Fericirea nu prea mai există pentru șase tineri iranieni care au fost arestați în mai pentru că au cântat și au dansat prin Teheran pe melodia Happy a lui Pharrell Williams. Ştirile locale spun că grupul care a făcut clipul muzical „Happy in Iran” și-a primit sentința miercuri: 91 de lovituri cu biciul și închisoare cu suspendare.
Conform unui raport al Campaniei Internaționale pentru Drepturile Omului în Iran, grupul a fost condamnat pentru „participarea la crearea acestui clip vulgar” și pentru „relațiile ilegitime dintre membri.” Cinci dintre participanți au primit șase luni cu suspendare, în timp ce regizorul s-a ales cu un an de închisoare cu suspendare. Fiecare membru al grupului a fost condamndat la 91 de lovituri cu biciul.
Videos by VICE
„O sentință cu suspendare devine nulă după o anumită perioadă de timp,” a declarat avocatul grupului, Farshid Rofougaran, pentru Iran Wire. „Când e cu suspendare, verdictul nu este executat, dar dacă în această perioadă e comis un alt act ofensator, atunci acuzatul va fi supus la pedeapsă legală, iar sentința intră în vigoare.” a spus el. În cazul ăsta, sentința expiră după trei ani.
Clipul, care arată trei femei fără văl cum cântă hitul lui Pharrell Williams alături de trei bărbați în diverse locuri din Teheran, a fost postat în aprilie și a strâns peste 165 de mii de vizualizări înainte să fie dat jos. Chiar și așa, copii ale clipului încă circulă.
Participanții au fost arestați, în luna mai, pe baza violării legilor țării care privesc vulgaritatea și au fost forțați să-și ceară scuze public pe postul de televiziune naţional.
În emisiunea de după arestarea grupului, autoritățile statului s-au referit la clip ca la „unul obscen, care ofensează morala publică,” conform Agenției de Știri a Studenților din Iran. Iranienii erau prezentați în timp ce erau interogați de un polițist.
„Tinerii noștri ar trebui să evite acest tip de oameni și acest gen de probleme,” i-a spus polițistul reporterului. „Să ştie că suntem în stare să identificăm și să prindem genul ăsta de făptaşi imediat.”
Arestările inițiale au dus la crearea hashtag-ului #freehappyiranians, și au atras critici și comentarii internaționale, chiar și de la autorul melodiei. „E mai mult decât trist că puștii ăștia au fost arestați, pentru că au încercat să răspândească fericirea.”, a postat Pharrell pe Facebook.
În mai, și președintele Iranului, Hassan Rouhani, și-a dat cu părerea despre arestări și a postat pe Twitter:
Ştirile de pe social media de la sfârșitul lunii mai spuneau că grupul a ieșit pe cauțiune înainte de proces. Regizorul clipului, Reihane Taravati, a postat o imagine cu ea pe Instagram la acel moment, cu descrierea, „Hei, m-am întors. Mulțumesc, @pharrell și tuturor celor cărora le-a păsat de noi, vă iubim mult și ne-a fost tare dor de voi.”
Urmărește-o pe Kayla Ruble pe Twitter: @RubleKB
Traducerea: Dana Alecu
Citește mai multe despre Iran:
Cinematografia în Iran
Haine disco pentru un Iran fantastic de dinainte de revoluție
În vizită pe insula petrecerilor din Iran