FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Istoria românilor în meme-uri ar putea fi manualul alternativ care să-i facă pe copii să învețe

Instituția meme-ului a ajuns atât de mare, încât poți zice aproape orice printr-o poză și un text. A ajuns la faza asta și istoria.
Nicolae și soția, cuplul ăla despre care vor mai face glume și nepoții.

Deja ai aflat săptămâna asta cum au ajuns meme-urile să-i facă pe tineri marxiști și comunismul sau alte chestii să nu pară atât de nasoale. Am găsit și-n România o pagină pe care ai putea să intri din când în când să vezi cam cum ar putea fi predată istoria tinerilor, celor care s-au născut pe Snapchat sau Facebook. Romanian History Memes trece și pe la regalitate, dar și prin politica actuală cu PSD, iar din când în când apare un Nicolae Ceaușescu, pentru că și românii în general se gândesc la comunism prin imaginea ultimul lider al lui. Așa că am vorbit cu cel care o întreține.

Publicitate

Am zis la început că-i un manual alternativ, ceea ce nu înseamnă că o să înveți acum ce n-ai prins în școală. Dar ar putea fi o chestie de implementat pe viitor, să ai manuale cu meme-uri și cine vrea să afle mai mult, citește mai departe. Uite, dintr-un meme cu Winnie The Pooh afli că-i ceva ură între români și unguri.

Mai e și momentul luptei de la Călugăreni, când Mihai Viteazul, cu o armată mică și pricăjită, a reușit cumva să o dea bine parte-n parte cu otomanii (care erau un imperiu pus pe cuceriri). Și o chestie care ar merge la fix și în prezent, pe numele BOR, e butonul de ctitorire. Aici e vorba de Ștefan cel Mare, liderul care se bucura de victorii cu biserici.

Citește și: Ambasada rusă s-a apucat de trollaj online și meme-uri

Cel care dă drumul pe net meme-urilor ăstora are 19 ani și e din Slatina. L-a prins treaba asta cu mematul de mai devreme. „M-am pregătit de când eram puber și o ardeam pe 4chan. Îmi amintesc că am văzut «bufnița O RLY?» și m-am îndrăgostit. Meme-ul e un mod de exprimare pentru mine, motivul existenței noastre. Pe pagina mea, de exemplu, poți să râzi, poți să inveți ceva, iar în unele cazuri, te poate lovi o stare de mâhnire", mi-a zis el, dar nu înainte să-mi ceară să-i păstrez anonimatul, ca să nu pună faima prea multă presiune pe el.

O să vezi diverși oameni care se vor simți atacați de meme-uri. Ultima fază e cu Primăria Capitalei, care n-a înțeles că o copertă cu noul logo nu-i chiar reală, ci o cioacă dată pe net. Chestiile astea pot fi tăioase, arogante, proaste sau amuzante și vor fi mereu oameni care să le urască. Au ceva însă al lor când e vorba să transmită un mesaj. „Meme-ul e deja artă, pe galeriile de artă ale internetului. Și o să rămână al nostru, adică așa sper, măcar sunt și eu bun la o artă", mi-a rezumat creatorul paginii Romanian History Memes treaba asta.

Publicitate

Înainte să te las să-ți mai bucuri ochii cu niște meme-uri despre români, îți prezint și ciclul de viață al unui: apare, e suprafolosit, devine (auto)ironic, îl postează mama ta pe Facebook (moare) și mai are o mică resuscitare după ce se calmează apele. Nu știu dacă-s bune sau nu, depinde cum le folosești. Ar putea suna grav: cu un meme vine și o responsabilitate mare, dar eu doar mă uit la ele, râd la alea care-mi plac sau le ignor p-alea proaste.

Unele-s cu trimiteri la sex, altele sunt false (evident, Ceaușescu nu l-a prins la manele pe Romeo Fantastik), dar nici n-a ajuns internetul să fie responsabil de educarea copiilor. Cert e că dacă l-aș fi văzut p-ăla cu Cuza – „De ce să schimbi prim-ministrul când poți schimba tot guvernu'?" – probabil că mi-aș fi pus mai multe întrebări decât a reușit să dea răspunsuri profesoara.

Vezi și alte meme-uri date de români pe net:
**_[Cele mai bune meme-uri și glume despre taximetriștii care au protestat ieri față de Uber

](https://www.vice.com/ro/article/meme-uri-si-glume-despre-protestul-taximetristilor)****[Cele mai bune meme-uri cu noul logo pentru București (în care apare și Soros)

](https://www.vice.com/ro/article/meme-uri-noul-logo-bucuresti-in-care-apare-si-soros)**Cele mai frumoase meme-uri și glume despre 1 mai, mici și festivaluri din Mamaia_

CAP, adică manevra aia prin care iei pământ de la oameni și o faci să sune favor.

Știi că Țepeș încă e văzut ca un demi-zeu, nu?