10 întrebări pe care ai vrut mereu să i le pui unei românce care conduce un tramvai

E ora 4 dimineața. Bucureștiul e aproape mut și se pregătește greoi de o nouă zi haotică. În timp ce tu te întorci pe partea cealaltă, Georgeta Dumitrache iese din casă și pornește pe drumul obișnuit către muncă. În ceața aia, abia dacă-i mai poți vedea zâmbetul. Ajunge la depoul Militari și urcă în tramvai. Face puțină ordine în cabină, își așază atentă lucrurile pe bord, parfumează garnitura cu un odorizant și își începe tura pe traseul liniei 35.

Georgeta are 40 de ani și pe ultimii doi i-a petrecut făcând o meserie pe care o asociezi, de obicei, cu o muncă a bărbaților. Este una din cele 85 de femei vatman din capitală, adică 10% din totalul angajaților RATB (mai nou „Societatea de Transporturi Bucureşti” SA) de pe tramvaie, așa că, dacă ai întâlnit-o în trafic, te poți considera norocos.

Videos by VICE

Am vrut să aflu mai multe despre viața ei și despre cum își petrece o zi normală în traficul din București, într-o cabină rece de tramvai, care îți crește adrenalina.

Am întâlnit-o la Gara Basarab, celălalt capăt al liniei 35. Stătea mândră la cârma unui tramvai ruginit pe mai toate părțile, cu oglinda retrovizoare spartă și ușile îmbătrânite. Mi s-a părut în primele secunde că cineva a făcut o glumă, punând-o la cârma tramvaiului, pentru că radia. Nici când o mașină i-a tăiat calea nu și-a pierdut zâmbetul.

VICE: Cum ai descrie meseria ta?
Georgeta Dumitrache: E foarte frumoasă, dar e și periculoasă. În primul rând din cauza traficului, iar mai apoi din cauza celor care trec printre vagoane sau prin spatele garniturilor. Și mai sunt călătorii care sunt nervoși și își varsă frustrările pe vatman. Însă eu îmi închid ușa și încerc să îi ignor, pentru că nu am cum să le țin piept. Au și dreptate, ei sunt supărați că vin greu tramvaiele.

Chiar, de ce vin așa greu mijloacele de transport în comun?
În primul rând din cauza semafoarelor, care sunt sincronizate cu cele ale șoferilor. Apoi din cauza celorlalți șoferi, care nu țin cont de faptul că noi avem culoarele care ar trebui să rămână libere. Și mai e vorba de condițiile meteo. Noi avem pauza de masă de 15 minute pe zi, dar atunci când a fost ger, am renunțat la ea și am plecat mai devreme pe traseu, pentru că știam că oamenii așteaptă înghețați în stații.

Și ce faci dacă ți se strică tramvaiul?
În primul rând încerc să îl remediez singură. Trag pantograful și umblu la tabloul de siguranțe. Dacă e vreuna arsă, o schimb, că am la mine mereu unele de rezervă. Motorul tramvaiului arată ca o cuvă a mașinii de spălat. Imaginează-ți 99 de degete intercalate. Când tramvaiul pleacă sau oprește brusc, e posibil să sară mecanismul ăsta și să trebuiască să îl repari manual. Mai dai la telemeu, mai o pedală. Unde nu poți repara, trebuie să aștepți tramvaiul care vine din spate, le cuplezi cu un cui și te duce la depou.

Astea sunt siguranțele pe care Georgeta le are mereu cu ea

Tramvaiele astea sunt definiția murdăriei. Cum ar fi să lucrezi pe un tramvai nou?
Ar fi minunat, dar cred că trebuie să așteptăm până la alegerile următoare. De când lucrez ca vatman, nu s-au făcut decât recondiționări, nu s-a cumpărat nimic nou. Eu trebuie să vin cu un prosop la muncă cu care să mă protejez, pentru că scaunul ăla pe care stau e un focar de infecție.

Cum e traficul din București pentru tine?
Atunci când e câte un polițist în intersecție care să dirijeze, e mai bine, dar dacă e doar semaforul, poate deveni foarte agasant, pentru că îți taie mulți calea. Trebuie să anticipez mereu mișcările șoferilor, de multe ori i-am salvat de la a face accident cu tramvaiul în care eram.

„Mă mai și enervez, îți dai seama. Odată, am dat o palmă atât de tare în bord, că m-a durut mâna câteva ore.”

Ai avut vreodată un accident cu tramvaiul?
Bineînțeles. Primele cinci luni în meseria asta au venit cu cinci accidente. Intrau în fața mea și nu mai apucam să opresc, că tramvaiul nu poate opri ca o mașină. Întotdeauna accidentele cu tramvaie sunt din cauza șoferilor, nu a vatmanilor, sau cel puțin cele pe care le-am avut eu.

Cum te privesc ceilalți participanți la trafic?
Cei mai mulți se uită mirați, nu se așteaptă să vadă o blondă lucrând ca vatman. Câțiva îmi trimit și bezele. Nu am întâlnit șoferi misogini, care să își permită să nu fie disciplinați din cauza asta. Ba chiar am impresia că sunt mult mai respectată, fiind femeie. Chiar am avut oameni care m-au întrebat ce caut aici, de ce mi-am ales să fac asta. Dar nu pot explica nimănui cât de fericită sunt în meseria asta. Nu știu de ce nu m-am gândit să fac altceva, că înainte să vin la RATB, am lucrat în marketing, pe vânzări.

„Soțul mereu mă încurajează și îmi spune mereu cât e de mândru de mine.”

Crezi că lucrezi într-un domeniu al bărbaților? Colegii te privesc altfel?
Nu cred că este o lume a bărbaților. Din contră, ne comportăm de la egal la egal. Mi-au scos și o poreclă: Clopoțica. Când am făcut cursurile de pregătire, un viitor coleg mi-a spus că e mai bine să dau un claxon când ajung în intersecții mai dificile. Așa că eu anunț destul de des că sunt acolo, că poate un șofer a uitat că are tramvaiul în stânga, care așteaptă la același semafor.

Nu îți este greu să te trezești atât de devreme?
Crede-mă că în doi ani de când lucrez ca vatman nu am simțit în nicio zi oboseala sau greutate în a mă trezi. Mă ridic din pat la trei și sunt seri în care nu pot adormi până la 12, dar nu am nevoie de cafea ca să fiu fresh după trei ore de somn. Probabil așa se manifestă cineva care face ceea ce îi place.

Cum arată Bucureștiul la ora 4 dimineața? Cum îl găsești?
Câteodată poate fi sinistru, pentru că ești aproape singur pe străzi și te poți speria puțin de peisaj. Mai ales în diminețile de iarnă și mai ales în zonele de periferie, unde ajungem la depou. Te bucuri când vezi oamenii care te așteaptă în stație și abia aștepți să se lumineze de ziuă. Și chiar dacă e traficul mai lejer decât în timpul zilei, accidente se pot întâmpla și la ora aia, ba chiar cu singura mașină de pe stradă.

Cum arată viața ta după muncă?
Când nu sunt pe tramvai, sunt cea mai casnică femeie din lume. Deși nu gătesc zilnic, îmi place să fiu cât mai mult alături de familia mea. Am un fiu de 20 de ani și o fată de 15. Împreună cu ei și soțul meu sunt fericită. Anul trecut am împlinit 20 de ani de la căsătorie, iar soțul s-a gândit să sărbătorim diferit. Așa că am fost în Tenerife. Mi-a plăcut foarte mult, dar nu aș pleca niciodată din România.