Zece întrebări pe care ai vrea să le pui unui bolnav de HIV

Cândva prin 2009, Alex Sparrowhawk s-a combinat cu un tip și în flăcările pasiunii, cuplu a decis să nu folosească prezervativ. Câteva săptămâni mai târziu, el a început să se simtă rău și a dezvoltat o tuse de care nu mai reușea să scape. Deși primul test HIV a ieșit negativ, al doilea nu a fost de bun augur. Astăzi, el se numără printre cele 103 mii de persoane din Anglia purtătoare a virusului HIV.

La câțiva ani după ce a fost diagnosticat, Alex și-a dat demisia de la jobul din asigurări, ca să lucreze pentru Terrence Higgins Trust, în cadrul forumului online MyHIV. „E drăguț să faci ceva care contează, decât să muncești doar ca să-ți plătești facturile", mi-a spus el când l-am sunat să-l întreb câteva lucruri.

VICE: Cum e să trăiești în zilele noastre cu virusul HIV?
Alex Sparrowhawk: Știu că sună dubios, dar probabil sunt cele mai bune timpuri în care ai putea fi diagnosticat cu HIV. Tratamentele medicamentoase se îmbunătățesc constant și astfel nu am lăsat boala să-mi dicteze viața. Am fost și foarte norocos, pentru că am avut o rețea de sprijin foarte bună.

În schimb, a rămas stigma din jurul bolii. De exemplu, comentariile de la subsolul articolelor online despre HIV sunt absolut oribile, sau când a apărut știrea cu Charlie Sheen, auzeam ce discutau oameni prin baruri și mă gândeam: „Habar nu aveți cum e să trăiești cu virusul ăsta în zilele noastre."

Care a fost prima ta reacție când ai aflat?
Când am primit un mesaj în care mă rugau să revin la clinică, la două zile după al doilea test HIV, știam că e ceva în neregulă. Nu te cheamă înapoi la cabinet dacă totul ar fi ok. Așa că am contactat un fost prieten, purtător de HIV și l-am rugat să mă însoțească. Când mi-au dat vestea, îmi treceau prin cap o groază de întrebări, cum ar fi: „O să mă îmbolnăvesc?", „Va trebui să nu mai lucrez?", „O să mai fiu vreodată cu cineva?" Doctorul și prietenul meu au încercat să mă liniștească, dar nu prea i-am ascultat. Deși aveam o bănuială, vestea a fost destul de șocantă.

Ești într-o relație în momentul de față?
La trei luni după diagnosticarea mea, am întâlnit pe cineva cu care am fost șase ani și jumătate. Ne-am despărțit vara asta, dar nu a fost din cauza virusului. E o nebunie, pentru că în punctul în care am aflat, eram convins că o să rămân singur, dar la scurt timp l-am întâlnit pe actualul fost.

Cum le spui oamenilor cu care ieși la întâlniri faptul că ești purtător de HIV?
Pentru că l-am cunoscut pe fostul meu prieten la scurt timp, nu am fost nevoit să port prea multe conversații despre asta. Acum stau și mă gândesc: „Cum pot aborda subiectul fără să fie incomod?" Nu mi-e jenă să vorbesc despre asta, doar că nu un lucru ușor de adus în discuție.

De când ne-am despărțit, am evitat aplicațiile de dating, pentru că mi se pare prea multă bătaie de cap să mă gândesc cum să abordez situația. Oare o să atrag doar persoane ignorante? Am prieteni purtători de HIV care mi-au arătat mesajele primite pe Grindr, de genul: „Nu ai ce să cauți aici, dai boala!". Așa că e mai bine să nu-mi bat capul cu asta acum.

Ai fost vreodată paranoic cu transmiterea bolii, în felul în care sunt cei care nu au HIV?
Sunt ok cu asta. Am destulă încredere în știința și cercetarea din spatele afirmațiilor, încât să știu că nu sunt contagios. Nu simt ca și cum aș expune pe cineva riscului de a contracta virusul. În momentul în care urmezi un tratament antiretroviral de mai bine de șase luni, virusul ajunge la un nivel insesizabil și riscul devine infim. Am ajuns în punctul în care putem să stopăm transmiterea prin tratamente, ceea ce este fantastic.

Presupun că bagi destul de multe medicamente? Dacă da, cum te simți în privința asta?
Eu iau o singură pastilă pe zi. Sunt nevoit să o iau în fiecare zi, dar a intrat în rutina mea zilnică, la fel ca spălatul pe dinți. Unii oameni mi-au spus că li se pare dificil pentru că, poate pentru restul zilei pot uita de faptul că sunt seropozitivi, dar momentul în care trebuie să iei pastila e o reamintire constantă. Mi se pare foarte important să nu faci din asta o dramă, așa că eu iau pastila la cină, cu un pahar de vin.

Ai fost vreodată discriminat la muncă din prisma bolii?
Eu mă consider destul de norocos, nu am avut niciodată probleme la fostul meu job și evident, nici la fundația pentru HIV. Am făcut public diagnosticul pe rețelele sociale și la muncă, încă din 2012, pentru că doream să devin mai vizibil în lumea activismului, iar asta mi-a oferit sprijinul din partea oamenilor. Le-am explicat că aveam virusul de vreo trei ani, iar un lucru evident este faptul că asta nu m-a schimbat ca persoană. Iar acum, mi se pare că sunt destul de încrezător, încât, dacă se ivește vreo problemă, să știu cum să-i fac față și cui să-i cer un sfat bun, ca să nu se mai întâmple în viitor.

Ți-a afectat în vreun fel planurile tale de viitor?
Eu cred că cel mai bine este să profiți de ce-ți oferă viața, iar eu am făcut același lucru cu virusul HIV. Consider că am devenit mai încrezător și mai puternic, iar zilele astea fac lucruri de care nu mă credeam în stare, dacă nu aș fi fost diagnosticat. Cred că a fost un fel de provocare să obțin cât mai mult de la viața mea, pentru că nu-mi doresc s-o irosesc. Chiar dacă știam că nu voi muri și că voi fi sănătos, am vrut să mă asigur că mă și distrez.

Crezi că cercetătorii vor dezvolta un leac care să eradicheze în totalitate virusul?
Nu cred că am nevoie de un leac. Iau o pastilă pe zi și asta e suficient ca să nu transmit virusul mai departe. Am o viață normală și sănătoasă. Eu cred că nu poți obține asta decât prin vizibilitate și o comunicare deschisă, chiar dacă e doar în cercul intim de prieteni.