Va petrece în familie, după care va merge la un concert. Tu cum i-ai recomanda să-şi serbeze ziua?
Să facă ce-i place. Nu ştiu prea multe despre el în afară de faptul că a fost preşedintele țării şi preşedinte de partid. Am auzit aşa de mineriade, parcă era ceva în neregulă acolo, dar alte lucruri nu mai ştiu. La mine în familie nu prea discutăm despre el, discutăm mai mult despre ăştia mai actuali.
VICE: Ce îi urezi fostului preşedinte?
Angela: I-aş ura la mulţi ani doar pentru că a fost preşedintele României şi îl respect pentru asta. Să zicem că reprezintă ceva pentru ţară şi pentru istorie, dar cam atât. Ca şi persoană nu-l cunosc, nu l-am studiat foarte mult şi oricum nu sunt fan PSD.
Ce cadouri crezi că a primit din partea familiei?
Ştiu că în general politicienii primesc tot felul de chestii antice şi de patrimoniu, tablouri şi cărţi valoroase, probabil a primit ceva de genul ăsta. Poate a primit şi flori, astea se dau oricum, fie că eşti femeie sau bărbat.
Dar Miron Cozma? Oare ce i-a urat?
Multă sănătate probabil şi să iasă cu el la un şpriţ.
De ce crezi că anul ăsta a ales să petreacă în familie şi n-a mai dat liber oamenilor să-l felicite?
Nu ştiu dacă are vreo legătură cu alegerile şi cu faptul că PSD a pierdut, dar la ce scandal mare a fost prin presă şi prin viaţa politică, poate şi-a mai pierdut din notorietate şi din fani.
Crezi că va mai continua să scrie cărţi?
A făcut 85 de ani, dar s-ar putea să mai aibă timp, din câte îl văd eu, se ţine bine. Cred că ajunge la 90 de ani cel puţin. În general, ăştia care sunt mai căliţi o duc până mai târziu.
În concluzie, Ion Iliescu rămâne o figură controversată pe scena politică românească, iar oamenii au păreri împărţite când e vorba de făcut urări. În schimb, aproape toată lumea e convinsă că fostul preşedinte o să mai rămână mulţi ani în peisajul autohton, așa că poate în următorii ani o să aflăm și vinovații în dosarul Mineriadei sau al Revoluției din 89.
Mai citește și alte articole despre Iliescu și aventurile sale:
Ion Iliescu – Destinul unui robot de stânga
Mineriada a fost o umbră hidoasă
Povestea cavalerului fără cap care bântuie România
Alegerile din 2014 sunt o clonă tristă a celor din ’90