FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Activiștii au blocat drumul unui camion cu cadavre de câini, la Bragadiru

În iunie Curtea de Apel a decis să suspende normele de aplicare pentru Legea Maidanezilor, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi eutanasiați.

Autoritățile omoară câinii maidanezi ilegal pe bani publici, după ce în iunie Curtea de Apel a decis să suspende normele de aplicare pentru Legea Maidanezilor, spun cei de la Vier Pfoten, care s-au săturat de negocieri diplomate și s-au dus ieri seară peste ucigași.

Au primit informații că la adăpostul de câini din Bragadiru, fix lângă Rahova, la pârnaie, nu doar că se ucid în masă animalele, dar se face și barbar. Așa că au mers acolo, au blocat căile de acces cu vreo șapte mașini și s-au pus la pândă. Miza era să oprească mașina cu câini morți și să facă autopsia cadavrelor. Au oprit camionul și au stat vreo patru ore în jurul lui. S-au strâns acolo jandarmeria, poliția, iubiorii de animale, presa plus un criminalist cu pelerină lungă albastră și glugă trasă pe cap.

Publicitate

Pe seară treaba s-a pus în mișcare, polițiștii au vrut să ducă camionul la o secție și să-l investigheze în tihnă. S-a lăsat cu urmăriri ca în Miami Vice, doar că cei cu girofaruri erau urmăriți de un convoi de mașini de iubitori de câini, activiști din diverse țări și de presă. În mijlocul mașinilor de jandarmi și poliție era camionul cu cadavre, pe care l-au purtat de la o secție la alta.

Am vorbit despre astea și despre problema câinilor maidanezi cu Gabriel Păun, director Vier Pfoten Internațional, singurul care a reușit să intre în prețiosul camion.

VICE: De ce ați hotărât să mergeți la Bragadiru?
Gabriel Păun: Când nu apar rezultate din diplomație, trecem la alte acțiuni.

Am vrut să arătăm că timp de trei luni s-a ucis ilegal și că este timpul să se oprească. A fost și un test să vedem dacă poliția cooperează. În general pare că are tendinta să mușamalizeze, dar asta vom vedea. La sfârșitul acțiunii au zis că în 48 de ore ne vor da un raport complet despre cum au fost uciși câinii și ce urmări vor fi. Dacă raportul e unul obiectiv, vom face apel să se aplice sancțiunile. Dacă nu, facem un capitol nou la procesul pe care îl avem cu ASPA și municipalitatea - dăm în judecată și Poliția.

Cum v-ați înțeles ieri seara cu autoritățile?
Jandarmeria a venit cu o atitudine dură, au încercat să bage mașina (cu câini morți n.r.) înapoi în curte. Le-am spus că, dacă așa acoperiți voi crimele, o să fiți expuși internațional. Poliția ne ignora. Apoi, a venit un criminalist și după aproape patru ore au vrut să deschidă camionul. Fiindcă nu puteau bloca presa care voia să filmeze, au hotărât să facă investigațiile la secție. Până să-mi iau mașina și să-i urmăresc, s-au pus în mișcare, așa că am oprit o mașină care plecase după ei și i-am rugat să mă ia.

Publicitate

Peste cine ai dat în mașină?
Niște iubitori de animale. Un convoi de mașini urmărea poliția și camionul. Habar nu aveam unde mergem. Pentru mine și toată echipa a fost o premieră internatională să urmărim poliția. A venit și presa în convoi. O parte din mașinile de poliție opreau mașini de urmăritori, dar nu au fost suficiente să îi oprească pe toți. Am avut noroc că nu am fost între mașinile oprite.

Ai fost singurul care a asistat la deschiderea camionului.
Da, inițial au vrut să oprească la secția din Bragadiru, dar acolo nu era curte, așa că au mers mai departe spre poliția din Domnești. Când au deschis camionul… deși motorul a mers continuu, aerul condiționat funcționa doar la șofer… a ieșit un abur ca de saună și un miros de toți polițiștii au fost împinși patru, cinci pași înapoi. Am fost prin ferme, abatoare, sânge, dar nici un miros nu s-a comparat cu ce am simțit când au deschis camionul ieri. Înăuntru erau containere, nu mi-am dat seama cum au murit cei peste o sută de câinii, e nevoie de analiză de specialitate.

Autoritățile susțin că pot ucide în continuare, că procesul câștigat de voi nu face decât să creeze un vid administrativ. Ce spun avocații cu care lucrați voi?
Din 24 iunie Curtea de apel a decis să suspende normele de aplicare pentru legea maidanezilor, iar fără aceste norme uciderea a devenit ilegală. Grav este că acum două săptămâni, șeful ASPA Răzvan Băncescu anunța că a omorât 16 000 de câini, dintre care jumătate după decizia Curții de Apel.

