Fotografiile vechi sunt un mod mişto să-ţi aduci aminte c-au existat oameni înaintea ta care duceau acelaşi gen de existenţă şi că nu eşti tu originalul care a inventat apa caldă, orice ai face. Îţi demitizează trecutul. Dar uneori e greu să relaţionezi cu ele, fix din cauza lipsei culorilor, că tot cadrul pare rupt dintr-un univers alternativ în care nu exista cromatică. De-asta îmi plac proiectele de tipul Istorie în culori, în care fotografii vechi româneşti sunt scanate şi editate, pentru că-mi dau seama de nişte lucruri mici, gen de ce maică-mea îmi spunea că toate muncitoarele ei de la uzină erau în limbă după Nichita Stănescu.
Nichita Stănescu
Videos by VICE
Proiectul e făcut de doi graphic designeri, Dragoş Andreescu din Craiova şi Florin Rostariu din Nuremberg. A început prin ianuarie 2014, când cei doi s-au cunoscut pe un forum internaţional de coloratori şi de atunci postează cam o poză editată pe zi, cu tot felul de persoane, de la Brâncuşi, la femei anonime ale Regatului România care se bălăcesc la mare.
La început căutau pe tot internetul fotografii din România, dar le găseau la o rezoluţie destul de mică, dar acum, când pagina a ajuns celebră, primesc imagini de la colecţionari. Ei selectează imaginile pe care o să le coloreze după valoarea artistică şi după importanţa istorică, deci n-o să vezi portretele alea banale agăţătate de bunică-ta peste Răpirea din Serai pe pagina lor.
Fiecare dintre ei are stiluri diferite în care abordează pozele, ca să diversifice postările. O editare foto poate să dureze între o oră şi câteva săptămâni, pentru că ei colorează în reprize. Cel mai dificil lucru în tot procesul este multitudinea de detalii, dar şi natura în sine. Le este foarte greu să reproducă miile de nuanţe ale ierbii, copacilor, florilor, chiar dacă îşi dau seama de anumite culori după diferitele nuanţe de gri.
Dar oricât ar lucra la ele, pozele nu pot rivaliza cu unele făcute color şi unii îi critică pentru inadvertenţe. Dar ei încearcă să elimine aceste diferenţe. Documentează culorile hainelor comune de pe internet, iar pentru cele oficiale, precum uniformele militare, apelează la experţi precum Emil Boboescu de la asociaţia Tradiţia Militară.
Dacă vrei să contribui şi tu la siteul lor, poţi oricând să le trimiţi imagini editate de tine, pentru că acceptă şi colaborări.
Şi n-ar strica nici să arunci un ochi pe proiectele lor separate de documentare fotografică, Monumente Pierdute a lui Dragoş şi Colorstariu al lui Florin.
Citește și alte articole despre fotografii vechi:
Fotografii din alte vieți
Fotografiile astea color cu al treilea reich îți dau fiori
Viața de zi cu zi în România comunistă
O serie de fotografii vintage cu femei heroinomane din Vancouver