Publicitate

Toată povestea cu uciderea a pornit după ce s-a lansat ideea că Ionuț, copilul de patru ani, a fost ucis de maidanezi. Acum dovezile arată altceva.
În 2 septembrie 2013, după ce a fost ucis Ionuț, a început o manipulare în masă, toata lumea a căzut în capcană. Raportul procurorilor arata că de vină au fost câinii din proprietatea unei societăți comerciale. Totul a fost bazat pe informații false și mi se pare trist să văd cât de creduli am fost ca români. Eu unul mă simt înșelat.

Uciderile continuă. Cine le poate opri?
Victor Ponta are puterea să schimbe situația. Legea e blocată, dar se poate da o ordonanță de urgență care să clarifice situația rapid. Dacă nu intervine, fiindcă e un subiect sensibil în an electoral, se face vinovat de scăparea situației de sub control. Comisia europeana mai poate transmite un mesaj puternic, că legislația națională trebuie respectată - în prezent bani publici sunt folosiți pentru activități ilegale. Iar instanțele, am intentat procese, dar ne vom târî prin tribunale o veșnicie. Suntem tot mai departe de a avea străzi sigure.

Nu sunt mai puțini câini pe străzi? Așa pare.
În țară sunt mai multi câini ca oricând. În București nu s-au luat de haitele din zonele industriale - dacă mergi acolo sau pe centură sunt sute de câini, s-au înmulțit pentru că nimeni nu s-a ocupat de ei. Primarul Oprescu vrea să arate că Bucureștiul e curat, din motive electorale.

Publicitate

Și cum putem scăpa de câinii de pe străzi?
Organizația mondială a bunăstării animalelor recomandă abordarea sterilizării. E mult mai eficient să oprești înmulțirea, decât să îi omori.

Dar cetățeanului nu îi e teamă că maidanezul îl va viola, ci că-l va mușca.
Câinii agresivi trebuie luați la adăpost, doar cei pașnici lăsați liberi.

În România, între 2001 si 2008 s-au ucis în masă 155 de mii de câini și tot nu s-a rezolvat problema. În Italia se sterilizează și dă rezultate, în Bulgaria la fel. Chiar și în România, dar atâta timp cât s-a făcut front comun. Noi am arătat că funcționează modelul în niște municipalități: Dej, cândva Oradea.

Dar oamenii care își aruncă animalele pe stradă?
Nu putem bloca direct fenomenul, doar indirect, prin legi - spre exemplu sterilizarea și microciparea. Costul e de două sute de lei, dar doar vreo 14% dintre oameni sunt dispuși să plătească abia 47 de lei. Trebuie pedepsiți cei care nu își sterilizează câinii și îi aruncă pe stradă.

Totuși costul de două sute de lei e mare pentru mulți români. Ce soluții ar fi?
Statul ar fi putut aloca subvenții pentru sterilizare, în loc de bani pentru ucidere.

Crezi că autoritățile au interes ca maidanezii să rămâna pe stradă?
Eu cred ca da, pentru că dacă ne uitam la bani, bugetele sunt mari și pe termen lung. Ei știu că uciderea nu rezolvă problema, deci vor avea mereu câini pe stradă. Dacă se rezolvă problema, nu vor mai avea buget.

Publicitate

Mulți iubitori de animale sunt penibili. Voi cum evitați să intrați în oală cu ei?
Campania noastră a avut un obiectiv clar, să oprească legea, să deschidă problema spre dezbateri. Metoda constă în încercarea de a colabora cu autoritățile sau de a forța, dacă nu se poate cu frumosul.

Prin ce sunteți cool?
Ne urmărim obiectivele cap-coadă. Când nu apar rezultate din diplomație, trecem la alte acțiuni. Documentăm pe teren cu oameni cu experiență în domeniul investigațiilor, care au mai lucrat pe subiecte similare. Facem totul la nivel național, nu vrem să ne legăm doar de un adapost anume.  Am investigat mai bine de jumătate din adaposturi câteva luni. Am constatat că legea și normele nu se respectă - există adăposturi în care s-au încălcat până la 29 de prevederi ale legii.

În 2014 Vier Pfoten a publicat un raport rezultat în urma investigațiilor de pe teren, prin care arată cum banii publici sunt risipiți în timp ce animalele sunt tratate cu cruzime.

Laura Ștefănuț a lucrat pentru televiziunea publică germană ARD la o investigație despre adăposturile de câini din România în 2012 și anul ăsta a colaborat la investigația publicată pe RISE, „Moartea naturală” bântuie adăposturile de câini.

Citește și alte articole despre maidanezi:

Cum ar trebui să moară câinii
Weekendul trecut cel puțin zece mii de câini au fost uciși și mâncați în China
Tipul care și-a asumat misunea de a salva câinii abandonați din Londra